Scriitorul Pavel Coruț a încetat din viață în această dimineață, la vârsta de 72 ani. Nu se știu cauzele decesului fostului ofțier de informații și romancier. Anunțul a fost făcut de jurnalistul Chelaru Iulian Catalin și de Cătălin-Ioan Berenghi. Conform Blogului Pavel Coruţ, scriitorul s-a nãscut la data de 17.06.1949, în satul Glãvãneştii Vechi, comuna Andrieşeni, judeţul Iaşi. Pentru generațiile de dinainte de 1989 numele de Pavel Coruț este sinonim cu romane, precum Quinta spartă” sau„Fulgerul albastru”. A fost un prolific scriitor, dar și fost ofițer de informații și contrainformații MApN. Pavel Coruț a fost un jurnalist și autor a peste 170 de romane.
Pavel Coruț, de la contrainformații la autor de romane
Născut în 1949, în județul Iași, Pavel Coruț a fost cunoscut pentru activitatea sa de ofițer de informații și contrainformații român. A ajuns până la gradul de colonel al serviciului de contrainformații militare a Armatei Române, până în februarie 1990. După retragerea din activitatea militară, debutează ca jurnalist, preluând unul din numele personajelor din cărțile sale, pseudonimul de Paul Cernescu.
- „Am plecat din Moldova la 15 ani cu gândul să cuceresc lumea. Iniţial, am absolvit Institutul de Marină (Băsescu a absolvit la 6 ani după mine), apoi am urmat Facultatea de Drept. Între 1980 şi 1990 am fost şeful contraspionajului din Direcţia Informativă a Armatei (DIA), având sarcina culegerii de informaţii de la cetăţenii străini. Am fost şi translatorul de engleză al ministrului apărării Vasile Milea. Am ajuns până la gradul de locotenent-colonel. În vara lui 1990 mi-am făcut cererea de trecere în rezervă…”, povestea Pavel Coruț despre cariera sa.
Numele de Paul Cernescu apare în seria de romane Octogon, o serie de succes. Din 1992 Pavel Coruț începe să scrie romane de ficțiune, dar multe dintre ele bazate pe experiențele sale din perioada activării în cadrul serviciului de contrainformații militare. Debutează cu romanul din 1992 „Quinta spartă”, prima ediție a unei serii formată din peste 100 de volume. Seria este o operă care, potrivit autorului său, s-a vândut doar în „peste 310.000 de exemplare”. Toată opera sa are ca punct culminant seria de teorii ale conspirației ciudate care implică o agenție de informații românească fictivă numită „Octogon”. În toată existența sa, Pavel Coruț a scris nu mai puțin de 170 de volume, toate vândute în zeci de mii de exemplare.
Studii:
- Şcoalã elementarã de 4 ani, în satul natal.
- Gimnaziul de 3 ani, în comuna Ciurea, judeţul Iaşi.
- Liceul de 4 ani: 2 ani în Liceul Naţional „Mihail Sadoveanu” din Iaşi, 2 ani în Liceul Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc.
- Institutul de Marinã „Mircea cel Bãtrân” din Constanţa – 4 ani.
- Facultatea de drept din cadrul Universitãţii “Al. I. Cuza” din Iaşi, specialitatea psihologie deviantã (criminologie) – 5 ani la fãrã frecvenţã.
- Studii postuniversitare de un an, în aceeaşi specialitate, la Facultatea de Drept din Bucureşti.
- Limba englezã, curs intensiv de zi, timp de un an, la Şcoala Specialã Grãdiştea (pentru translatori).
- Cursuri de informaţii şi contrainformaţii militare.
- Cariera militarã:
- 1971 – 1972, ofiţer cu navigaţia în Divizionul 50 Vânãtoare de submarine.
- 1972 – 1978, ofiţer de contrainformaţii în Serviciul de contrainformaţii al Marinei Militare.
- 1978 – 1980, specialist în contraspionaj, în Direcţia de Contrainformaţii Militare (Direcţia a IV a, din D.S.S.)
- 1980 – 1985, ofiţer de relaţii externe în Secţia Legãturi Externe a Ministerului Apãrãrii Naţionale.
- 1985 – 1989, şef birou contrainformaţii, în Direcţia Informaţii din Marele Stat Major al Armatei.
- 1990 – ofiţer deplin conspirat (spion) în fosta URSS, cu misiunea de a asigura desprinderea Moldovei din imperiul roşu. Misiunea a fost continuatã pe cont propriu, pânã în august 1991, când Republica Moldova şi-a declarat independenţa.
- 15 decembrie 1990, trecut în rezervã la cerere, fãrã drept de pensie, cu gradul de locotenent-colonel (cãpitan comandor).
- Cariera publicisticã şi literarã:
- 1990, redactor la sãptãmânalul NAŢIUNEA
- 1991-1992, reporter la sãptãmânalul Expres Magazin
- 1992 şi pânã în prezent, scriitor şi editor particular. A scris 123 de cãrţi, grupate astfel:
– Seria „Octogonul în acţiune” – 91 de volume
– Romane istorice – 1 volum
– Seria „Arta succesului” – 16 volume
– Roman autobiografic – 1 volum
– Romane de dragoste – 7 volume
– Versuri – 4 volume
– Analizã mituri – 2 volume
– Seria „Origini” – 1 volum