Pentru cei care își mai amintesc, pe timpul lui Gheorghe Gheorghiu Dej, ziua de 16 februarie era o sărbatoare națională. De la 1 februarie și până în 16 februarie, așa zisa sărbătoare era intens mediatizată, posturile de radio transmiteau mereu cântece despre sirena lui Roaită Vasile, ce să zic comuniștii trebuia mereu să găsească ceva cu un pic de eroism pentru a convinge marea masă despre luptele lor eroice care nu au existat. Dar să analizăm evenimentele pentru a ne da seama că totul a fost doar o gogorniță…
Evenimentele
După lovitura de stat din 8 iunie 1930, este înlăturată regența și la tron este adus din străinătate prințul Carol Caraiman (care pentru o femeie dezertase de la unitatea militară pe care o conducea în timpul primului război mondial, faptă care se pedepsea cu moartea). Își aduce cu el și pe metresa sa, Elena Lupescu (Esthera Wolff), deși jurase în fața lui Iuliu Maniu că nu o va duce în țară. Iuliu Maniu, vazând că a fost mințit, demisionează din funcția de prim -ministru. Atât presa cât și majoritatea clasei politice dezaprobă gestul lui Carol, iar acesta trebuia să găsească ceva care să pună pumnul în gura presei, iar discuțiile din jurul mizeriilor lui să fie mutate în altă parte. Și a reușit foarte repede, secondat de către oamenii săi, părtași la farădelegi: Armand Călinescu, un cal troian carlist în interiorul PNȚ-ului, secondat de către sadicul general Gavrilă Marinescu. Carol și complicii săi găsesc că pericolul comunist urmărește dezmembrarea statului național unitar român abia creat și se pregătesc premizele decretării stării de asediu. Iată ce spunea Armand Călinescu:
- ,,Fără starea de asediu nu mai puteam stăpâni nici uneltirile comuniste, nici mişcarea anticarlistă a lui Forţu. Pe de altă parte, se va putea întocmi în linişte bugetul ţării…”
Trebuia găsit doar focarul și acesta, în condițiile crizei economice și al curbelor de sacrificiu, este găsit foarte repede: Atelierele CFR Grivița… Reducerea salariilor bugetarilor cu zece la sută a afectat profund și atelierele CFR Grivița despre care G.G. Mironescu, ministrul de interne, spunea în 16 februarie 1933 în plenul Adunării Deputaților: „Aceste ateliere au avut nefericirea de a fi fost în trecut nu numai rău administrate, dar şi incorect administrate”. În 2 februarie începe revolta printr-o grevă, iar o delegație muncitorească cerea udiență la Eduard Mitro, ministrul comunicațiilor. Acesta le accept revendicările cu scopul de a-i duce pe muncitori cu vorba până la proclamarea stării de asediu și declanșarea represiunii. În timp ce ministrul Comunicațiilor negocia cu greviștii, Parlamentul, la insistențele subsecretarului de stat de la interne, Armand Călinescu, lucra de zor la un Proiect de Lege prin care se putea pune în aplicare starea de asediu. Senatul dezbate proiectul începând cu ora 0.30, iar dimineața, la ora 2.00, îl votează. Pentru ca legea să intre în vigoare, Monitorul Oficial lucrează non-stop, astfel că în dimineața de 4 februarie legea intră în vigoare. Urmează un simplu scenario și represiunea putea începe. Se anunță anularea înțelegerilor din 2 februarie și se operează arestări în rândul participanților la grevă. Cartierul Grivița este în fierbere, o ceată de huligani se dedă la acte de vandalism, iar înnoaptea de 14 spre 15 februarie se operează noi arestări. În dimineața de 15 februarie este declarată o nouă grevă și 8.000 de muncitori ocupă atelierele. În jurul atelierelor sunt masate unități militare și sunt postate câteva mitraliere în poziție de tragere. Seara, în cartierul Grivița, au loc noi acte de vandalism (asemanatoare cu cele din decembrie 1989) comise de persoane neidentificate. La Prefectura Poliției Capitalei, unde își avea sediul celula de criză, Armand Călinescu exclamă cu un cinism demn de caracterul său de criminal veros: ”Să fim calmi, pentru împușcare este vreme oricând.”
