Irina Camelia Begu a obţinut o victorie importantă la Miami Open, unde a reuşit să o elimine în turul al doilea pe principala favorită a turneului, Arina Sabalenka, scor 6-4, 6-4.
Begu a reuşit să facă un meci foarte bun în faţa jucătoarei din Belarus (locul 5 WTA), care a arătat că nu este deloc în formă. Sabalenka s-a mişcat greoi pe teren şi a greşit multe mingi, atât la serviciu cât şi loviturile de forţă. Irina a arătat că este într-o formă foarte bună, a servit excelent şi a căutat de cele mai multe ori să joace mingi lungi obligând-o pe Sabalenka să alerge tot timpul.
În primul set, românca a obţinut un break important la scorul de 3-3 pe care l-a păstrat până la câştigarea setului cu scorul de 6-4, în doar 41 de minute de joc. Sabalenka părea că are şanse de revenire în setul secund când a condus cu 1-0 şi cu 40-0 pe serviciul româncei. Begu a anulat rapid mingile de break şi chiar a reuşit să facă ea break pe serviciul adversarei, în ghemul următor. La fel ca în primul set, Begu a câştigat cu scorul de 6-4 şi a încheiat partida după 101 de minute de joc. În turul al treilea Irina Begu va da peste o altă jucătoare din Belarus, Aliaksandra Sasnovici, locul 60 WTA. Pentru calificarea mai departe la Miami Open, Begu este recompensată cu 54.400 de dolari şi 65 de puncte WTA.