Augustin Bunea şi Stăpânii Ţării Oltului

• Domnitorul Mircea cel Bătrân a împroprietărit două familii din Vad, Borcea şi Calianul 
• Dumbrava Vadului era renumită şi pe la 1300 prin stejarii săi 
•  Augustin Bunea a legat Ţara Făgăraşului de Blaj pe care le-a unit cu Roma 
•  Nicolae Iorga: A. Bunea a fost o glorie a culturii româneşti şi un istoric desăvîrşit 
•  Canonicul mitropolitan Augustin Bunea este considerat cel mai bun orator român al veacului 
•  Testamentul lui Augustin Bunea scris cu 3 ani înainte de a muri l-a avut ca martor pe Iuliu Maniu

• 

  

  

  

  

   

  Motto: ,,Prefer să trăiesc mai puţin dar să las în urmă roadele unei activităţi încordate, un folos pentru posteritate, decît să ajung la bătrîneţe adîncă fără roade. Mai bine 50 de ani şi un număr de opere folositoare, decît 70 de ani în tihnă şi fără rezultate”(Augustin Bunea)
  
  Cînd vorbim despre personalitatea lui Augustin Bunea gîndul ni se duce la Blajul sfîrşitului de veac  XIX şi începutul următorului. Numai că personalitatea lui îşi are rădăcinile în Vadul Făgăraşului, comuna care la 4 august 1857 sălta de bucuria venirii pe lume a băiatului blond în familia preotului Arseniu Bunea şi al Veroanei Ursu, nepoata colonelului David Baron Urs de Mărgineni. La acea dată şi încă decenii după, comuna Vad era de confesiune greco-catolică, iar locuitorii erau toţi români. Trăiau aproape 1500 de oameni în comună şi erau renumiţi pentru ospitalitatea şi bunătatea lor. Vechimea vădenilor pe aceste meleaguri vine din secolul XII şi este legată de pădurea ,,Dumbrava”. Directorul şcolii din sat, Corneliu Pop, scria în monografia şcolii de la 1933 şi tipărită la Tipografia Ion Lazăr din Făgăraş că a existat un sat Sălişte chiar lîngă pîrîiaşul ce traversa Braniştea Urăştii, pe lîngă Dumbravă. Locuitorii Săliştei s-au aşezat mai apoi pe malurile rîului formînd comuna Vad. La 1417 Mircea, domnul Ţării Româneşti, face donaţie lui Borcea şi lui Calianul Vadul Şercăii şi satul Urişte. Este primul document care atestă vechimea satului Vad. Aceste două familii au dezvoltat satul ulterior, alăturîndu-li-se şi alte familii din Ardeal şi din alte părţi atrase de poziţia de graniţă a Vadului şi de condiţia de ,,oameni liberi”. Vad este comuna vechilor boeri, foste proprietatea grofului Nallaczy dăruite de Maria Tereza şi Iosif II cu condiţia să apere hotarele ţării numindu-i astfel grăniceri. Comuna avea 4 mori, 3 prăvălii şi o singură biserică, pe vremuri din lemn acoperită cu paie, apoi, în sec XVIII, din piatră şi cărămidă acoperită cu ţiglă, iar cea de astăzi a fost zidită între 1874-1877. Pe lîngă biserică funcţiona şcoala. Mai spunea directorul şcolar Corneliu Pop: ,,cum era biserica aşa era şcoala şi cum era şcoala aşa era şi biserica”. La 1930 funcţiona Şcoala de copii mici cu 40-60 de elevi, Şcoala primară de stat cu 150-170 de elevi. La nici un secol distanţă, la Vad numărul copiilor este în scădere, iar şcoala s-a mutat la sediul de comună. O frumoasă caracterizare a vădenilor începutului de veac XX, care, se poate spune, este valabilă şi astăzi, o face tot directorul Corneliu Pop. ,,Din fire vădenii sînt buni şi omenoşi. Patriotismul vădenilor s-a accentuat în toate timpurile. Cetăţenii conştienţi de datoriile lor şi-au făcut pe deplin datoria faţă de ţară, fapt care s-a arătat mai ales în războiul mondial. Din Vad au rămas jertfe pe toate cîmpurile de bătaie”.

