Luni a început Recensământul Populației și Locuințelor din țara noastră. Însă, de la primele ore, link-ul pe care oamenii îl primesc pe mail după înregistrare nu putea fi accesat. Numărul foarte mare de accesări a dus la blocarea platformei. Problema nu s-a remediat încă pentru platforma oficială recensamantromania.ro, însă INS a găsit alte două soluții. Au fost puse la dispoziție alte două site-uri, unde, în acest moment, putem completa formularul pentru recensământ. Vorbim despre site-ul autorecenzare.insse.ro, dar și despre o bulină pe care o găsiți pe site-ul oficial al INS. Intrați acolo, pe bulină, și veți găsi formularul pentru completarea recensământului. Puteți face asta, durează aproximativ 20 de minute.
Așadar, în acest mod a debutat cumva recensământul în România și asta din două motive. S-a tot blocat site-ul oficial pentru că vorbim despre aproximativ 1.200 de persoane care erau în același timp pe platforma pentru a completa formularul. Foarte multă lume l-a accesat. Pe de altă parte, vorbim despre un site care pare că nu a fost configurat suficient de bine, astfel încât să ducă tot acest trafic, dar puteți face asta pe celelalte două site-uri puse la dispoziție.
Avem aproximativ două luni la dispoziție să completăm formularul pentru recensământ. Este obligatoriu să facem asta. Durează aproximativ 20 de minute, sunt 180 de întrebări, dar nu veți trece prin toate, pentru că sunt mai multe etape, în funcție de mediul în care locuim, rural, urban sau de studii.
Trebuie să știți, de altfel, că într-o familie care locuințe în aceeași locuință un membru al familiei se va numi liderul familiei și el va completa în primă fază datele generale pentru toți membrii familiei, după care se va genera un formular individual.
Vestea bună este că primim o zi liberă pentru completarea formularului, însă asta se va întâmpla aproximativ după șapte zile de la completarea formularului, pentru că durează puțin să primim dovada că am completat recensământul și cu dovada vom merge ulterior la departamentul de resurse umane și vom cere o zi liberă.
Pentru persoanele care nu pot face asta, nu au abilitățile necesare sau pentru persoanele vârstnice sunt trei variante de completare – puteți chema recenzorii acasă, pentru colectarea datelor sau puteți merge în mai multe puncte de ajutor. Vorbim despre autorecenzarea asistată, care va avea loc în centrele comerciale sau în sediile primăriilor și în toate județele.