Polițiștii din Victoria efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”. În fapt, la data de 12 noiembrie 2022, în jurul orei 16.15, în cadrul unei acțiuni pe linie rutieră, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 42 ani, care conducea o autoutilitară pe raza comunei Drăguș. Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,41 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here