Momentul Învierii Domnului adună laolaltă oameni și tradiții, aducând cu sine povești neștiute și simboluri uitate de vremuri. Pasca și ouăle roșii – simboluri fundamentale ale sărbătorii – nu trebuie să lipsească de pe masa fiecărui creștin, spune profesor universitar doctor Doina Işfănoni, cercetător etnolog, istoric şi teoretician de artă, care deslușește, într-un interviu pentru Gândul, importanța tradițiilor și obiceiurilor de Paști, cea mai mare sărbătoare a creștinătății.
O însemnătate deosebită o are Lumina Sfântă, primită de la preot în noaptea Învierii și de care trebuie să ne grijim și să o aducem nestinsă la casele noastre. Tradiția spune că vom avea noroc tot restul anului
„Paști” sau „Paște”
Etnologul decriptează simbolurile de pe masa de Paști, dar și ce înseamnă, cu adevărat, dincolo de festin, sărbătoarea Paștilor. Doina Işfănoni lămurește și dilema folosirii sintagmei „Paști” sau „Paște”, explicându-ne că ambele forme sunt corecte, așa că nu ne mai rămâne decât să ne amintim, printr-o urare sinceră, de oamenii dragi.
Simboluri neștiute de Sfintele Paști
- Întotdeauna pasca este rotundă pentru că ea întruchipează soarele, respectiv forța pe care ne-o dă soarele și energia pe care o căpătăm prin lumina sa.
- În cele trei zile pascale, nu trebuie să lipsească de pe masă ouăle și pasca, mesagerii acestei sărbători.
- Oul se ciocnește numai la vârf, pentru că întruchipează mormântul lui Iisus.
- Fiecare om, indiferent cât de sărac sau strâmtorat economic ar fi, de Paști înflorește, așa că se păstrează tradiția înnoirii hainelor, fără a pune accentul pe opulență.
- Sărbătorile Pascale înseamnă și reînvierea unor tradiții. În Țara Oltului, în zona Făgărașului, s-a reînviat tradiția Plugarului, a celui mai harnic om din sat.
- În cea de-a doua zi de Paști, avem Junii de la Brașov care merg cu stropitul, aducând un plus de spectaculozitate și tradiție locului.
„Crucea răstignirii din mijlocul aluatului special amintește de jertfa supremă a Mântuitorului”
„Sărbătoarea Paștilor are, să spunem, mesagerii lui speciali atât în creștinism, cât și în tradițiile precreștine. Există în această sărbătoare un anume fast pe care îl pornim dinlăuntrul ființei noastre și pe care nu-l împrumutăm de afară.
De acolo vin convingerile că la Paști trebuie să avem pe masă anumite produse și să nu ne lipsească simbolurile fundamentale ale sărbătorii, care sunt ouăle roșii, expresie a jertfei Mântuitorului pentru răscumpărarea păcatului umanității.
De asemenea, nu trebuie să ne lipsească de pe masă pasca, acel aluat cu totul special care întruchipează, chiar și vizual, niște mesageri extrem de activi și puternici.
Întotdeauna, pasca este rotundă, pentru că ea întruchipează, de fapt, soarele și nevoia noastră de forță pe care ne-o dă soarele, și energia pe care o căpătăm prin lumina sa.
În Sudul țării, în Muntenia, pasca este înconjurată cu niște zimțișori care înseamnă razele solare, dar în altă zonă, pasca este înconjurată cu acel tip de funie de jur împrejurul ei, simbolizând, dacă vreți, obștea creștinilor care-și dau mâna și întăresc, întru spiritualitate, credința. Crucea răstignirii care este în mijlocul acestui aluat special amintește de jertfa supremă a Mântuitorului”, explică cercetătorul etnolog.
„Paștile înseamnă coeziune și interconectivitate între generații”
Profesorul Doina Işfănoni amintește, cu bucuria omului care a studiat o viață întreagă tradițiile acestui popor, indiferent de vremuri, care sunt momentele-cheie ale Paștilor, o sărbătoare despre care susține cu tărie că nu trebuie să se rezume sub nicio formă la festinul gastronomic.
Paștile înseamnă bucuria strângerii familiei, iar în tradițiile unor zone ale țării, sărbătoarea reprezintă un prilej de petreceri, hore, dans și muzică. Sunt zile care unesc și care adună laolaltă, de la cei mai vârstnici până la cei mai tineri membri ai familiei.
„Întotdeauna, în sărbătoarea Paștilor, se cinstesc munca omului și casa Domnului, pentru că asistăm nu doar la acele festinuri gastronomice, ci avem de-a face cu o intercomunicare umană. Celebra horă a satului, acea petrecere de tineret. Paștile înseamnă coeziune și interconectivitate între generații. Tinerii și vârstnicii stau laolaltă. Și povestea tânărului, dar și înțelepciunea bătrânului vin să consfințească o activitate.
