Foto: Maria Butum
Fiii satului Veneția de Sus vor petrece în seara de 30 aprilie 2022, începând cu ora 19.00, la căminul cultural din localitate la ,,Balul Ținutului Venețian“. Este o sărbătoare a satului organizată de membrii Comisiei locale de fond funciar, reprezentanți ai Veneției de Sus.
- ,,După 30 de ani, s-a ajuns la o înțelegere în privința aplicării legilor de fond funciar. Sătenii au fost de acord să primească suprafețele de teren ce figurează pe adeverințele vechi comasat. Vom ieși în teren pentru a stabili suprafețele pentru fiecare proprietar, urmând să obținem titlurile de proprietate, care vor fi înmânate celor în drept. Această bună înțelegere a dus la organizarea balului de sâmbătă, 30 aprilie a.c. L-am numit ,,Balul ținutului Venețian“ sau ,,Balul prieteniei“. Se vor ocupa de organizare sătenii din Veneția de Sus care fac parte din Comisia Locală de fond funciar“ a explicat Ovidiu Ovesea, primarul comunei Părău.
Organizatorii evenimentului, susținuți și de primarul comunei, sunt: Ovesea Dorel, Gheorghe Butum, Victor Butum, Iulian Hudițian, Pasere Nicolae. Fiecare persoană care va participa la bal va achita meniul în valoare de 75 lei.
Concurs off-road la Veneția de Sus
În aceeași zi se va desfășura și concursul off-road ,,GPS Adventure Trophy“ la Veneția de Sus organizat de clubul sportiv GTC Motosport sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, a Comisiei Naționale de off-road și a Ministerului Sportului. Etapa concursului care se va derula la Veneția de Sus cuprinde proba ,,trial“ la care pot participa și spectatori.