În ultimii ani, Primăria Făgăraş este târâtă mereu în instanţă şi nu doar ca pârât ci mai ales ca reclamant. Un dosar se află la mâna magistraţilor de la Judecătoria Braşov de peste un an, în care Primăria Făgăraş este bună de plată. Dacă decizia judecătorilor ar rămâne definitivă, din banii făgărăşenilor s-ar plăti nu mai puţin de 11.900 lei cheltuieli de judecată. Asta pe lângă onorariile cerute de avocaţii angajaţi. De bună seamă că plătitorii de taxe şi impozite din Municipiul Făgăraş nu au cunoştinţă despre o astfel de cheltuială, cum de altfel nu au fost informaţi despre niciun proces al Primăriei Făgăraş. În acest dosar înregistrat la Judecătoria Braşov sub nr. 19147/197/2021,  instituţia reprezentată de primar se războieşte cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ,,ISO Mediu“ în care activează toate primăriile din judeţul Braşov şi care are sediul social în Braşov. Trebuie spus că primarul din Făgăraş a fost preşedintele acestei Asociaţii din 2017 până în aprilie 2021. Rolul asociaţiei, dar şi al preşedintelui este acela de a se ocupa de managementul deşeurilor din judeţ. Majoritatea primarilor din judeţ s-au hotărât însă să aleagă  alt preşedinte pentru Asociaţie în adunarea generală din aprilie 2021, organizată la Făgăraş, ocazie cu care a fost criticată activitatea asociaţiei. ,,Primul proiect depus la finanţare pe fonduri externe  de când există asociaţia a fost în 2022, până atunci n-a existat niciunul“ explică directorul ADI ISO Mediu, referindu-se la proiectul centrelor de aport voluntar. Din aprilie 2021 preşedintele Asociaţiei este Liviu Butnariu, primarul de la Râşnov, iar în consiliul director au fost desemnaţi prin vot, pe lângă preşedinte, Arhire Marian – primar Sânpetru, Ioani Florin – primar Viştea, Rusu Sebastian – viceprimar Braşov, Cîmpeanu Mihai – primar Codlea, Beşchea Severius – primar Târlungeni şi Opriş Alexandru – primar Rupea.

Decizii în defavoarea Asociaţiei

Cunoscut prin poziţia vehementă faţă de înfiinţarea la Făgăraş sau în zona Făgăraşului a vreunui depozit regional de deşeuri, care este cuprins în sistemul de management integrat al deşeurilor la nivelul judeţului Braşov (vezi şedinţele publice organizate la Calbor sau proiectele HCL Făgăraş pe această temă), primarul de la Făgăraş, în numele Municipiului Făgăraş, contestă acum desfiinţarea punctului de lucru de la Făgăraş al Asociaţiei pe care-l înfiinţase el în 2018 şi la care angajase personal. Astfel a apărut procesul de la Judecătoria Braşov. La data de 6 iulie 2022, judecătorul a respins cererea de chemare în judecată a Primăriei Făgăraş considerând-o neîntemeiată.

  •   Solutia pe scurt: ,,Respinge excepţia lipsei de interes invocată de pârâtă, ca neîntemeiată. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Mnicipiul Făgăraş, reprezentat legal prin primar în contradictoriu cu pârâta Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ,,ISo Mediu“ în domeniul salubrizării localităţilor din judeţul Braşov, reprezentată legal prin preşedinte Butnariu Liviu-Călin, ca neîntemeiată. Obligă reclamantul să plătească pârâtei suma de 11.900 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 06.07.2022. Document: Hotarâre  5732/2022  06.07“.

Avocaţi plătiţi din banii contribuabililor făgărăşeni

Primarul cere acum consilierilor locali printr-un proiect de hotărâre să aprobe angajarea unui avocat (Burcuţa Paraschiva) să reprezinte Municipiul în dosarul civil mai sus menţionat, onorariul fiind în sumă de 3000 de lei, însemnând redactarea şi susţinerea apelului. Această cheltuială va fi suportată de la bugetul local.  Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 21 septembrie 2021, Municipiul, prin primar, cerea să se constate nulitatea absolută a deciziei   consiliului director al ADI ISO Mediu privind desfiinţarea punctului de lucru de la Făgăraş începând cu data de 1 septembrie 2021 şi reducerea timpului de lucru al personalului asociaţiei de la 8 ore la 4 ore. În cerere, se susţine că punctul de lucru ar fi fost înfiinţat la data de 13 decembrie 2019 printr-o hotărâre a Asociaţiei, iar măsura ,,contravine flagrant intereselor asociaţiei, întrucât în această perioadă sunt intensificate activităţile pentru etapa de elaborare a aplicaţiei de finanţare în vederea creării sistemului de management integrat a deşeurilot la nivelul judeţului Braşov“. Dar conform documentelor depuse la dosar de Asociaţie, decizia de înfiinţare a punctului de lucru de la Făgăraş a aparţinut consiliului director şi a fost emisă la data de 29.03.2018, semnată de primarul Făgăraşului, ulterior fiind adusă la cunoştinţa Asociaţiei prin Decizia nr. 9 din 29 martie 2019 a AGA. Instanţa a concluzionat în acest caz că este ,,un interes particular al reclamantului (n.r. Municipiul Făgăraș prin primar) şi nu un interes general al asociaţiei“, iar reducerea timpului de lucru al personalului ,,nu cade în analiza instanţei“. Personalul afectat de aceste decizii ale  noii conduceri de la ADI ISO Mediu sunt persoanele angajate de  preşedintele Asociaţiei, la acea vreme primarul din Făgăraş. Vom publica numele acestora şi modul în care au ocupat respectivele funcţii.

Procese pe bandă

În fiecare şedinţă a CL Făgăraş ordinea de zi stabilită prin dispoziţie de primar are inserate  proiecte de hotărâre prin care se angajează avocaţi. În şedinţa ordinară programată pentru luna septembrie 2022 au fost iniţiate 2 astfel de proiecte de hotărâri. Unul pentru procesul cu ADI ISO Mediu şi altul, trecut la ,,Suplimentare“, pentru un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. În acest dosar este angajat avocatul de casă al primăriei, Cristian Drăghici, pentru a reprezenta Municipiul în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării şi Administraţiei- Direcţia Generală Programul Operaţional Regională, dosar 503/2/2022,  recurs. Avocatul va fi plătit cu 5000 lei plus câte 2500 la fiecare prezentare şi deplasare. Aşa cum susţin consilierii ,,nu ne-a fost prezentată nici situaţia acestui proces“. Oricum, instanţele n-au dat dreptate Municipiului Făgăraş până în prezent.

  •   Tribunalul Bucureşti, prin Hotărâea nr. 787/19.05.2021 a declinat soluţionarea cauzei. ,,Admite excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti. Declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, Secţia a II a contencios administrativ şi fiscal. Fără cale de atac. Pronunţată azi, 19.05.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei. Document: Hotarâre  787/2021  19.05.2021“.
  •   Ulterior, prin Hotărârea 6162/20.10.2021, cererea Municipiului Făgăraş a fost respinsă. ,, Solutia pe scurt: Respinge cererea. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată azi, 20.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Document: Hotarâre  6162/2021  20.10.2021“. Procesul continuă pe cheltuiala bugetului local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here