Stăpînii Ţării Oltului şi intrarea în Academia Română

Vadul a dat de-a lungul timpului oameni de seamă, iar vădenii se mîndresc cu numele lor. Istoricul şi canonicul mitropolitan Augustin Bunea a dus numele satului şi al Ţării Făgăraşului departe de graniţele ei, iar personalitatea lui deschide şi astăzi pagini întregi de studii şi cercetări. În mai toate familiile vechi din sat stă la loc de cinste tabloul lui Augustin Bunea şi Albumul dedicat acestuia tipărit la 1910 la Blaj. La Vad, pentru cinstirea fiului satului, Augustin Bunea, pe un perete interior al Bisericii „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, a fost aşezată o placă de marmură albă de Ruşchiţa, în anul 1966. La 13 noiembrie 2009, la iniţiativa Asociaţiei Culturale „Augustin Bunea” Blaj, pe faţada casei părinteşti a lui Augustin Bunea, de la Vad, a fost dezvelită o placă de marmură neagră, pentru comemorarea a 100 de ani de la moartea savantului canonic mitropolitan. Primăria comunei Şercaia i-a conferit, în 2009, titlul de cetăţean de onoare post-mortem lui Augustin Bunea, membru al Academiei Române, istoric şi caninic greco-catolic. Prin HCL 51/noiembrie 2009, Comuna Şercaia s-a obligat să doneze Asociaţiei Culturale ,,Augustin Bunea” din Blaj suma de 100 lei anual. ,,Intrând cu dragoste frăţească de român în mijlocul Domniilor-Voastre, cred că lucrul cel mai plăcut ce Vi-l pot face este să Vă vorbesc ceva despre o ţărişoară, din care, după o tradiţie veche şi neîntreruptă, s-a făcut descălecatul Ţării Româneşti, şi care, fiind veacuri de-a rândul în legături strânse cu Muntenia, a avut o înrâurinţă foarte mare asupra întăririi şi dezvoltării neamului românesc din Ardeal. Această ţărişoară este Ţara Oltului sau a Făgăraşului”. Într-un astfel de captivant şi dens vocabular istoric se adresa, în scris, canonicul şi profesorul din Blaj Augustin Bunea în anul 1909, membrilor Academiei Române, odată cu alegerea sa în rândul nemuritorilor, propunându-le să le vorbească despre Stăpânii Ţării Oltului.

Viaţa şi activitatea lui Augustin Bunea

Nãscut la 4 august 1857, în Vad, , comitatul Fãgãraş, din pãrinţii Arseniu Bunea, paroh în Vad, şi Verona Urs, nepoata colonelului baron David Urs de Mãrgineni, celebrul luptãtor de la Solferino, 1859, şi de la Lissa, 1866. Primul copil al familiei Bunea a fost Tiberiu, magistrat, decedat de tânãr. Al doilea, Arsenie, a fost la Sibiu administrator al fondurilor grãnicereşti. Al treilea este Augustin, care a ajuns doctor în filosofie şi membru al Academiei Române. Al patrulea, Aurel, absolvent al Şcolii Comerciale din Braşov, a fost întemeietorul firmei Bunea din Galaţi, care, în 1914, la izbucnirea rãzboiului de întregire a neamului, a fost cea mai mare firmã din ţarã. Vicepreşedinte al Camerei de Comerţ din Bucureşti, a lucrat alãturi de Trancu-Iaşi la stabilirea tarifelor şi legilor vamale, având mai multe lucrãri cu caracter comercial. Trimitea fonduri fratelui sãu Augustin pentru susţinerea mişcãrii naţionaliste din Ardeal. Augustin Bunea venea destul de des sã îşi viziteze fratele la Galaţi. Prieten al lui Nicolae Iorga, a ajutat cu fonduri tipografia acestuia din Vãleni de Munte, dar şi tipografia Viaţa Româneascã. Al cincilea copil, Ioan, a fost protopop, iar ultimul, Gheorghe, a rãmas plugar acasã, în timp ce fraţii sãi mai mari erau la învãţãturã. Augustin Bunea a urmat şcolile elementare din Vad şi Ohaba din 1864 pânã în 1870, cursurile secundare la Gimnaziul românesc din Braşov (1870-1877) şi apoi la Gimnaziul din Blaj. Studiile academice le face la Colegiul De propaganda FIDE din Roma, unde, din toamna anului 1877, studiazã filosofia şi teologia. În 4 decembrie 1881 a fost hirotonit preot, iar în 1882 obţine doctoratul în teologie. Întors acasã, la Blaj, a trecut prin toate treptele ecleziastice, pânã la cea de canonic, şi a fost, rând pe rând, profesor de dogmaticã la seminar, secretar consistorial, inspector şcolar arhidiecezan, dar a avut şi alte funcţii de mare rãspundere.

