O veche tradiţie, împlinită în ziua praznicului Sfântului Ștefan, se referă la icoana care-l înfăţişează pe mucenicul martir: creştinii care se confruntă cu probleme de sănătate sau se judecă de multă vreme cu persoane foarte orgolioase este bine să aducă în casa lor o icoană cu Sfântul Ştefan, sfinţită în această zi.

  • În ziua praznicului se fac pomeniri pentru sufletele celor care au murit în împrejurări dramatice, iar pachetele cu mâncare se împart şi persoanelor tinere, care poartă numele primului mucenic Ştefan.
  • În unele zone din Muntenia se prepară Pâinicile lui Ştefan. Dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac, unse cu miere, se fac pâinici în forme rotunde. Aceste dulciuri, ce amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ştefan, se sfinţesc la biserică, în ziua praznicului şi se împart copiilor săraci.
  • De asemenea, de Sfântul Ştefan se prepară şi se împart mucenici cu miere şi nucă, ce amintesc de moartea lui mucenicească.
  • Pentru sporul casei şi pentru rudele cu probleme mari de sănătate, se cuvine să-l cinstim pe Sfântul Mucenic Ştefan prin fapte bune, iar reconcilierile sunt binevenite în această zi.
  • În ziua praznicului este bine să evităm deplasările în zone montane şi în locuri izolate, care ne pun viaţa în primejdie.
  • Tot în ziua de Sfântul Ștefan se spune că este bine să dăruim icoana Sfântului Ștefan sau o candelă nouă aprinsă pentru sănătatea rudelor bolnave, dar și pentru sporul casei.
  • Ca semn al iubirii, prețuirii și respectului pe care i-l purtăm Sfântului martir Ștefan este bine ca în această zi persoanele certate să se împace. Sfântul Apostol Ștefan, cel dintâi martir al Bisericii lui Hristos, este primul model de jertfă creștină.

La mulți ani, tuturor ce poară numele Sfântului Ștefan!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here