În seara de 5 decembrie, copiii ştiu că trebuie să-şi lustruiască ghetuţele, pentru că Moş Nicolae va trece pe la ei să le aducă daruri celor cuminţi. Celor neascultători, Moş Nicolae le aduce o nuieluşă, pentru a-i atenţiona să îşi asculte părinţii şi bunicii. Una dintre cele mai cunoscute legende despre Moş Nicolae este povestea celor trei fete sărace, care neavând zestre nu puteau să se căsătorească şi urmau să fie vândute de tatăl lor unor bărbaţi înstăriţi. Se spune că Sfântul Nicolae, aflându-le durerea, le-a aruncat fiecăreia pe geam, într-o noapte, câte un săculeţ de bani. Săculeţii au căzut fie în ciorapii puşi la uscat, fie în ghete. De aici este obiceiul ca darurile de Moş Nicolae să fie puse în ghetuţe. Sfântul Nicolae, patronul Greciei, Rusiei şi al multor oraşe din Apusul Europei, este unul din cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii, datorită multelor minuni săvârşite atât în timpul vieţii, cât şi după moartea sa, fiind supranumit ,,Făcătorul de Minuni”, păstrând şi rolul de Moş pentru copii. Dar Sfântul Nicolae nu este numai protectorul copiilor, ci şi al marinarilor, al săracilor şi al victimelor judecăţilor nedrepte.
Legenda spune că Moş Nicolae apare pe un cal alb
În tradiţiile româneşti, Sfântul Nicolae apare pe un cal alb, aluzie la zăpada care cade în luna decembrie; păzeşte soarele, care încearcă să se refugieze pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură; este iscoadă a diavolului; stăpâneşte apele, fiind patron al corăbierilor pe care îi scapă de la înec; apără soldaţii în război, motiv pentru care aceştia îl invocă în timpul luptelor; ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace care vor să se mărite.
- Copiii tuturor ţărilor creştine au fost învăţaţi că în noaptea de 5 spre 6 decembrie Sfântul Nicolae vine şi le încarcă galoşii, bocancii sau bradul cu dulciuri, jucării sau daruri din ce în ce mai costisitoare, dar unii găsesc şi câte o nuieluşă. În unele zone, copiii îi lasă moşului apă şi morcovi pentru calul său.
- Dacă la Sfântul Andrei se punea la încolţit grâul pentru a vedea cum va fi anul care vine, de Sfântul Nicolae se pun în apă crenguţe de pomi fructiferi, pentru ca acestea să înflorească, dovada iertării greşelilor, după cum spun tradiţiile populare.
- În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor şi a activităţilor caritabile. În lumea populară, sărbătoarea prefigurează victoria binelui asupra răului şi a luminii asupra întunericului, astfel că în părţile Bucovinei se crede că Sân Nicoară poate fi văzut în noaptea de Anul Nou, când cerurile se deschid de trei ori.
- Copiii din Italia aşază pe o farfurie, în ajun, scrisorile în care-şi notează dorinţele, promiţându-i lui Moş Nicolae că vor fi cuminţi în anul care va veni. A doua zi, în locul scrisorilor, găsesc dulciurile lor preferate. Tot în Italia, există tradiţia numită Rito delle nubili (ritualul celor necăsătoriţi). Tinerele fete care au nevoie de ajutor înainte de a se mărita primesc daruri în amintirea sfântului care a ajutat trei fete sărace să se căsătorească, oferind fiecăreia câte o punguţă cu galbeni.
- În Spania, tradiţiile de Moş Nicolae includ un foarte tânăr “episcop copil”, de obicei având între trei şi şase ani, şi un grup de bărbaţi numiţi ”auroros”, care cântă oraţii. Bărbaţii adună colecte, care sunt apoi dăruite de preot sau ‘episcopul copil’. Copilul poate fi escortat de colegii de clasă, poate călări un mic cal sau prezidează, împreună cu preotul şi profesorul, o masă la care se servesc fructe uscate, nuci şi prăjiturele.
- Înaintea zilei de Sfântul Nicolae (Szent Mikulás), copiii din Ungaria îşi lustruiesc pantofii cei mai buni şi îi aşază pe pervazuri pentru a fi umpluţi de darnicul Moş. El vine în case cu un sac plin de cadouri şi o carte mare în care sunt scrise faptele bune şi rele ale copiilor. Dimineaţa, copiii găsesc în pantofi bomboane, portocale, nuci, mere, ciocolată şi mici cadouri. Copiii obraznici primesc nuiele aurii şi linguri de lemn.