În timp ce armata trăgea în muncitori, atât Armand criminalul cât și Virgil Madgearu, se aflau la un bal dat de către patronul englez al telefoanelor din Bucuresti, Oskar Kaupfmann. Iată cepublica ziarul Curentul din 17 februarie:
,,Șuieră-n ateliere,/Gloanțele de mitraliere/Și sub gloanțe facem tumba,/Când Madgearu joacă rumba“.
În cele din urmă sosește ordinul direct de la Carol, în dimineața zilei de 16 februarie, prin omul său de încredere, Puiu Dumitrescu. Șeful Marelui Stat Major dă ordinul: ,,Prima mitralieră să măture puțin strada. Să nu miște unul !“ La ora 6 dimineața, militarii iau cu asalt atelierele prin atac la baionetă. La 6.30 s-a terminat totul: 4 morți și 40 de grav răniți în rândul muncitorilor. 2000 de muncitori sunt luați prizonieri și duși în cel mai umilitor chip la Malmaison. În următoarea ședință a Camerei Deputaților, nu toți deputații au fost dispuși să se lase amăgiți de gogoașa carlisto-călinesciană. Astfel, deputatul Ion Mirescu, social –democrat, afirmă cu tărie: „La căile ferate, lucrătorii au fost supuşi unui regim de batjocură, revendicările lor juste au fost întruna amânate, nemulţumirile şi strigătele lor de disperare nu au fost ascultate”. Deputatul de Neamț afirma scurt și cu tărie de la tribuna Camerei: ,,Nu forțele comuniste i-au determinat pe muncitori să facă grevă, ci foamea și nedreptatea”. Punând cap la cap toate evenimentele, deduce că totul a fost o manevră ordinară regizată de către Carol cu scopul de a oprima memanifestările conduse de Gheorghe Forțu cu ajutorul presei împotriva metresei sale. Totodată, regale uzurpator dădea o lecție muncitorimii greu afectată de curbele de sacrificiu. Armand Calinescu își demonstrează cu această ocazie setae sa de sânge. PNȚ, atât de incomod pentru Carol, iese cel mai șifonat din această lucrătură murdară. Comuniștii, a căror activitate de până atunci se rezuma doar la lipitul de afișe cu character cominternist, apar de atunci ca o forță capabilă să creeze mișcări sociale care să genereze chiar și stări de asediu. Pentru România, Carol al II-lea a fost marele blestem din zbuciumata sa istorie. Nemerniciile lui știute și neștiute atâîrnă greu în istorie, dar aceste răni nu s-au vindecat nici astăzi.Vedem la televizor urmașii lui, care nu știu nici măcar limba română, cum se bat pentru a obține averi fabuloase din patrimonial statului român. Am văzut cu câțiva ani în urmă cum sicriul cu rămășițele pămîntești e acestei bestii regale a fost adus în țară cu mari onoruri, iar lungul șir de crime al acestui demon este ținut sub tăcere.
Epilog
Mult trâmbițata democrație românească interbelică nu a fost decât un simulacru de democrație care se aseamănă izbitor de bine cu cea de astăzi. Și atunci au fost scandaluri financiare care se aseamănă foarte mult cu cele de astăzi dar care sunt trecute sub tacere de către istoricii actuali care mai mult contorsionează istoria. Dintre acestea amintesc doar câteva, cum ar fi scandalul Mormorosch Blanck, afacerea Skoda, afacerea cu galoșii rusești. Înainte de război, eram datori vânduți către bancile occidentale în special către bancherul Finaly. Șirul de crime săvârșite de către sinistrul triolet Carol, Armand și Marinescu este mult mai lung. Durerea cea mare este că un grup școlar din Pitești poartă numele lui Armand criminalul, precum și al mai multor străzi din orașele patriei. Actualii decidenți au ajuns pînă întracolo încât au înălțat un monument în București în memoria piloților americani care au bombardat Bucureștiul în 1944 și au ucis aproape 3.000 de români. Ce ar mai fi de spus, când un gușter, fost activist al CC al PCR, decide cine sunt eroii patriei dintr-un institut antiromânesc finanțat din bani publici? (Petru Z. DANCI)