În cele trei zile de sărbătoare, nu trebuie să lipsească de pe masă ouăle și pasca, mesagerii acestei sărbători.
Treaba cu înnoitul la Paști a rămas, dar problema este că treaba asta se manifestă deseori ca aroganță, ca exprimarea unui statut social. Treaba asta nu are de-a face cu sărbătoarea Paștilor. Fiecare om, indiferent cât de sărac sau strâmtorat economic ar fi, de Paști înflorește.
„Se păstrează convingerea că la Paști trebuie să ne schimbăm, să ne modificăm emoțiile, gândirea, comportamentul, pentru că pășim într-o altfel de etapă a vieții. Problema Paștilor este o problemă de asumare spiritual-emoțional-cognitivă. Sărbătorile și tradițiile reîncheagă coeziunea socială, resădește încrederea în propriile forțe, în talentul tău. Omul nu există fără un țel”, spune etnologul.
„Există regiuni în care aceste lucruri se perpetuează, în care familia încearcă să reînchege comunicarea și reuniunea”
Multe zone reînvie tradiția care dă spectaculozitate locului, pentru că omul de astăzi caută originalitatea și inconfundabilitatea, mai spune Doina Ișfănoni.
„Avem nu numai Maramureșul și Bucovina, dar avem Neamțul, avem Valea Siretului, avem Galațiul. Dincolo de acest lucru există un filon extrem de interesant, și anume o foame de identitate. Oamenii se întorc, într-o nostalgie a tradițiilor, în locurile de origini și reîncheagă acolo, prin intelectualii satului, un fel de viață spirituală care a definit odinioară perspectiva lor. De exemplu în Țara Oltului, în zona Făgărașului, s-a reînviat tradiția Plugarului, a celui mai harnic om din sat. Apoi, în cea de-a doua zi de Paști, avem Junii de la Brașov, care merg cu stropitul pe la casele fetelor de măritate, și toată lumea este cu ochii pe ei“, detaliază etnologul.
„Oul se ciocnește numai la vârf, pentru că întruchipează mormântul lui Iisus”
Cercetătorul etnolog a vorbit și despre cum decurg lucrurile în Duminica Paștilor, atunci când totul se întâmplă după un „desfășurător” nescris, dar pe care cei mai mulți oameni îl respectă cu sfințenie și cu smerenie.
„Dis-de-dimineață, cine nu a fost la Înviere, evident, este acel spălat ritualic cu apă neîncepută, cu oul cel roșu și banul de argint sau de aur. Mai nou, s-a înlocuit cu câte-o verighetă care înseamnă debarasarea simbolică de tot ce a fost. De asemenea, banul de aur și de argint nu avea semnificația venitului pecuniar, ci era legată de aur prin puterea soarelui, din natura metalului din care era confecționat banul. După, se gustă paștile care sunt aduse acasă de către un membru al familiei. Apoi, de la zonă la zonă, sunt mici diferențe. Unii merg la cea de-a doua Înviere la biserică, în timp ce alții rămân acasă, unde are loc celebrul ciocnit al ouălor, care se face de la cel mai vârstnic până la cel mai mic membru al familiei. Oul se ciocnește numai la vârf, pentru că întruchipează mormântul lui Iisus, iar așa cum lespedea s-a dat la o parte și Iisus a înviat, vorbim de sensul ascensional și se ciocnește numai la vârf”, explică cercetătorul etnolog.
Tradiții vechi în timpuri noi
Doina Işfănoni susține că puterea tradiției a ieșit învingătoare din lupta cu pandemia, fiind un moment definitoriu în care oamenii au avut revelația de a experimenta lucruri la care nu s-ar fi gândit niciodată, dar și dorința de a lăsa ceva în urma lor. „După acești ani care ne-au obligat să facem o anumită introspecție a ființei noastre, tradiția a ieșit învingătoare din bătălia cu COVID-ul, pentru că oamenii au început să experimenteze de la gastronomie până la activități meșteșugărești pe care înainte le considerau desuete pentru vremurile noastre. O serie de pericole vitale – cum a fost și pandemia, cum este și acest război – și care dau o anumite fragilitate existenței, sigur că trezește în fiecare om tot felul de nostalgii. Trezește însă și acea dorință de a lăsa ceva în urmă. Acest lăsat în urmă a ceva a determinat foarte multe categorii de persoane să fie mai atente în materie de activitate profesională, să fie mai atente în relația familială, adică a reconfigurat puțin comportamentul nostru”, a mai spus profesorul universitar doctor Doina Işfănoni, cercetător etnolog, istoric şi teoretician de artă.