Studiul istoriei l-a apropiat de N. Iorga

Pe lângã toate acestea, a gãsit resurse nebãnuite sã dezvolte şi înclinaţiile sale dintotdeauna pentru studiile de istorie, acestea apropiindu-l şi mai mult de Nicolae Iorga, cu care schimbã pãreri în jurul unor subiecte nu suficient de bine elucidate, mai ales din istoria Transilvaniei. Prin scrierile sale intrã în pleiada de istorici transilvãneni, precum I. Ursu, I. Minca, Al.Lapedatu, I. Lupaş, Silvestru Dragomir care, pe lângã atenţia acordatã ţinuturilor natale, se ocupã şi de întreaga istorie a românilor. Opera istoricã a lui Augustin Bunea continuã ideile politice ale lui Inocenţiu Micu şi ale Şcolii Ardelene, urmãrind lupta de emancipare a românilor transilvãneni pe tãrâmul confesional, împotriva absolutismului habsburgic şi austro-ungar. Deşi în marea lor majoritate lucrãrile sale graviteazã în jurul Bisericii greco-catolice, în fond el trateazã aspecte multiple din istoria socialã, politicã şi culturalã, cu predilecþie din secolul al XVIII-lea, bazate pe izvoare culese din arhivele din Transilvania, Viena şi Budapesta. Spiritul erudit l-a fãcut pe Augustin Bunea sã depãşeascã confesionalismul catolic şi sã aducã contribuţii de seamã la cercetarea profundã a vieţii social-politice din Transilvania în epoca afirmãrii românilor ca naţiune politicã. Scrierile sale au fost elaborate pe bazã de documente şi în spirit critic, lipsite de orice iz romantic, fiind apreciate în cel mai înalt grad de prietenul sãu de la Vãlenii de Munte, Nicolae Iorga. În data de 24 martie/6 aprilie 1901, Academia Românã l-a ales pe Dr. A. Bunea ca membru corespondent, iar la 28 mai/10 iunie 1909, apreciindu-i însemnatele lucrãri de istorie socialã, politicã şi culturalã a Transilvaniei secolului al XVIII-lea, îl primeşte ca membru titular. Cu aceastã ocazie presa fãgãrãşeanã îl elogiazã pe fiul sãu, în ziarul „Olteanul“. Aproximativ în aceeaşi perioadã Dr. A. Bunea a devenit membru al unei societãţi din Italia a istoricilor europeni, ceea ce constituie încã o dovadã a aprecierii, în epocã, a operei istoricului ardelean. Pe plan publicistic, a întemeiat, împreunã cu alþii, foaia bisericeascã-politicã „Unirea“ din Blaj, a colaborat la „Tribuna“ din Sibiu, „Gazeta Transilvaniei“ din Braşov şi „Foaie bisericeascã şi şcolarã“ din Blaj. A colaborat şi la Enciclopedia românã. Bunea a fost întâiul şi cel mai puternic orator bisericesc al românilor. Discursurile lui – ca cele funebre, rostite la moartea mai multor fruntaşi ai vieţii româneşti din Ardeal – constituie adevãrate bijuterii literare, cu efect atât de mare, încât citirea lor zguduie adânc, iar auzirea lor a fãcut o impresie covârşitoare şi s-a întins departe de locul rostirii.

