Studiul de Fezabilitate pentru proiectul Autostrada Sibiu- Făgăraș a fost avizat în data de 28 decembrie de către Consiliul Tehnico- Economic de Avizare al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Autostrada, cu o lungime de circa 68 de kilometri, are o valoarea totală estimată la circa 7,5 miliarde de lei. Cel puţin aşa a susţinut secretarul de stat în Transporturi, Irinel Ionel Scrioșteanu.
Traseul Autostrăzii Sibiu-Făgăraș
Pornește din dreptul localității Boița și se termină în apropierea Municipiului Făgăraș. Traseul trece adiacent de localitățile Turnu Roșu, Sebesu de Jos, Racovița, Marsa – Avrig, Porumbacu de Jos – Porumbacu de Sus, Sărata, Scoreiu, Carta, Arpașu de Jos, localități ce aparțin județului Sibiu și de localitățile Ucea de Jos – Ucea de Sus, Viștea de Jos – Viștea de Sus, Drăguș, Sâmbăta de Jos, Voila – Voivodeni, Dridif – Luța, Hurez, Municipiul Făgăraș și Ileni, din județul Brașov, are lungimea de 68,05 km și este împărțit în 4 tronsoane:
- – Tronsonul 1 – km 0+000 – km 14+253 (lungime = 14.253 km) Boița (Autostrada Sibiu-Pitești) și Avrig-Marsa (DJ105G)
- – Tronsonul 2 – km 14+253 – km 34+175 (lungime = 19.922 km) Avrig-Marsa (DJ105G) și Arpasu de Jos (DN1)
- – Tronsonul 3 – km 34+175 – km 51+785 (lungime = 17.610 km) Arpașu de Jos (DN1) – Sâmbăta de Sus (DJ 105B)
- – Tronsonul 4 – km 51+785 – km 68+050 (lungime = 16.265 km) Sâmbăta de Sus (DJ 105B) – Municipiul Făgăraș/ Drum de legătură cu DN1.
Valoarea totală a obiectivului de investiții este de 7.531.381.595,75 lei cu T.V.A.
Proiect: Revizuire Studiu de Fezabilitate – Autostrada Sibiu – Făgăraș
Lungime: cca 68-70 km + drum de legătură la Făgăraș
Antreprenor: CONSITRANS
Valoare: 16.313.855,49 FARA TVA
Contract semnat: 07.04.2015 (începere 11.05.2015)
Termen inițial de finalizare: 17 luni