Preocupată de soarta a 3,8 milioane de persoane care reprezintă vârstnicii României, Fundația Regală Margareta a României reunește specialiștii și practicienii din domeniul senectuții la Conferința națională „Bune practice pentru o bătrânețe frumoasă”, organizată vineri, 30 septembrie, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice. Cea de-a VI-a ediție a acestui eveniment se desfașoară atât fizic, la Teatrul Național București, cât și online, conferința fiind transmisă live pe canalul Youtube al Fundației.
În prezent, 1 din 5 români au vârsta peste 65 de ani, iar îmbătrânirea demografică se adâncește de la un an la altul. Principalele provocări ale vârstnicilor sunt: lipsa resurselor pentru o viață decentă, sănătatea precară și insuficiența serviciilor de suport, sentimentul de inutilitate, dar și singurătatea, care afectează unul din doi seniori. Două zile au rămas până la începerea unuia dintre evenimentele de referință pentru principalii actori care pot propune soluții și pot schimba situația vârstnicilor din România. Specialiști din acest domeniu vor disemina cele mai noi informații și bune practice privind viața seniorilor, soluții care ar putea fi implementate în cât mai multe comunități și ar putea îmbunătăți viața seniorilor noștri. Subiectele abordate în cadrul ediției din acest an sunt menite să aducă inspirație și să contribuie la creșterea calității vieții seniorilor prin exemple de success culese din țară și străinătate, precum:
- măsuri pe agenda publică a următorilor 8 ani privind îmbătrânirea în condiții bune de sănătate,cu accent pe îngrijirea de lungă durată și îmbătrânirea activă
- oportunități de îmbătrânire activă și inițiative comunitare
- soluții pentru implicarea seniorilor pe piața muncii
- posibilități de socializare și utilitate pentru vârstnicii singuri
- servicii de asistență pentru seniorii cu diverse grade de dependență
- secretul pentru a fi sănătos și relevant la orice vârstă
Ministrul Muncii și Solidarității sociale, Marius-Constantin Budăi,va prezenta strategia națională pentru vârstnici, precum și măsurile care ar trebui implementate la nivel de țară în următorii ani pentru îngrijirea de lungă durată și îmbătrânire activă.
Invitatul special al acestei ediții este renumitul neurochirurg român Acad. Prof. Dr. Leon Dănăilă, un exemplu de senior de succes, care își continuă activitatea profesională în domeniul medical la vârsta de 89 de ani. Acesta va vorbi despre principiile care l-au ghidat în viață pentru a-și păstra tinerețea și forța, despre motivația pentru care a ales să continue rolul professional și social fără a ține cont de vârstă, despre cum să fii sănătos și relevant până la o vârstă înaintată.
În cadrul conferinței de vineri, va fi lansat Topul nevoilor vârstnicilor din România și soluțiile oferite acestora, statistic realizată de linia națională Telefonul Vârstnicului, pe baza datelor culese în cei 7 ani de funcționare și a celor aproape 79.000 de interacțiuni înregistrate cu seniori din toată țara.
Societatea civilă, inițiative
Societatea civilă, inițiative private și nivelul guvernamental se reunesc în jurul problematicilor legate de vârstnicii României, fiind reprezentate de practicieni, specialiști sau autorități ce activează în sfera senectuții. Speakerii prezenți anul acesta sunt din mediul național ș internațional:
- Marius-Constantin Budăi – Ministrul Muncii și Solidarității Sociale
- Barbara Bringuier – Coordonator internațional al Federației Les Petits Frères des Pauvres, Franța
- Loredana Ivan – Președinte, The European Network of Aging Studies (ENAS), Școala Națională de Studii Politice și Administrative – SNSPA
- Tudorel Andrei – Președinte, Institutului Național de Statistică
- Elena Balan – Coordonator departament cercetare, The European Association for Social Innovation
- Natalia Postolachi – Director executiv, Asociația Obștească „CASMED” din Bălți, Republica Moldova
- Cătălin Dinu – Director executiv, Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor
- Ovidiu Tuduruță – Fondator BEESERS
- Claudiu Brăileanu – Coordonator proiect “Academia Bunicilor”, Brăila
- Roxana Molocea – Coordonator linia națională Telefonul Vârstnicului, Fundația Regală Margareta a României
- Monica Pîrvu -Coordonator și manager programe sociale, Centrul Educațional Diaconia, Brașov
- Roxana Șanta – Vicepreședinte, Asociația “Oastea Domnului” Gherla și coordonator proiect „Rețea de siguranță comunitară – Adoptă un bunic!”
- Denisa Ene – Asistent Principal, Fundația Inovații Sociale Regina Maria
- Romelia-Maria Blejan – Director programe, Fundația pentru Dezvoltarea Serviciilor Sociale (FDSS)
Înscrierile la conferință se mai pot face în următoarele două zile, prin completarea formularului on-line de pe pagina evenimentului.
Acțiuni ale Fundației Regale Margareta a României cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice
- Distribuire de tichete sociale sau pachete cu bunuri de necesitate către 150 de vârstnici cu situații dificile de viață și care au nevoie de ajutor material, prin programul Fondul pentru Vârstnici
- Lasarea buletinului informative privind Topul Nevoilor vârstnicilor din România și soluțiile oferite lor, date statistice preluate în cei 7 ani de funcționare a liniei naționale Telefonul Vârstnicului, în cadrul Conferinței de „Bune practici pentru o bătrânețe frumoasă”, organizată vineri, 30 septembrie, la TNB
- Lansarea campaniei media Generații – voluntariat pentru seniori, campanie promovată la nivel național care încurajează participarea socială și îmbătrânirea activă prin voluntariat. Spotul tv își propune cooptarea de voluntari din rândul seniorilor în sprijinul centrelor sociale de tip after-school disponibile pentru copiii defavorizați din comunitate.
- Masă de socializare pentru 50 de vârstnici afectați de singurătate, acțiune din seria celor organizate cu scopul de a crea ocazii de socializare, conectându-i de această dată pe vârstnici înscriși la serviciul de alinare al singurățății al liniei Telefonul Vârstnicului și voluntarii seniori din programul Centrel Generații.
Sponsori: Fundația Vodafone România, Johnson& Johnson România, Compania Națională Loteria Română, Johnson Wax, Hochland România, Raiffeisen Bank, Fundația Bosch România, Sofmedica, Cargus, City Grill, Lăptăria cu caimac, Cosmo Pharm, editura Litera, Boiron România.
Partener: Teatrul Național București
Parteneri media: AGERPRES, Revista CARIERE, RFI România,
Alphega Farmacie, Formare Medicală – formaremedicala.ro, Sănătatea Buzoiană, Monitorul Expres, Sibiu100%, Jurmed-Jurnal de Sănătate, Săptămâna Medicală, Revista Medical Market, Crai Nou, Suceava News, Monitorul de Făgăraș, Asociația ASSOC, MediaTrust România.
Despre Fundaţia Regală Margareta a României
Înființată în 1990 de către Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, împreună cu tatăl său, Regele Mihai, Fundația Regală Margareta a României este astăzi o organizație neguvernamentală de elită care sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. Cu o experiență de peste 30 de ani, Fundaţia Regală Margareta a României vine în sprijinul persoanelor vârstnice prin programe menite să crească calitatea vieţii acestora, cu implicarea voluntarilor și mobilizarea partenerilor instituționali și a întregii comunităţi, cele mai recente fiind Telefonul Vârstnicului, Fondul pentru Vârstnici și Centrele Comunitare Generații. Mai multe detalii pe www.frmr.ro