Un naţionalist convins

     Din activitatea sa politicã amintim cã a luat parte la toate mişcãrile de dupã 1890. În cadrul Partidului Naţional Român a desfãşurat o activitate din cele mai remarcabile. Era cunoscut din timpul celebrelor „conferinţe naţionale“ din Sibiu şi, mai cu seamã, de la procesul „Memorandumului“, urzit de unguri împotriva românilor în mai 1894, la Tribunalul din Cluj, unde el avea sã-l apere pe Iuliu Coroianu, autorul acelui memorandum. Din aceastã pricinã guvernul maghiar nu voia sã recunoascã alegerea lui drept canonic şi a fãcut diferite întâmpinãri la Mitropolia din Blaj. A fost unul din sfãtuitorii activitãţii parlamentare din 1905, când s-a pãrãsit vechea tacticã pasivistã. Lupta cea mai îndârjitã a purtat-o însã împotriva politicii de cotropire culturalã ungureascã, inauguratã de Legea şcolarã din 1907 a contelui Apponyi Albert. De aceea s-a pus în fruntea comitetului care a convocat cea dintâi adunare popularã de protest împotriva proiectului de lege a lui Apponyi. Adunarea a avut loc în 10 martie 1907 la Blaj, printre cei care au ţinut cuvântãri numãrându-se şi Dr. A. Bunea. A conlucrat la înfiinţarea Reuniunii de Consum din Blaj, a Reuniunii femeilor române şi a Casinei române din Blaj, iar din 14 martie 1893 pânã în februarie 1902 a fost membru ordinar al Comitetului din Sibiu pentru administrarea fondului grãnicerilor români din primul regiment de graniţã. În 1891 este numit de mitropolitul Ioan Vancea protopop onorar, în 1892 suveranul pontif Leon al XIII-lea l-a numit camerier papal. În 19 septembrie a fost ales membru de onoare al Reuniunii învãţãtorilor greco-catolici din Alba şi Fãgãraş. În 8 iulie 1879 a fost numit de episcopul Lugojului, Demetriu Radu, protopop onorariu şi asesor consistorial al diocezei Lugojului.

A cules poezie populară
 

O activitate mai puţin cunoscutã a lui a fost aceea de culegãtor de poezie popularã. Între 1886 şi 1900 a fost membru ordinar al Astrei, iar din septembrie 1900 membru în Secþiunea istoricã a Asociaţiunii. În primãvara lui 1909 fusese ales membru al Academiei Române şi îşi pregãtea discursul de recepţie. Dar în amiaza zilei de 30 noiembrie 1909 a fost lovit de aplopexie, în plinã activitate. Aceastã veste s-a rãspândit foarte repede atât în Ardeal, cât şi dincolo de Carpaţi. Ioan Bianu spunea cã numai douã momente au mai unit la fel jalea românilor: dispariţia lui Alecsandri şi cea a lui I. C. Brãtianu. Cu câteva luni înainte de moarte, Dr. Bunea, în discursul rostit la Alba Iulia, sublinia: „S-au scurs de mult vremurile noastre de mãrire. Azi situaţia noastrã în acest loc e zdrobitã. Dar pe ruinele acestea noi vom clãdi odatã iarãşi templul dãrâmat, vom ridica templul libertãţii noastre politice naţionale. Noi vom sfârşi cu izbândã rãzboiul mare ce-l purtãm pentru fiinţa noastrã naţionalã“. Gheorghe Faraon încheie biografia lui Augustin Bunea cu epitaful de la Vad, omagiu din partea consãtenilor prin învãţãtorul G. Strâmbu şi preotul Gr. Vuţã. „Stejar din dumbrava Vadului, /Suflet din sufletul neamului, /Far etern luminos, ne aratã calea, /Adevãrul şi viaţa în Hristos“

