De ce deranjează și se dorește denaturarea evenimentelor istorice contemporane? De ce deranjează Rezistența Anticomunistă? De ce deranjează copiii foștilor deținuți politici? Nu doar de praznicul ,,Înălțării Domnului“ trebuie să căutăm adevărul istoric, atunci când este cinstită memoria celor care au luptat și și-au dat viața pentru neamul românesc, pentru adevăr și păstrarea identității naționale. Găsim răspunsurile la Asociația Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii din România.
- ,, Pe vremea noastră, în urmă cu 70 de ani, existau noţiuni sfinte pentru noi, acelea de neam, patrie, tricolor şi credinţă strămoşească. Cu tristeţe constat că astăzi nu mai înseamnă nimic, plecăm să ne culegem căpşunile, sparanghelul, să le spălăm picioaree prin Occident şi nu să luptăm, aici, cu mijloace democratice aşa cum au făcut-o înaintaşii noştri, de au pus mâna pe arme, de au luat drumul munţilor. Este ruşinos acest lucru. Dar dacă tot trăim într-o criză morală nu pot să nu slubiniez faptul că dacă în această ţară mai există uşoare urme, ultimele fărămituri, ale moralei, acestea se zbat să supravieţuiască, cu certitudine, undeva între zidurile Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi nu în alte părţi. Acolo este km zero al moralei româneşti, atâta câtă mai există. Şi dacă mai există. Şi tocmai din acest motiv nu s-a ţinut cont şi nu se prea ţine cont de ceea ce vorbim noi, pentru că nu este greu să vorbeşti, în ţara asta toată lumea vorbeşte, dar de făcut nu face nimeni mai nimic. Asta este o realitate. Rolul nostru, al acelora care mai trăim încă, este să păstrăm vie memoria luptătorilor anticomunişti” explica Octav Bjoza, președintele AFDPR.
Octav Bjoza, președintele AFDPR, a fost cel care a apărat drepturile foștilor deținuți politici și a urmașilor acestora și a prezentat în cadrul conferințelor susținute în decursul timpului perioada gulagului comunist. A vorbit în fața a peste 15.000 de elevi și studenți, dar și a altor categorii de români. După ani de zile în care foștii deținuți politici n-au beneficiat de nicio structură guvernamentală, s-a repartizat o funcție în cadrul Secretariatului General al Guvernului, subsecretar de stat (Guvernul Ponta). Numai că într-o noapte ca hoții, 15 martie 2021, această funcție i-a fost luată președintelui AFDPR. Cu siguranță luările de poziție ale dl Octav Bjoza au deranjat, deși erau adevăruri. Octav Bjoza, condamnat la 15 ani de închisoare de comunişti, este, din 2009, președintele AFDPR și a fost numit, din 1 octombrie 2014, în funcția de subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989. A fost destituit de fostul premier Florin Câțu, decizie luată la nivel înalt.
Redăm comunicatul AFDPR publicat la data de 12.03.2021:
,,Asociația Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii din România – AFDPR este revoltată de faptul că a ajuns motiv de dispute între parlamentari. Mărul discordiei îl constituie Legea nr. 232/2020, care aduce unele reparații materiale copiilor foștilor deținuți politici, deportați, prizonieri etc., dar subliniem că toți copiii noștri, indiferent când s-au născut și indiferent de faptele părinților, au fost solidari cu suferințele întregii familii, iar timp de 31 de ani nu li s-a asigurat nicio reparație morală și materială.
- Asociația Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii din România, intrată în istoria recentă sub denumirea prescurtată de AFDPR, nu este afiliată și nu se va alinia politic niciunui partid.
Ori ne vor, ori nu, suntem ai tuturor!
Individual, fiecare membru este liber să o facă după cum îi dictează propria conștiință.
Spicuind din statutul Asociației, constatăm: - „continuarea luptei contra comunismului și a oricăror forme totalitare”;
- „restabilirea adevărului istoric cu privire la evenimentele din perioada 1945-1989…”;
- „formarea și cultivarea unor înalte conștiințe civice, în spiritul adevărului, binelui, frumosului, păcii sociale și renașterea morală a țării noastre”;
- „cinstirea memoriei celor care și-au jertfit viața în lupta contra comunismului…”.
Iată doar câteva precepte pentru care membrii AFDPR vor milita și veghea ca în această țară să nu mai apară partide politice sau mișcări extremiste, fie ele de stânga, fie de dreapta!
AFDPR nu contestă existența Holocaustului în România „ciuntită”! Singurul lucru care poate fi discutat constă în dimensiunile Holocaustului, cu precizarea că o astfel de dezbatere nu ar scuza cu nimic ororile săvârșite asupra etniei evreilor – și nu numai.
Odată subliniate aceste chestiuni, noi, toți beneficiarii Decretului-Lege nr. 118/1990, suntem nu doar uimiți, ci chiar revoltați de faptul că am ajuns motiv de dispute între parlamentari. Desigur, motivele sunt concrete!
