A început distribuția pastilelor cu iod către Direcțiile de Sănătate publică, iar 20 dintre cele 30 de milioane de comprimate au ajuns deja în mai multe județe.
După ce se încheie această etapă, cel mai probabil vor intra în scenă medicii de familie, care trebuie să le dea mai departe celor înscriși pe listele lor. Cel puțin asta intenționează autoritățile. Medicii de familie spun însă că sunt extrem de aglomerați.
Medicii spun că dozele se administrează în funcție de vârstă și mai trebuie avut în vedere că sunt cazuri în care este contraindicat administrarea acestui medicament.
Până acum au fost distribuite 20 de milioane de pilule, iar ministrul Sănătății a dat asigurări că, până vineri, DSP-urile din toate județele vor avea aceste comprimate. Cel mai probabil, primele pastile vor ajunge la copii și la femei însărcinate. Alexandru Rafila crede că cea mai bună variantă este ca acestea să ajungă la oameni prin medicii de familie.
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: „Așteptăm cifrele referitoare la numărul de persoane de pe lista fiecărui medic de familie, pentru că intenționăm să găsim o formulă care să implice medicii de familie pentru distribuirea acestor comprimate la pacienții de pe peropriile liste.”
Doctorii de familie se plâng, însă, că au programul foarte încărcat și se așteaptă ca procesul să fie anevoios, pentru că distribuirea trebuie făcută în paralel cu programările obișnuite. Așa că, spun ei, trebuie găsite alte variante.
Raluca Zoițanu, președintele Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie: „Distribuția pastilelor ar înseamnă să avem o persoana dedicată care să se ocupe doar de asta. Lista medie a unui medic de familie în România este undeva la 2000 de pacienți. De la 8 dimineața la 6 seara, ar fi vreo 300 de pacienți, deci probabil că în 2-3 zile, lucrând așa, un om care face doar asta, ar reuși să distribuie pastilele pentru pacienții unui cabinet. Primăriile au angajați asistenți sociali, au chiar și asistenți medicali sau medici. Acest lucru se poate face și prin personal nemedical să folosească farmaciile, nu cabinetele medicilor de familie.”
În paralel cu distribuția, Ministerul Sănătății va porni o campanie de informare, cu privire la modul în care aceste medicamente trebuie depozitate, dar mai ales când și cum ar trebui administrate. Pentru că nu se iau prevenitv, ci doar după un eveniment nuclear.