Opera lui Augustin Bunea

•   Mitropolitul Dr. Ioan Vancea de Buteasa. Schiţă biografică, Blaj, 1890;
  Institutele din Blaj, (Conferinţă), Blaj, 1892;
•  Chestiuni din istoria dreptului Bisericii româneşti unite, 2 volume, Blaj, 1893-1894;
•  Şematismul Veneratului Cler al Arhidiecezei Metropolitane greco-catolice române de Alba Iulia şi Făgăraş, Blaj, 1900;
•     Din Istoria Românilor. Episcopul Ioan Inocenţiu Klein (1728-1751), Blaj, 1900 (Biblioteca Academiei Române din Cluj-Napoca, Asociaţia Culturală „Augustin Bunea” Blaj,
•   Statistica românilor din Transilvania în anul 1750 făcută de vicarul episcopesc Petru Aron, Sibiu, 1901;
•  Istoria românilor ardeleni de la 1751 până la 1764, Blaj, 1902;
•  Vechile episcopii româneşti a Vadului, Geoagiului, Silvaşului şi Bălgradului, Blaş, 1902;
•  Episcopii Petru Paul Aaron şi Dionisiu Novacovici sau Istoria românilor din Ardeal şi Ungaria, Blaj 1906;
•  Istorie scurtă a Bisericii Române Unită cu Roma;
•  Amintirea lui Timotei Cipariu;
•  Metropolitul Sava Brancovici;
•  Discursuri. Autonomia Bisericească. Diverse, Blaj, 1903
•  Ierarchia românilor din Ardeal şi Ungaria, Blaj, 1904
•  Lucrări publicate postum: Stěpânii Ţěrii Oltului, Ediţia Academiei Române, XXXIV, Bucureşti, 1910, (Discurs de recepţie la Academia Română, care n-a fost însă rostit); Încercare de Istorie a Românilor până la 1382, Bucureşti, 1912; Istoria regimentelor grănicereşti, Bucureşti, 1941.

