Populaţia Făgăraşului se împuţinează pe an ce trece. O statistică în acest sens este furnizată de Salco Serv SA, una credibilă de altfel întrucât datele au fost preluate de la Primăria Făgăraș. Este vorba despre prevederile Regulamentulului de salubritate votat de CL Făgăraș în 2019, atunci când tariful de salubritate a fost transformat în taxă locală. Conform acestuia, proprietarii de imobile din municipiu aveau obligația să declare numărul de membri din familie. În baza acestei declaraţii date la Serviciul Taxe şi impozite, Salco Serv SA urma să încheie noi contracte de salubritate cu persoanele fizice şi juridice din municipiu. De asemenea, datele primite de la Primăria Făgăraș constituiau baza întocmirii de către Salco Serv SA a notei de fundamentare pentru cuantumul taxei de salubritate încasate de primărie. Se ştie că orice persoană care locuieşte în municipiu are obligaţia legală să plătească taxa de salubritate instituită de primărie.
În fiecare an alte cifre
În februarie 2019, conform declarației directorului Salco Serv SA, erau în evidențele Primăriei Făgăraș 26.515 persoane care trebuia să plătească taxa de salubritate.
- ,,Avem 26.515 abonaţi persoane fizice care creează un venit din salubritate de 344.000 lei/lună, iar persoanele juridice sunt în număr de 700“ explica Dragoș Bârsă, fostul director la Salco Serv, în februarie 2019.
La nivelul lunii decembrie 2021 figurau 22.900 persoane care locuiau în municipiu şi plăteau taxa de salubritate, iar în ianuarie 2022 mai erau înregistrate 20.687 persoane.
- ,,În AGA din decembrie am analizat nota de fundamentare prezentată de Salco pentru o taxă de 16,70 lei/persoană. Dar în ianuarie primăria a trimis o notă la Salco prin care a redus numărul de persoane cu 2000. La 12 ianuarie 2022 numărul de persoane comunicat de primărie era 20.687 faţă de 22.900 persoane în decembrie“ explica Polmolea Corina în plenul CL Făgăraș din luna ianuarie 2022.
În februarie 2022, în documentația prezentată de Ciprian Țețiu, președinte al CA de la Salco Serv, stipula că taxa de salubritate era plătită de 20.687 persoane din municipiu.
În ultima AGA de la Salco Serv SA a fost prezentată Hotărârea CA nr. 8 din data de 9 decembrie 2022 prin care se modifică tarifele pentru salubritate ce vor fi practicate începând cu data de 1 ianuarie 2023. Conform Memoriului tehnico-justificativ ce însoțește cererea Salco Serv SA adresată AGA populația Făgărașului este de 18.000 persoane. Niciun factor de decizie n-a putut să explice cum s-a ajuns la acest număr de persoane.