•    Ministrul Transporturilor a răspuns interpelării senatorului Marius Toanchină: ,,Planul investiţional 2021-2030 nu cuprinde Ocolitoarea Făgăraşului“

 

Era şi timpul ca mitul Ocolitoarei de la Făgăraş să fie aruncat pe apa Oltului. Şoseaua de centură n-a fost decât o modalitate de amăgire a electoratului,  îmbrăcată frumos şi scoasă la mezat din 4 în 4 ani. Ne amintim cu toţii când primarul şi aghiotanţii lui s-au pozat pe Ocolitoare, anunţând că a fost preluată de Municipalitate. Şi că va fi construită. Din nou. Precum în 2016 când acelaşi primar spunea, în faţa făgărăşenilor adunaţi la casa de cultură, că în 3 luni se va putea circula pe centură. N-a specificat însă cine, oile sau maşinile de tonaj greu.  Preluarea arterei de Municipalitate a fost pasul care pregătea contractarea creditului pentru realizarea ei. Împrumutul a fost luat, făgărăşenii îl plătesc, dar banii s-au dus pe investiţii care deja erau bugetate şi nu pentru construirea Ocolitoarei. Au urmat tot soiul de anunţuri despre documentaţii, studii nenumărate plătite din banii publici, indicatori tehnici actualizaţi şi reactualizaţi, HCL-uri, licitaţii anulate una câte una. Ocolitoarea însă tot o fata morgana a rămas. Ultima valoare a investiţiei, conform documentaţiei prezentate Legislativului de către primar, este de 61.037.485,94 lei însemnând 12.334.293,73 euro,  din care  16.000.000 lei repartizați prin  programul naţional Anghel Saligny, iar restul sumei, de 45.037.485,94 lei,  nu are sursă de finanţare decât  bugetul local. Poate suporta bugetul local această cheltuială de 45 milioane lei? Dacă luăm în calcul numeroasele procese pierdute de primărie/primar în instanţă, bugetul va fi cam gol în viitor.

 Interpelarea senatorului Toanchină

Senatorul Marius Toanchină a solicitat Guvernului, în octombrie 2022, printr-o interpelare, ,,situaţia şoselei ocolitoare a municipiului Făgăraş“. Asta în condiţiile în care Primăria Făgăraş n-a făcut publice informaţiile reale despre Ocolitoare, ci doar pe acelea care aduceau un plus de imagine edilului.  Ca de pildă s-au invocat fondurile europene pentru investiţie, dar acestea n-au fost accesate precum a făcut, de exemplu Beiuşul. Menţionăm că Beiuş este un municipiu cu 10.667 locuitori (recensământul din 2011) din judeţul Bihor şi va avea şosea de centură, vreo 7,33 km, investiţia, care se va finaliza în 18 de luni, este finanţată din fonduri europene  prin Programul Operaţional de Infrastructură Mare 2014 – 2020, prin parteneriatul cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, CJ Bihor şi Primăria Beiuş. Făgăraşul însă a scos Ocolitoarea de la CNAIR şi astfel a rămas fără finanţare.

 Bani pentru autotradă, nu şi pentru  Ocolitoare 

Senatorul Toanchină a  primit răspuns la interpelare în ianuarie 2023, printr-o adresă semnată de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, în care se explică faptul că  Ocolitoarea Făgăraşului nu este cuprinsă în Planul investiţional pentru perioada 2021-2030. Ceea ce înseamnă că nu vor fi alocate fonduri de la bugetul naţional  pentru realizarea acestui drum. Deci, fonduri europene, nu, fonduri de la bugetul naţional, nu. Care este poziţia Ministerului Transportului şi CNAIR?

  • ,,Pentru obiectivul ,,Varianta de ocolire Făgăraş“ a fost elaborat un studiu de fezabilitate la nivelul anului 2011, avizat la nivelul CTE-CNAIR SA. De asemenea, CNAIR a dezvoltat studiul de fezabilitate  pentru Autostrada Sibiu-Făgăraş, indicatorii tehnico-economici ai investiţiei fiind aprobaţi prin HG nr. 534/21.04.2022. Licitaţia pentru etapa de proiectare şi execuţie a obiectivului a fosr lansată în data de 3.08.2022, fiind în prezent în derulare. În urma analizei realizate la nivelul CNAIR asupra celor două proiecte, s-a constatat că există zone de suprapunere între acestea. De asemenea, în cadrul proiectului autostrăzii Sibiu-Făgăraş este prevăzut un drum de legătură cu DN1 (cu profil de drum expres) ce trece prin proximitatea localităţii Râuşor, respectiv a Municipiului Făgăraş, asigurând conectarea municipiului la infrastructura nouă. Drumul are o lungime de 5,650 km.  Ținând cont de precizările de mai sus, precum şi de faptul că Planul investiţional pentru perioada 2021-2030 nu include realizarea unei variante de ocolire distincte pentru Municipiul Făgăraş, apreciem că realizarea proiectului autostrăzii Sibiu-Făgăraş va atrage traficul greu din zonă, preluând funcţiunile de variantă de ocolire pentru Municipiul Făgăraş“

Analizând conţinutul adresei aflăm că  există ,,zone de suprapunere“ între ocolitoarea Făgăraşului şi autostrada Sibiu-Făgăraş, ceea ce s-ar traduce că lucrările la Ocolitoare vor putea fi demarate abia  după ce autostrada va fi finalizată. Adică peste alţi ani. Când nu va mai fi nevoie. (Lucia BAKI)

2 COMENTARII

  1. SPERATII==VISATII==CA O SA MAI PUNA CINEVA STAMPILA PE ASA A L E S I ??? RUSINE DE ABORDARE DOAR SA VEZI DOAMNE CA MA INTERESEAZA SUBIECTU SI VA-M TRIMIS BANI DAR NU S=AU CHELTUIT..
    ABORDARE GRESITA ATI PUS O SIMPLA ANTREBARE DACA VA LASA CU SOSEA PE DIG ?? NU ATI PUS CA VA TRIMITEAU LA PLIMBARE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here