Mărul discordiei îl constituie Legea nr. 232/2020, care aduce unele reparații materiale copiilor foștilor deținuți politici, deportați, prizonieri etc.
Copiii noștri au fost solidari cu suferințele întregii familii, indiferent când s-au născut sau dacă erau majori în momentul începerii persecuției politice față de părinții lor, statul român nefiind capabil ca, în cei 31 de ani care au trecut de la evenimentele din decembrie 1989, să le ofere nici cea mai mică reparație!
Cu o zi înainte de a fi supusă votului în plenul Parlamentului, la Comisia pentru muncă, trei deputați (Vexler Silviu, Ganț Ovidiu și Adnagi Slavoliub) au cerut membrilor acestei comisii introducerea a încă două articole, „13” – „Prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității sau celor în cazul cărora s-a dovedit că au desfășurat o activitate fascistă sau legionară în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel, PRECUM ȘI COPIILOR ACESTORA” și „14” în care se spune: „Agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, respectiv a Municipiului București, ÎN BAZA SESIZĂRILOR primite sau din proprie inițiativă, vor verifica legalitatea drepturilor acordate beneficiarilor acestei legi (…)”.
Spuneam că motivele disputei sunt concrete!
Depinde din care parte a baricadei privim lucrurile!
Noi dorim să fim imparțiali! Și de aceea încercăm să punem lucrurile la punct.
Nu acceptăm falsificarea încă o dată a istoriei recente a României (pentru prima, a se vedea Mihai Roller)! Mai ales că în ultimii 75 de ani am avut și noi o contribuție directă cât de mică!
Chiar ne-a lovit pe toți ignoranța, amnezia sau mai degrabă relele intenții, lăsând să treacă neobservat faptul că regimul comunist „ilegitim și criminal”, prin așa-zisele „Tribunale ale Poporului”, au trimis la moarte sau la ani grei de temniță și lagăre de exterminare, prin bătăi, înfometare și munci silnice, tot ce a avut acest popor mai demn, mai sfânt, mai bine pregătit profesional.
Chiar uităm că regimul comunist a făcut zeci de mii de victime și, dacă luăm în calcul soțiile și copiii rămași acasă, cifra celor care au avut de suferit se apropie cu certitudine de două milioane de cetățeni ai acestei țări?!?
Chiar vreți să vă amintim cine au fost primii trei șefi ai Securității Poporului, care au săvârșit cele mai abominabile crime din lumea comunistă europeană, lucru recunoscut și de marele disident rus Aleksandr Soljenițîn?!?
Poate că da: Alexandru Nicolschi, Mișu Dulgheru și Tudor Sepeanu!
Chiar vreți să vă spunem ce găsim în dosarele înaintașilor celor care au nerușinarea să ne dea astăzi lecții de morală și demnitate?!?
Iată doar câteva „perle”: - „vechi militant al clasei muncitoare”;
- „vechi comunist ilegalist”;
- „activitate titoistă”;
- „înscris în organizația tineretului hitlerist”;
- „înscris voluntar în SS-ul german”.
Partidul comunist în România se spune că avea între 4 și 5 milioane de membri. Câți să fi fost vinovați de crimele săvârșite? Poate 4-5 mii sau nici atât!
PENTRU UNII, MUMĂ – PENTRU ALȚII, CIUMĂ!
Copiii noștri au suferit toată viața și este nedrept ca măcar acum, după 31 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, să nu li se facă unele reparații morale și materiale, indiferent de faptul că părinții lor au fost „criminali de război”, „naziști”, „legionari” sau comuniști. Acum, după 80 de ani, să nu ne mai lăsăm bântuiți de stafiile acestora și împreună, indiferent de etnie, culte sau politici, să veghem ca astfel de fapte să nu se mai petreacă în această țară! A răsuci la nesfârșit cuțitul într-o rană demult cicatrizată înseamnă că nu facem decât să întreținem o stare de tensiune nemeritată de nimeni!“ (Preşedinte al AFDPR și subsecretar de Stat Octav BJOZA)
București, 13.11.2020
,,În urmă cu mai bine de 3 ani, CNC al AFDPR a definitivat un proiect de lege care prevedea printre altele și introducerea copiilor noștri în DL nr. 118/1990, fapt care se lăsa așteptat de aproape 27 de ani. Copiii noștri au fost solidari cu suferințele familiilor lor, ba mai mult, au suferit ei înșiși, fiind discriminați, încă din copilărie, de pe băncile școlii, în diferite moduri de regimul comunist; cei mai mulți nu au putut urma meserii sau facultăți pentru care aveau vocație și pe care și le-au dorit și pentru ei destinul nu s-a împlinit la timpul potrivit. Era un proiect de lege echitabil, neinterpretabil și de bun-simț. A fost înmânat tuturor partidelor politice, de la care am primit promisiuni ferme de susținere. Ca de fiecare dată, promisiunea a fost una în van! În anul 2020, un grup de parlamentari deputați de la GRUPUL MINORITĂȚILOR, în frunte cu domnul ADNAGI SLAVOLIUB, au întocmit un nou proiect de lege cu aceeași temă, pe care l-au susținut și pentru care au obținut avize favorabile, acesta devenind între timp Legea nr. 130/2020. Această lege, în cursul elaborării căreia nu am fost consultați, nu ne-a satisfăcut, ea fiind inechitabilă și interpretabilă! Aceiași parlamentari au elaborat ulterior un nou proiect de lege, care face unele precizări, concretizate în Legea nr. 232/2020, în care apar și unele noutăți în Articolul 13: „Prevederile prezentului decret-lege nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității sau celor în cazul cărora s-a dovedit că au desfășurat o activitate fascistă și/sau legionară în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel, precum și copiilor acestora” și, respectiv, în Articolul 14: „…în baza sesizărilor primite sau din proprie inițiativă, vor verifica legalitatea drepturilor acordate beneficiarilor prezentului decret-lege”. Iată, fără a mai fi nevoie, dovada unei crase ignoranțe! Chiar ați uitat, domnilor, sau – ceea ce ar fi și mai grav – vă faceți că ați uitat că, după cel de-al II-lea Război Mondial, elitele morale și intelectuale ale neamului românesc, indiferent de etnie, culte sau politici, au fost asasinate sau condamnate la ani grei de temniță, trimise în lagăre de exterminare, unde mulți dintre ei și-au găsit sfârșitul, ca urmare a bătăilor, înfometării, muncilor silnice și lipsirii de minime condiții de igienă și asistență medicală?
