MApN a mai informat marți, 8 martie a.c.,  că patru elicoptere ucrainene ce se aflau deja în zbor deasupra României au primit aprobare de survol cu destinația finală Ghimbav,  în scopul efectuării operațiunilor de mentenanță la Airbus Helicopters România, potrivit contractelor în vigoare.

Aeronavele în discuție sunt configurate pentru executarea misiunilor civile, nefiind înarmate. Pentru aceste elicoptere au fost depuse astăzi, 8 martie, planuri de zbor în sistemul de trafic aerian civil, aeronavele aterizând deja pe aerodromul Iași, pentru escală tehnică, urmând să își continue deplasarea către destinația finală, a transmis MapN.

Elicopterele ucrainene sunt de tipul Airbus H225. Alte cinci elicoptere ucrainene au primit aprobarea de survol din partea autorităților române și se află în acest moment în zbor spre Brașov, a mai explicat Ministerul Apărării Naționale.   În total, MApN spune că 14 elicoptere au primit aprobarea de zbor prin România în perioada următoare, potrivit hotnews.ro. Ca urmare a primirii aprobărilor diplomatice de survol din partea autorităților române, cele cinci elicoptere ucrainene configurate pentru executarea misiunilor civile și fără armament la bord se află, la acest moment, în deplasare către județul Brașov, pentru operațiuni de mentenanță planificate la Airbus Helicopters România. Și pentru aceste aeronave au fost depuse, conform reglementărilor aeriene naționale, planuri de zbor în sistemul de trafic aerian civil.

În total, au fost acordate aprobări diplomatice de survol, pentru deplasarea către Airbus Helicopters România, pentru 14 elicoptere, restul aparatelor de zbor urmând a sosi în perioada imediat următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here