Testamentul lui Augustin Bunea

     În amintirea canonicului Augustin Bunea, clericii din Seminarul ,,Bunavestire” din Blaj editează la 1910 un frumos Album. Tipăritura prezintă sfîrşitul lui Augustin Bunea şi testamentul acestuia scris cu trei ani înaintea morţii.
,,În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntuli Spirit. Amin
Pentru cazul morţii mele fac următoarea dispuseţiune testamentară.
1. Toate acţiile mele şi anume: 16 dela institutul de credit şi economii ,,Patria” din Blaj, 10 dela institutul de credit şi economii ,,Iulia” din Alba-Iulia, 20 dela societatea pe acţiuni ,,Consum” din Blaj, 5 dela institutul de credit şi economii ,,Codreana” din Băseşti, precum şi banii ce-i am depuşi la institutul de credit şi economii ,,Patria” din Blaj, precum şi banii, ce se vor căpăta după asigurarea mea la societatea ,,Gresham”, întru cît o parte din aceşti bani nu se reservă mai jos spre alte scopuri, îi las sub paza, grija şi administrarea Veneratului Capitul mitropolitan greco-catolic român de Alba-Iulia şi Făgăraş cu sediul în Blaj. Acest Venerat Capitul este rugat, ca toate venitele acţiilor să le adauge la ceilalţi bani depuşi spre fructificare pînă cînd banii, ce se vor aduna, vor ajunge la o sumă atît de mare încît cu ea să se poată clădi pe loc al Veneratului Capitul de fundaţiune bobiană din Blaj o casă bună şi frumoasă, pentru locuinţa unui canonic de fundaţiune bobiană şi provăzută şi cu alte încăperi mari, în cari să se poată aşeza toate bibliotecile gr.-cat. mai mari din Blaj, toate obiectele de artă ce s-ar aduna din Provincia mitropolitană, ori şi de aiurea, şi toate portretele bărbaţilor binemeritaţi pentru poporul român şi pentru biserica română greco-catolică. Grija, conducerea şi administrarea acestei case, care va purta numele meu, o va avea Veneratul Capitul mitropolitan împreuă cu Preaveneratul Ordinariat arhiepiscopesc gr.-cat. de Alba-Iulia şi Făgăraş. Custodele colecţiunilor din bibliotecă, muzeu şi pinacotecă, va căpăta plată din venitele acţiilor mai sus amintite şi din fundaţiunile bibliotecilor, ce se vor aşeza în casa amintită. Ce va trece de venitele acţiilor se va folosi pentru înmulţirea colecţiunilor, cari trebue să fie deschise pentru ori cine ar vrea să le cerceteze şi să le consulte. 
2. Dacă înainte de ce s’ar putea realiza dispuseţiunile cuprinse la pc. 1 al acestui testament, o altă persoană ori corporaţiune română greco-catolică ar înfiinţa o casă ca cea descrisă mai sus, atunci toată averea mea specificată în punctul 1, al acestui testament ,întru cît o parte nu se dă mai jos şi spre alte scopuri, va forma o fundaţiune română greco-catolică de stipendii cît se poate de mari, cu ajutorul cărora tineri români greco-catolici, cari vor fi absolvat vreo şcoală superioară, şi în special teologia şi drepturile, vor fi trimişi pe un an ori doi ani în străinătate, Francia, Italia, Germania, Rusia, etc, spre a-şi completa studiile, spre a se specializa în vreo ştiinţă şi spre a-şi însuşi limbile ţărilor respective. Fundaţiunea aceasta se va administra exclusiv de Preaveneratul Consistor arhiepiscopesc gr.-cat. de Alba-Iulia şi Făgăraş, care este singur îndreptăţit a conferi stipendiile. Averea fundaţiunei o păstrează şi grijeşte Veneratul Capitul mitropolitan gr.-cat. Alba-Iulia şi Făgăraş cu sediul în Blaj. 
3. Din banii ce-i am depuşi la ,,Patria” mi se va ridica şi un monument modest la mormîntul meu.
4. Toate mobilele şi sculele din casa adecă locuinţa mea, precum şi o mie de coroane din banii ce-i am depuşi la ,,Patria” să se extrădeie nepoatei mele de frate Lucreţia Bunea şi bărbatului ei Iacob Domşa, cari s’au îngrijit de lucrurile din casa mea astfel încît eu am putut sta numai de ocupaţiunile mele. 
5. De executor testamentar, rog Veneratul Capitul mitropolitan gr.-cat. din Blaj, ca să binevoiască a primi în grijă şi administrare întreaga mea avere, care se va afla la cazul morţii şi a păstra pentru fundaţiunea, care va purta numele meu şi pe care o instituiesc de erede universal, avînd ca scop celea cuprinse în punctul 1 şi 2 al acestui testament. Biblioteca mea asemenea o las acestei fundaţiuni şi va fi să se păstreze şi îngrijească în edificiul amintit în punctul 1. 
Acest testament l-am scris şi subscris cu mîna mea proprie.
Blaj, în 25 Faur, 1906
(ss) Dr. Augustin Bunea,
canonic mitropolitan.
Subscrişii martori prin aceasta adeverim, că Reverendissimul Domn Dr. Augustin Bunea, canonic în Blaj, pe care-l cunoaştem personal, a declarat înaintea noastră, fiind ambii deodată de faţă anume pentru acest scop chemaţi, că prezentul document scris cu mîna proprie este testamentul său, care doreşte întru toate să fie îndeplinit şi l-a subscris cu mîna proprie în prezenţa noastră. Aceasta întărim şi testăm cu subscrierea noastră.
Blaj, la 26 Faur, 1906.
(ss) Dr. Iuliu Maniu- martor
(ss) Aurel C. Domşa- martor

Moartea lui Augustin Bunea

La 30 noiembrie 1909, după 3 ani de la redactarea testamentului, Augustin Bunea s-a stins din viaţă în casa sa din Blaj, la doar 52 de ani. Vestea morţii sale a căzut ca un trăznet pentru toate mediile ţării. S-au ridicat flamure negre la Mitropolie, la Academia Română, la Parlament, la toate instituţiile din Blaj, la asociaţiile de presă. Se vorbea cu tristeţie de la Blaj la Bucureşti şi pînă la Viena, Roma sau Budapesta despre moartea neaşteptată a canonicului mitropolitan, istoric şi membru al Academiei Române, dr. Augustin Bunea.