- În Germania, tradiția sărbătoririi Moșului Nicolae a apărut prin îmbinarea unei figuri păgîne cu imaginea creștină a Sfântului Nicolae. El este văzut de germani ca un bătrîn care poartă un sac în spate și o nuielușă în mână. Pe lângă ghetuțe, copiii pregătesc în ajun o scrisoare în care își aștern toate dorințele și câțiva morcovi pentru caii moșului. În unele regiuni din Germania, copiii se costumează în Moș Nicolae și colindă casele vecine, pentru a primi dulciuri.
- Copiii din Franța, în ajun, lasă pentru Moș Nicolae un pahar de vin, iar pentru măgărușul lui, morcovi și puțin zahăr. În ziua de 6 decembrie, ei primesc ciocolată, turtă dulce, fructe. Apoi trimit scrisori rudelor pentru a le ura sărbători fericite. Îndeosebi în regiunile din estul Franței, cei mici știu că Moș Nicolae vine călare pe un măgăruș, alături de Pere Fouettard (Moș Nuielușă), înveșmântat în negru. Dacă Moș Nicolae lasă daruri copiilor buni, Pere Fouettard este cel care-i mustră pe copiii care n-au fost cuminți, altoindu-i cu o nuielușă.
- La copiii olandezi, moșul ajunge pe mare, venind din Spania. Dacă n-au fost cuminți, se tem de însoțitorul moșului, Zwarte Piet (Petru cel Negru). El îl ajută pe Moș Nicolae cu darurile și dulciurile pentru copiii cuminți. Va merge pe la fiecare copil și-i va dărui câte ceva, dar dacă pe lista lui copilul este trecut ca neascultător, îl va lua cu el înapoi în Spania.
- În Belgia și Luxemburg, copiii își așează ghetuțele în fața ușii și, la fel ca micuții francezi, pregătesc un pahar de vin pentru moșul, morcovi și zahăr pentru calul lui. Odată cu Moș Nicolae, la fel ca și în alte țări europene, copiii îl așteaptă și pe însoțitorul său, Hoseker.
- Moș Nicolae este foarte iubit de copiii din Austria. Acestia îl știu ca pe un bătrân înveșmîntat asemenea unui episcop. Are o carte mare în care îngerii au scris toate faptele celor mici și călătorește alături de Krampus, care are în mână o nuia cu care-i amenință pe micuții care nu au dat ascultare părinților.
- În Cehia, Moș Nicolae le aduce aminte copiilor că în curând va sosi copilul Iisus. Conform unui vechi obicei, copiii neascultători primeau în încălțări cartofi și bucăți de cărbune.
- În nordul și partea centrală a Croației, Moș Nicolae (Sveti Nikola) aduce cadouri pe 6 decembrie, cu ocazia zilei sale consacrate.
- În Polonia, Moș Nicolae este o personalitate extrem de divinizată și respectată. Îmbrăcat în haine episcopale și purtând bastonul episcopal, el coboară din ceruri cu ajutorul unui înger și colindă întreaga țară pe jos sau purtat într-o trăsură trasă de un cal alb. La vederea lui, copiii nerăbdători încep să strige ,,A venit! A venit!”. Odată intrat într-o casă, Moș Nicolae ascultă cu îngăduință rugăciunile copiilor. El îi ceartă sau îi laudă, după cum este cazul, și le dăruiește apoi icoane, mere roșii, portocale și ,,pierniki” (prăjiturele sfinte, făcute cu miere și mirodenii). Dacă nu își face apariția în persoană, el își lasă darurile sub pernele copiilor care dorm sau le pune în pantofii lustruiți special pentru acest eveniment.
- În unele orașe și sate din Slovacia, Moș Nicolae, sau Svaty Mikulá, sosește într-o trăsură trasă de un cal. Copiii nerăbdători să îl vadă umplu străzile și se unesc în coruri și dansuri. În unele regiuni, Moșul vizitează copiii acasă. În ajun, copiii își așază încălțările lustruite pe pervazul ferestrei sau în pragul ușii, sperând să le găsească dimineața încărcate cu daruri. În unele școli are loc sărbătoarea “Mikul Mail”, în care copiii își dăruiesc unul altuia mici cadouri.
- În Slovenia, în seara anterioară zilei de Sântul Nicolae, copiii își așază încălțămintea afară, în fața ușii. Ei asteapta să o găsească a doua zi încărcată de fructe, bomboane, monede și mici jucării. Cel care îl însoțește pe Moș Nicolae, numit Parkel, pune în încălțările copiilor obraznici cărbuni și cenușă.
- Se crede că de Sfântul Nicolae începe iarna, cu adevărat. În această zi, Moşul îşi scutură barba sură şi începe să ningă. Iar dacă nu ninge, înseamnă că Sfîântul Nicolae a întinerit.