Începând de luni, 4 iulie, Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului îi așteaptă la rezerva pe absolvenții de liceu care doresc să urmeze cursurile acestei facultăți.
I DOMENIUL Inginerie alimentară
Ingineria produselor alimentare
- 4 ani, învățământ cu frecvență/învățământ la distanță IF/ID 100 de locuri la învățământ cu frecvență și 50 de locuri la învățământ la distanță
Controlul și expertiza produselor alimentare
- 4 ani, învățământ cu frecvență (IF) – 50 de locuri învățământ cu frecvență
II DOMENIUL Inginerie și management în agricultură și agroturism
Inginerie și management în alimentație publică și agroturism
- 4 ani, învățământ cu frecvență (IF) – 50 de locuri învățământ cu frecvență
III DOMENIUL Agronomie
Montanologie
- 4 ani, învățământ cu frecvență/învățământ la distanță (IF/ID) – 50 de locuri învățământ cu frecvență, 50 de locuri învățământ la distanță
IV Ingineria mediului
Ingineria protecţiei mediului în agricultură
- 4 ani, învățământ cu frecvență (IF) – 50 de locuri învățământ cu frecvență
Admiterea la programele de licență se face pe bază de concurs de dosare, criteriul exclusiv de admitere fiind media obținută de candidați la examenul de bacalaureat.
Admiterea la facultatea ȘAIAPM se face în perioada 4-16 iulie 2022, se desfășoară online și la sediul facultăților str. Dr. I. Rațiu nr. 7-9, zilnic între orele 9-15. Pentru orice relație contactați site-ul facultății: https://saiapm.ulbsibiu.ro/ , telefon: 0269/236441.
Oferta pentru învățământul post-universitar este formată din patru programe de master în domeniu agricol și industria alimentară. Pe lângă aceste programe se oferă absolvenților de master și programe doctorale.
- Asigurarea calității și siguranței alimentelor
- 2 ani, învățământ cu frecvență (IF) – 100 de locuri învățământ cu frecvență
- Managementul procesării moderne a alimentelor
- 2 ani, învățământ cu frecvență (IF) – 100 de locuri învățământ cu frecvență
- Managementul protecției mediului agricol
- 2 ani, învățământ cu frecvență (IF) – 100 de locuri învățământ cu frecvență
- Managementul dezvoltării durabile a zonei rurale
- 2 ani, învățământ cu frecvență (IF) – 100 de locuri învățământ cu frecvență
Mesagerul de Sibiu a încercat să afle mai multe despre această importantă facultate a Universității Lucian Blaga din Sibiu de la decanul facultăților, Prof.univ. dr.ing.habil. Camelia Sava.
Doamna Decan, de ce ar trebui să aleagă un absolvent de liceu Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului din cadrul ULBS?
Orice absolvent de liceu care dorește o carieră sigură, o meserie de viitor și un titlu de inginer recunoscut, poate alege din oferta facultăților noastre una dintre cele cinci specializări din domeniile prioritare: agricultură, industria alimentară și protecția mediului. În contextul actual cererea pe piața muncii se va accentua în următorii ani, odată cu infuzia de capital din partea Uniunii Europene în aceste trei domenii strategice. Mai mult decât atât, fondurile europene stau la dispoziția studenților pentru a fi accesat încă din timpul facultăților prin înființarea de către aceștia a firmelor de tip SRL Debutant. De asemenea, facultatea noastră permite oricărui student să beneficieze de parteneriate internaționale prin burse Erasmus în țările Uniunii Europene și nu numai.
Ce condiții de studiu le oferiți studenților Facultății? Mă refer aici la dotările de care beneficiază Facultatea.
Facultatea noastră, cu o vechime de 31 de ani – pe linia de industrie alimentară a fost a doua înființată în România după cea de la Galați – are avantajul celor mai îndelungate evoluții atât materiale cât și umane. Avem laboratoare didactice și de cercetare pentru toate programele de studiu, două centre de cercetare deschise nu numai cadrelor didactice și studenților de la programele de licență, master și doctorat. Pe lângă aceste laboratoare facultate mai dispune și de o fermă didactică de 37 de a unde se găsesc câmpuri experimentale, plantație de pomi fructiferi și vită de vie, un solar pentru culturi protejate și o colecție dendrologică. Tot aici, este în construcție o clădire ce va include 8 laboratoare didactice și de cercetare, o stație pilot de producție cu dotări de ultimă generație, un amfiteatru cu 120 de locuri și spații anexe.