Chiar s-a uitat că toți aceștia au fost judecați de așa-zisele „tribunale ale poporului”, ale căror completuri de judecată erau formate din pleava morală a societății românești, din trădătorii de neam și țară? Chiar vă faceți că ați uitat că atât în Decretul-Lege nr. 118/1990, dar mai ales în Legea nr. 221/2009 se definește sintagma „condamnare cu caracter politic”, la Art. 1, alin. (1) astfel:
- „Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945”…
Totodată, Art. 2 din Legea nr. 221/2009 stipulează, fără echivoc, următoarele: „Toate efectele hotărârilor judecătoreşti de condamnare cu caracter politic prevăzute la Art.1 sunt înlăturate de drept. Aceste hotărâri nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor”. După 75-80 de ani asistăm nu doar cu stupoare, ci cu indignare și revoltă la redeschiderea dosarelor „originii sociale” a copiilor noștri! Avem de-a face cu o crasă necunoaștere și chiar cu o ură necreștinească, dusă, dacă s-ar putea, și dincolo de mormânt, astfel încât lăsăm să se întrevadă pentru necunoscători faptul că volumul și bestialitatea crimelor săvârșite de regimul comunist „ilegitim și criminal” ar putea suporta vreo comparație! La începutul anilor 1990, după evenimentele din decembrie 1989, în România mai trăiau sute, poate chiar mii de criminali comuniști! A pățit vreunul ceva? Doar doi – și aceasta după 25 de ani! Cunoaște cineva ca vreun copil de criminal comunist să fi suportat o cât de mică pedeapsă? Categoric, nu! COPIII NU TREBUIE SĂ POARTE VINOVĂȚIA PĂRINȚILOR ȘI BUNICILOR! Nu tolerați falsificarea a nu știu câta oară a adevăratei istorii recente a României, la diminuarea adevăratei proporții a rezistenței anticomuniste! Doriți să vă amintim cine au fost primii șefi ai Securității? Cine au fost cei care au populat fauna guvernamentală după cel de-al II-lea Război Mondial? Cine au fost cei din avangarda regimului de ocupație sovieto-comunist, care a fost originea lor? Nu este cazul! Noi știm să iertăm, și iertarea ne-a făcut și mai puternici!
FOȘTII DEȚINUȚI POLITICI ȘI DEPORTAȚI NU VOR TOLERA NICIODATĂ ESCALADAREA VREUNEI EXTREME, FIE EA DE DREAPTA, FIE DE STÂNGA! NU NE ÎMPINGEȚI TOCMAI PE NOI ȘI PE COPIII NOȘTRI LA PROTESTE, FAȚĂ DE CARACTERUL CRIPTOCOMUNIST AL ACESTEI LEGI! Dorim să încheiem totuși într-un spirit optimist, parafrazând un slogan comunist, scris sub titlul ziarului „Scânteia” de altădată: „Proletari din toate țările, uniți-vă!”, cu alt slogan – și anume: „Parlamentari din toate partidele, treziți-vă!”. De aceea, vă solicităm, prin mijloacele parlamentare pe care le aveți la îndemână, rediscutarea legii și repararea de urgență a acestei nedreptăți, prin eliminarea din textul legii a paragrafelor incriminate de noi și incriminante pentru mulți dintre copiii celor care și-au sacrificat viața și au suferit în temnițele comuniste, ca „dușmani ai poporului”, fără niciun fel de discriminare a copiilor, pentru așa-zise păcate ale părinților. Așa să vă ajute Dumnezeu!“ (COMITETUL NAȚIONAL DE CONDUCERE AL AFDPR)
