Circulația rutieră pe DN 7C (Transfăgărăşan), de la km 104+000 (Piscu Negru) până la km 130+800 (Cabana Bâlea Cascadă), se va închide luni, 25 octombrie 2021. Măsura a fost anunţată de CNAIR invocând o reglementare a Comisiei de Revizuire Specială din cadrul instituţiei conform Normativului privind circulația rutieră pe drumurile montane, DN 7C şi DN 67C, în vederea asigurării viabilității acestora prin prisma condițiilor meteorologice, climatice, altitudinii la care sunt situate și a caracteristicilor tehnice ale acestor drumuri montane.
- ,,Sectorul de drum închis circulaţiei va fi semnalizat corespunzător” anunţă CNAIR.
Circulația va fi închisă pentru toate categoriile de autovehicule şi pe DN 67C (Transalpina), între Rânca și Obârșia Lotrului (km 34+800 – km 59+800).