Anghel Saligny- Academia Română

La Academia Română, preşedintele Anghel Saligny, a convocat o şedinţă extraordinară: ,,Membrul Academiei Române Augustin Bunea, ales în secţiunea istorică a murit în floarea vîrstei, la 52 de ani, în mijlocul celei mai puternice şi rodnice activităţi. Între confraţii noştri de peste Carpaţi, Bunea este unul din bărbaţii cei mai culţi, cei mai activi pe terenul literaturei istorice, în viaţa bisericească, culturală şi politică. Asupra lui erau aţintiţi ochii tuturora cu cele mai mari speranţe şi toţi vedeau într’însul personificarea uneia din cele mai puternice şi mai luminate energii a neamului nostru de astăzi. Moartea lui Bunea este o durere naţională şi Academia pierde într’însul, înainte de vreme, un conlucrător dela care era în drept să aştepte mulţi ani de rodnică activitate pe cîmpul ştiinţei şi al culturii româneşti”

Nicolae Iorga: A. Bunea-un istoric desăvîrşit

Nicolae Iorga a rostit un discurs în pelnul Camerei Deputaţilor: ,,S-a stins în Blaj canonicul Augustin Bunea, care a fost o glorie a culturii româneşti de dincolo. Istoric desăvîrşit, care a pus bazele studiilor critice privitoare la istoria românilor din Ardeal, orator fără pereche, scriitor din aceia cu cari românii de dincolo îşi fac cinste. Augustin Bunea a ţinut strânse, în toată activitatea sa literară, legăturile culturale ale Românilor din Ardeal cu Românii de aici. Nu se putea ca Românii de dincolo, în ce priveşte valoarea lor culturală şi morală, să sufere o mai straşnică pierdere, ca a lui Augustin Bunea. Fiu de preot din Ţara Oltului, el căpătase învăţătura sa în şcolile româneşti din Ardeal şi le desăvîrşi la Roma. Întors la Blaj, unde era atîta de lucru pentru oamenii obişnuiţi”.

Funerarii de arhiereu

Înmormîntarea a avut loc la 2 decembrie, la Blaj. Funerariile au fost demne de un arhiereu deşi nu a fost arhiereu, drept o măsură a preţuirii şi prestigiului lui Augustin Bunea. Deputaţii Vasile Goldiş, Iuliu Maniu, St. C. Pop şi Teodor Mihali au participat la funeralii şi au prezentat mitropolitului Victor Mihaşi de Apşa condoleanţele clubului deputaţilor naţionali. Sicriul a fost dus de la locuinţa sa în catedrala de la Blaj. Sute de coroane şi mii de oameni, cortegiul întinzîndu-se pe 2 km. De la Vad au sosit cei 4 fraţi, Aurel, Ion, Arsenie şi Gheorghe, nepoata Lucreţia Bunea, căpitanul Florian şi A. Belle- viceşpan al Făgăraşului. În catedrală au rostit discursuri Octavian Goga, C. Istrati de la Academie şi V. Szmigelski, pr. canonic. La cimitir s-au ţinut alte discursuri. Cel dintîi a vorbit Vasile Goldiş după care dr. Carol Auner- delegatul arhiepiscopului catolic Netzhammer, protopor Lupaş, dr. Cheţianu, şi mulţi, mulţi alţii. Era întuneric de-abinelea cînd sicriul a fot coborît în mormînt, iar ploaia de iarnă se înteţise. Au rămas teologii la mormînt cîntînd ,,Mai am un singur dor”. S-a făcut un ospăţ funerar cu mîncăruri de post. Aron Cotruş i-a dedicat poezia: ,,La moartea marelui A. Bunea”.

