În acest an se împlinesc 133 de ani de la moartea marelui poet național, Mihai Eminescu, „poetul nepereche”.
A murit pe 15 iunie, la vârsta de 39 de ani, în casa de sănătate a medicului Şuţu din București. „Luceafărul poeziei românești” este înmormântat la Bucureşti, în Cimitirul Bellu. Împrejurările în care acesta s-a stins din viaţă sunt încă o controversă. Se ştie că Mihai Eminescu a fost internat într-un centru de sănătate.
La 15 iunie 1889, Titu Maiorescu nota în jurnalul său: “Astăzi a murit Eminescu, în institutul de alienaţi, de o embolie”. Luceafărul poeziei româneşti, poetul nepereche…”.
Unul dintre cei mai mari români murea “în cea din urmă mizerie”, după cum anunţa sora sa, Harietta. Dr. N. Tomescu, unul dintre medicii care s-a ocupat de Eminescu nota în unul din jurnalele sale: “Oricum ar fi, sfârşitul total nu părea iminent, căci el se nutrea bine, dormea şi puterile se susţineau cu destulă vigoare.
Un accident (n.r. – Eminescu a fost lovit în cap cu o piatră de către un pacient nebun) însă de mică importanţă a agravat starea patologică a cordului şi a accelerat moartea”. Tot medicul Tomescu nota după autopsie: “Adevărata cauză a maladiei lui Eminescu pare a fi surmenajul cerebral, oboseala precoce şi intensă a facultăţilor sale intelectuale”.
Luceafărul, cel mai lung poem de dragoste
Are cel mai lung poem de dragoste, „Luceafărul”, și și-a descris copilăria pe care a petrecut-o la Botoșani și Ipotești în versuri.
S-a născut pe data de 15 ianuarie 1850, la Botoșani. Atunci a venit pe lume cel de-al șaptelea copil, din cei 11 ai căminarului Gheorghe și ai Ralucăi Eminovici, Mihai Eminescu (născut Mihai Eminovici).
Și-a petrecut copilăria la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părintească, într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura. Aceste momente le evocă și în poeziile “Fiind băiet…” sau “O, rămâi”.
A fost angajat ca funcţionar la diverse instituţii din Botoşani, la tribunal şi primărie și mai pribegeşte cu trupa Tardini-Vlădicescu.
Anul 1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu.
În luna ianuarie a anului 1866, după moartea profesorului de limba română, Aron Pumnul, elevii au scos o broşură, „Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti”, în care apare şi poezia “La mormântul lui Aron Pumnul” semnată de Mihai Eminovici.
La 25 februarie / 9 martie a aceluiași an, debutează în revista “Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia “De-aş avea”.
Iosif Vulcan este cel care îi schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet şi, mai târziu, şi de alţi membri ai familiei sale. În acelaşi an îi mai apar în “Familia” încă cinci poezii.
A activat în rândul societăţilor studenţeşti, astfel a ajuns să se împrietenească cu Ioan Slavici.
A publicat în “Convorbiri Literare” și a devenit bun prieten cu Ion Creangă, pe care l-a introdus la Junimea.
În anii tinereții s-a îndrăgostit de Veronica Micle, poetă cunoscută oamenilor întocmai pentru iubirea care a legat-o de Mihai Eminescu.
În 1877 s-a mutat la Bucureşti, unde până în 1883 a fost redactor, apoi redactor – şef la ziarul “Timpul“. În 1833 scrie și marile lui poeme, „Scrisorile” și „Luceafărul”.
În luna iunie a acelui an, surmenat, poetul s-a îmbolnăvit grav, fiind internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi la un institut pe lângă Viena. În decembrie îi apare volumul “Poezii”, cu o prefaţă şi cu texte selectate de Titu Maiorescu (e singurul volum tipărit în timpul vieţii lui Eminescu).
Pe data de 15 iunie 1889, marele naționalist și poet român a murit în casa de sănătate a doctorului Șuțu.i.
