Polițiștii au oprit în trafic, pentru control, în seara de 21 octombrie a.c., în jurul orei 21.20, un tânăr, în vârstă de 27 ani, care conducea pe raza localității Lovnic, un moped ce nu avea numere de înmatriculare. În urma verificărilor s-a constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul nu este înmatriculat. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 1,02 mg/l alcool pur. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosarul penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și “punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.