Octavian Goga: o veşnică podoabă a oratoriei româneşti

,,Filologia şi istoria lui Clain, Şincai, Maior, au incorporat cele dintîi raze strălucitoare prin cari a luminat soarele culturii noastre. Ei au adus mîndria în sufletele descurajate, au adus neamului românesc conştiinţa de demnitate, care a înviorat pe cei apăsaţi… S-a ivit o bogăţie de figuri nouă, cari au dus mai departe un curent de idei: Bărnuţ, Papiu Ilarian, Cipariu, Bariţ, au fost slujitorii aceluiaş altar; prin aceşti bărbaţi şi-a purtat geniul neamului românesc, din mînă în mînă, făclia redeşteptării naţionale şi culturale. Şi în evoluţia istorică a acestei pleiade de bărbaţi va trebui să fie aşezat, ca un continuator vrednic, pururea viu prin alcătuirile sale: Augustin Bunea…Neamul nostru plînge pe un om de ştiinţă, pe istoriograful treaz, care cu toate mijloacele unei educaţii ştiinţifice la înălţimea vremii a şters praful atîtor file colbuite ale trecutului nostru şi ne-a dat opere, cari prin înalta lor valoare vor sta totdeauna alături de munca celor mai distinşi cercetători ai trecutului românesc…Va rămîne o veşnică podoabă a oratoriei româneşti. ..A fost de o integritate morală cum rar pot scoate la iveală vremile de frămîntare grea a unui popor apăsat...” Octavian Goga, Asociaţiunea pentru cultura şi literartura poporului român.
Vasile Goldiş: o puternică cetate a credinţei
,,Ca om ai fost plenitudinea virtuţilor omeneşti. Consîngean iubitor şi gata de jertfă, drept şi iertător, harnic pentru cei lipsiţi, amic nefăţărit, întreg şi fără de păcat. Ca preot o puternică cetate a credinţei. Ca român- vai inima mi se sfîţie de durere, cînd mă gîndesc ce a pierdut nefericitul neam al Românilor, prin pierderea ta...” Vasile Goldiş în numele Comitetului naţional român, al deputaţilor naţionalişti români

Muzeul de Istorie ,,Augustin Bunea”

Dorinţa pusă în testament i-a fost îndeplinită canonicului Augustin Bunea. La Blaj s-a înfiinţat muzeul care-i poartă numele. Muzeul de Istorie ,,Augustin Bunea” din Blaj a fost înfiinţat în anul 1939 şi funcţiona în incinta Palatului Cultural. În 1974 a fost mutat în castelul Geoagiu Bogdi, un castel ce datează din secolul al XVII-lea şi în care era şi reşedinţa Mitropoliei Greco-Catolice. După căderea regimului comunist, instituţia a primit un alt sediu, ,,Clubul tineretului”, care s-a dovedit impropriu pentru desfăşurarea activităţii muzeale. În inventarul Muzeului de Istorie ,,Augustin Bunea” figurează peste 1.500 de obiecte, unele dintre ele demonstrînd continuitatea şi unitatea poporului român în spaţiul carpato-danubiano-pontic. De asemenea, patrimoniul muzeului include obiecte descoperite în necropole scitice şi celtice. Interesantă este şi tiparniţa despre care se ştie că a fost folosită la tipărirea Noului Testament, în 1648 la Alba Iulia. Mai sînt expuse: presă, manuale şi matricole şcolare vechi, cărţi religioase, matriţe de lemn, xilografii şi câteva exemplare din primele ediţii ale operelor scrise de reprezentaţii Şcolii Ardelene. La fel de valoros este şi Registrul Tipografiei, care furnizează date şi informaţii despre toate tipăriturile executate. Muzeul de Istorie “Augustin Bunea” deţine cea mai veche carte tipărită vreodată la Blaj, lucrarea “Straşnic”, care datează din 1753. În proprietatea muzeului se mai află o colectie de 40 de icoane pe lemn, printre care şi icoana „Adormirea Maicii Domnului“ (realizată în anul 1747 de Iacov Zugraf), crucea lui Avram Iancu, precum şi un fragment din Piatra Libertăţii. (Lucia BAKI)