Unul dintre cele mai importante obiecte care i-au trecut prin mână restauratorului Dorin Barbu de la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu este un car votiv geto-dacic, unic în Europa, descoperit în anul 2012 pe șantierul autostrăzii Sibiu – Orăștie. La restaurarea acestuia, Dorin Barbu a lucrat mai multe săptămâni, reconstruind obiectul din zeci de piese găsite în pământ.
- „Numai partea de car au fost circa 60 de piese, pe lângă piesele de la roți, care au fost vreo 20 – 25 de fragmente. A trebuit să-l fac ca un puzzle. Are peste 2000 de ani și este unicat în Europa, poate chiar în lume. S-au mai descoperit tot felul de care votive, dar din bronz sau de alte dimensiuni; din fier este singurul”, explică Dorin Barbu pentru cunoastelumea.ro
Spune că lucrarea a fost extrem de dificilă pentru că a lucrat mult la curățarea pieselor și apoi la asamblarea lor.
- „Sunt tot felul de chichițe care apar pe parcursul restaurării și fiecare piesă este unicat. Ai probleme de la piesă la piesă. Nu te învață nimeni, în nici o școală, ce probleme pot să apară la fiecare piesă și ele trebuie studiate separat. La fiecare piesă se pune – ca în Medicină – un diagnosctic și se aplică tratamentele care fac cel mai bine obiectului respectiv”, povestește restauratorul.
Asemănător cu alte asemenea care votive descoperite în Europa, dar fabricate din bronz sau lut, carul votiv geto-dacic nou descoperit este fabricat doar din fier, constituindu-se astfel într-un unicat european. Întrucât contextul descoperii nu ne este revelat, se poate presupune că acest car a fost depus în mod ritualic în cadrul unui ceremonial, sau a constitituit parte din inventarul funerar al unei importante personalități a vremii. Ca și simbolistică, carul reprezintă vehiculul cu care este „adus ceva sau cineva“. În România mai avem ca analogii exemplul deosebitului car votiv din bronz descoperit la Bujoru într-un mormânt tumular (jud. Teleorman) și aflat în colecțiile Muzeului Național de Istorie a României din București, dar și mai puțin cunoscutul car-recipient votiv de la Orăștie, acesta fiind — foarte probabil — parte a unui depozit de bronzuri (sau, după alți autori, parte a inventarului unui mormânt) descoperit întâmplător la jumătatea secolului al XIX-lea în ținutul Orăștiei, mai exact între localitățile Romos și Vaidei (jud. Huneodara) și păstrat până astăzi în colecțiile Muzeului de Istorie Naturală (Naturhistoriches Museum) din Viena (Austria). Piesa deosebită, descoperită pe traseul autostrăzii Sibiu – Orăștie, după restaurare, va intra în colecțiile Muzeului Național Brukenthal din Sibiu, fiind expusă pentru pasionații de istorie și nu numai. (Foto: cunoastelumea.ro)
Masca de paradă, piesa de rezistență din Muzeul Țării Făgărașului
Piesa a fost descoperită întâmplător în apropierea castrului (cetate) roman de la Cincşor, în timpul lucrărilor de amenajare hidroenergetică a Oltului în zona Voila. Descoperirea măştii feminine romane aparține profesorului Gheorghe Dragotă, fostul director al Muzeului Țării Făgărașului, și a fost de mare însemnătate datorită rarității unei asemenea piese în sud-estul european dar și înaltului nivel de creaţie artistică pe care piesa în cauză îl demonstrează. Masca de la Cincşor, înfăţişând un cap de femeie, a fost confecţionată din bronz, prin turnare şi apoi cizelare, având înălţimea de 24,5 cm, lăţimea de 17 cm, adâncimea reliefului de 14,5 cm, iar grosimea metalului variază între 1 şi 3 mm.
,,Pentru a putea fi purtată, ochii, nările şi buzele au fost crăpate, iar pe ambele părţi ale obrazului se află două perforaţii, datorate niturilor de fixare a măştii de calotă – celălalt element al măştii (nedescoperit). Ovalul feţei este alungit şi bine conturat, fruntea proporţionată, nasul subţire (puţin acvilin), gura mică şi bărbia cu gropiţă. La această mască feminină, elementul de podoabă îl constituie reţeaua de perle care strânge coafura, de la creştet către frunte şi de aici pe părţi. Părul pieptănat în şuviţe ondulate acoperă şi urechile şi este prins în coc la ceafă. În realizarea artistică a piesei, meşterul-artist a fost influenţat de procedeele stilistice fundamentale din pictura sau sculptura romană. Din punct de vedere tipologic, masca aparţine unui coif de cavalerist roman de ceremonie, dar ar mai fi putut fi folosită şi în manifestaţii hipice pe echipe sau în exerciţii militare. Purtătorul acestei măşti făcea parte din cohorta II Flavia Bessorum, unitate militară auxiliară de pedestraşi, alcătuită din traci, care îşi avea pe atunci sediul în castrul de la Cincşor. Pe baza analogiilor cu alte măşti asemănătoare precum şi a inventarului arheologic descoperit la Cincşor, masca poate fi datată în sec. II-III d. Hr . Masca nu a dezvăluit, însă, numele celui care a purtat-o“ este dată de prof. Gheorghe Dragotă.
