FOTO: Economedia

Guvernul a decis să retragă ordonanța de urgență prin care salariile unor bugetari urmau să crească cu până la 50% începând din luna august, după ce Consiliul Economic și Social a decis că măsura ar fi discriminatorie. Drept urmare, toți bugetarii  vor primi până la urmă o majorare de salarii, dar cu diferența de un sfert până la grila din 2022 (în afară de sănătate și învățământ, care sunt deja la acest nivel), conform surselor Economedia.

Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică un nou proiect de ordonanță de urgență, prin care majorează, din luna august, salariile tuturor bugetarilor cu un sfert din diferența dintre salariul prevăzut pentru anul 2022 în legea salarizării bugetare și cel din luna decembrie 2021.

Noul proiect de ordonanță de urgență nu mai include creșterile salariale de 25%, respectiv 50% pentru unii angajați din ministere și care lucrează cu fonduri europene.

Ministrul Muncii, la Europa FM: „Salariile tuturor bugetarilor vor crește cu aproape 150 de lei. Criza financiară nu se decontează pe populație”

Guvernul vrea să majoreze salariile tuturor bugetarilor. Creșterile nu vor depăși 150 de lei lunar spune ministrul Muncii, Marius Budăi, la Europa FM.

El a explicat că este o perioadă grea, nu doar în România, ci pe tot globul, așa că e nevoie ca măsurile economice să fie contrabalansate cu măsuri sociale care, în acest caz, vizează veniturile populației.

Inițial, Guvernul voia să dea mai mulți bani doar unor anumite categorii de bugetari, cei care lucrează cu fonduri europene.

Acum a ajuns la concluzia că măsura ar fi fost discriminatorie, așa că toate salariile angajaților de la stat vor crește. Acestea ar fi trebuit majorate pentru că așa prevede legea salarizării, însă din 2020 guvernele care s-au succedat la palatul Victoria au tot amânat aplicarea măsurilor prin ordonanțe de urgență.

Nici acum salariile nu vor fi majorate conform grilei, ci se va acorda doar un sfert din diferența dintre salariul prevăzut în 2022 și cel aflat în plată. Concret despre câți bani e vorba spune ministrul Muncii, Marius Budăi, invitat în Deșteptarea de Vară la Europa FM:

„Până în jurul sumei de 150 de lei, lunar.”

Majorarea se va încadra în bugetul existent mai spune ministrul: „Am 10 posturi într-o instituție din care sunt 6 ocupate și 4 vacante, cele 4 n-au mai fost ocupate dar au fost bugetate la început de an și atunci există spațiu bugetar.”

De ce a ales Guvernul să crească salariile angajaților la stat tocmai acum, într-o perioadă dificilă financiar pentru bugetul țării, cu deficit în creștere pentru finanțarea căruia România se împrumută la dobânzi mari?

Explică ministrul Muncii, Marius Budăi: „O criză financiară nu se decontează pe populație și atunci, pentru a apăra puterea de cumpărare, practic suntem obligați să luăm acest gen de măsuri.”

Reamintim că, la începutul lunii august, Ministerul Muncii pusese în dezbatere un proiect de ordonanță care majora din august salariile tuturor bugetarilor care nu se află în prezent pe grila din 2022 prevăzută de lege, adică la nivelul maxim salarial prevăzut de legea salarizării. Aceștia urmau să primească o diferență de un sfert din cât le mai lipsea până la nivelul din 2022 al salarizării. Totodată, proiectul venea cu noi majorări salariale, tot din august, pentru angajații din ministere și cei care lucrau cu fonduri europene, unele creșteri fiind de până la 50%, chiar din această lună. Executivul nu preciza care era impactul bugetar ale acestor creșteri salariale.

Iar Consiliul Economic și Social a decis că măsura ar fi discriminatorie, deoarece doar o parte din angajații bugetari primesc aceste creșteri salariale de până la 50%.

Și celelalte instituții care nu beneficiau de creșterea suplimentară prin această ordonanță ar fi depus de asemenea amendamente pentru a primi majorări.

Drept urmare, coaliția de guvernare a decis să retragă ordonanța și să le ofere tuturor angajaților bugetari doar diferența de un sfert până la grila din 2022.

Reamintim că majorările salariale pentru bugetari trebuiau să intre în vigoare de la 1 iulie, însă Parlamentul a decis să includă și parlamentarii și primarii printre beneficiarii creșterilor salariale. Drept urmare, legea a fost atacată la Curtea Constituțională, unde încă nu a fost dezbătută. Acesta este motivul pentru care Guvernul venise cu o ordonanță de urgență de majorare a lefurilor bugetarilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here