Care sunt șansele unui absolvent al Facultății de a-și găsi un loc de muncă în domeniul studiat?
La ora actuală cererea de ingineri agronomi, de ingineri în industria alimentară și ingineri în protecția mediului este în continuă creștere. Contextul actual geo politic face ca domeniile ca agricultura și industria alimentară să fie prioritare mai mult ca oricând în toate țările, dovadă sunt și fondurile masive alocate către Uniunea Europeană pentru dezvoltarea acestor domenii prioritare. Mai mult decât atât, zilele trecute, Guvernul României a hotărât majorarea salariilor în sectoarele agricole și de industrie alimentară considerandu-le de maximă importanță.
Prin rețeaua de conexiuni pe care facultatea noastră a dezvoltat-o de-a lungul timpului prin menținerea legăturilor strânse cu absolvenții aflați astăzi în poziții de conducere, oferim studenților noștri posibilități de angajare, prin publicate în rețeaua internă de comunicare.
Care este vizibilitatea Facultății de ȘAIAPM Sibiu la nivel național și internațional?
Activități desfășurate de cadre didactice împreună cu studenții se concretizează prin participări la competiții și conferințe naționale și internaționale ale studenților, masteranzilor și doctoranzilor. Participarea la schimburi de experiență prin programul Erasmus + atât a cadrelor didactice cât și a studenților depășește granițele României. Corpul profesoral cu experiență și expertiză în diverse domenii au legături științifice cu universități de profil din lume participând la conferințe și în proiecte de cercetare națională și internațională. Publicarea articolelor științifice în reviste bine cotate la nivel internațional în colectiv național și internațional este cartea de vizită a facultăților noastre.
Ce condiții de cazare oferă Facultatea de ȘAIAPM studenți veniți din alte localități?
Facultatea prin serviciul social al universității oferă locuri de cazare studenților în cele 7 cămine ale universității și posibilitatea de a servi a mesei la cantina universității, care funcționează în regim de restaurant cu o diversitate de meniuri și la prețuri atractive pentru studenți. Camerele în care sunt cazați studenții oferă cele mai înalte standarde de confort, fiecare fiind dotate cu băi proprii și facilități necesare studiului. De asemenea, infrastructura informatică oferă conexiuni de mare viteză wifi și broadband.
Se vorbește tot mai mult de schimbări climatice. Cum sunt pregătiți studiile Facultății să contribuie la protecția împotriva acestor modificări?
Prin conținutul disciplinelor de la specializările de licență și master se asigură cunoștințele necesare evaluării impactului schimbărilor climatice asupra agriculturii, cel mai vulnerabil domeniu la aceste riscuri. Pregătirea de specialitate asigurări de asemenea identificarea măsurilor de limitare a efectelor produse de schimbările climatice. Prin urmare, fără formarea de specialitate care să aibă capacitatea de a găsi soluții permanente pentru a preveni și gestiona evenimentele climatice, nu vom avea o agricultură predictibilă și implicit o limitare a producției de alimente.
Prin dotările pe care le are facultatea de a oferi studenților posibilitatea de a lucra și a se familiariza cu noi tehnologii utilizate în agricultură modernă, folosirea dronelor pentru diagnostic și necesarul de inputuri în diverse culturi vegetale.
Se vorbește tot mai mult de imiență unei crize alimentare. Cum credeți că vor putea contribui absolvenții Facultății de ȘAIAPM la contracararea acestei crize?
Facultatea de SAIAPM este o viziune în viitor. Specializările facultăților noastre au fost atent alese ca să răspundă întregului spectru vital pentru populație: agricultura, industria alimentară și protecția mediului. Familiarizarea studenților cu tehnologiile de ultimă oră în domeniul agriculturii și procesării alimentelor este principala preocupare a corpului didactic al facultăților noastre. Candidații se pot cu cea mai mare încredere în specializările noastre profitând în viitorul oportunității măsurilor lor deja luate de Guvernul României și Uniunea Europeană pentru a face față viitoare crize alimentare.
Marea majoritate a studenților noștri sunt deținători de fermă de producție animală sau vegetală, dar și de mici întreprinderi de procesare a produselor alimentare. Acest lucru nu dă speranța că baza pentru evitarea crizei alimentare în țara noastră o constituie absolvenții facultăților de profil agricol și de industrie alimentară.
Sperăm ca eforturile financiare și umane de la importuri la producție internă de alimente să reprezinte astăzi pentru autoritățile din România sau problema de siguranță națională ce trebuie rezolvată prioritară.
Vă mulțumim.