Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prin aparatul său tehnic de specialitate, respectiv CESTRIN, va organiza şi coordona activitatea de recensământ general al circulaţiei rutiere care se desfăşoară pe şoselele din România începând cu 4 aprilie şi până pe 10 noiembrie, conform unui comunicat recent al instituţiei.
Astăzi, 4 aprilie este prima zi a recensământului general al circulaţiei rutiere care se desfăşoară pe şoselele din România. Recensământul se va desfăşura pe parcursul a şapte zile în lunile cu trafic mediu, aprilie, mai, octombrie, noiembrie, şi trei zile în lunie iulie şi august când traficul are valori foarte mari.
Recensământul circulaţiei rutiere se efectuează o dată la cinci ani şi constă în înregistrări manuale ale traficului, pe categorii de vehicule.
Recensământul circulaţiei rutiere a fost amânat pentru anul 2022 din cauza pandemiei COVID – 19 care a condus la modificarea fluxurilor de circulaţie pe fondul restricţiilor interne şi externe, programarea iniţială fiind pentru anul 2020.
Posturile recensământului circulaţiei rutiere vor fi amplasate pe autostrăzi, drumuri naţionale şi judeţene. Pe autostrăzi şi drumuri nationale durata înregistrarii va fi de 8 ore/zi, în timp ce pe drumurile judeţene durata va fi de 14 ore/zi.
Informaţii astfel adunate vor fi folosite pentru „fundamentarea şi proiectarea investiţiilor rutiere şi a lucrărilor de întreţinere şi reparare a drumurilor, fundamentarea măsurilor de organizare a circulaţiei rutiere şi urmărirea dinamicii de evoluţie a traficului pe reţeaua rutieră, precum şi pentru elaborarea de studii referitoare la evaluarea calităţii aerului, prin estimarea emisiilor generate de traficul rutier şi a impactului asupra mediului”.