CL Făgăraş îşi va schimba din nou componenţa odată cu decizia judecătorilor de la Curtea de Apel Braşov care au tranşat ,,telenovela” din Legislativ joi, 25 noiembrie 2021. Consilierul local Marius Cerhizan, PNL, a pierdut procesul cu Prefectul de Braşov şi astfel îşi pierde locul din Legislativ. Magistraţii au emis joi, 25 noiembrie a.c. sentinţa prin care au admis recursul formulat de Prefectul Judeţului Braşov, Cătălin Văsii, împotriva deciziei Tribunalului Braşov, care da dreptate consilierului local. Sentinţa este definitivă.
- ,,Solutia pe scurt: Admite recursul formulat de recurentul-reclamant Prefectul Judeţului Braşov împotriva sentinţei civile nr. 796/CA/15.09.2021, pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează în tot şi, rejudecând, respinge cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 730/09.08.2021 emis de pârâtul Prefectul Judeţului Braşov, cerere formulată de reclamantul Cerghizan Ioan-Marius. Definitivă. Pronunţată, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art.396 alin. (2) din Codul de procedură civilă, azi data de 25 noiembrie 2021”.
La termenul din data de 18 noiembrie 2021, magistraţii au respins excepţia invocată de consilierul local, ,, tardivitatea recursului” ca fiind neîntemeiată. Reamintim că la Tribunalul Braşov a fost admisă cererea formulată de consilierului local Cerghizan Marius pentru suspendarea punerii în executare a Ordinului nr. 730/09.08.2021, emis de Prefectul Judeţului Braşov prin Hotarârea nr. 796/2021 15.09.2021, caz în care alesul local a revenit atunci în CL Făgăraş. În aceeaşi situaţie sunt şi consilierii locali Cenţiu Magdalena şi Lascu Iulian, PNL. Este de notorietate că aleşii locali PNL, Cerghizan, Cenţiu, Lascu, s-au separat de colegii lor liberali din Legslativ, formând o majoritate în jurul primarului alături de FDGR, Partida rromilor şi Clonţ de la ProRomânia.