-
,,Am fost educat în spiritul iubirii, acolo unde nu există politici, etnii, există oameni şi neoameni”
-
,,Nişte neicanimeni mă învaţă pe mine ce înseamnă Europa, democraţia?”
Rezistenţa Anticomunistă este subiectul care deranjează, în ziua de astăzi, în special cercurile de interese de la nivel central. Sub diferite forme, persoanele care evocă lupta anticomunistă şi pe cei care au murit în temniţele comuniste sau în munţi sunt trecute prin tăvălugul dezbaterilor de tot felul sub auspiciile discriminării şi ale antisemitismului. Astăzi, ar trebui, în opinia acestora, ridicaţi şi evocaţi doar eroii holocaustului, iar eroii luptei demnităţii româneşti trecuţi la groapa de gunoi a istoriei. Octav Bjoza, cu 15 ani de condamnare politică în spate, şi miile de români asemeni lui, sunt puşi să retrăiască anii de groază ai comunismului. Dar nu prin persecuţii fizice, aşa ca în anii 50, ci psihice, morale şi antiromâneşti. Am asistat la demisia liderului AFDPR, Octav Bjoza, din funcţia de demnitar al statului român, fără nicio justifcare şi noaptea ca hoţii. Asistăm la critici dure şi chiar anchetarea de către procurori a persoanelor care comemorează un Ion Gavrilă Ogoranu, Valeriu Gafencu, Radu Gyr, Ion Antonescu, români care au scris istorie, dar primesc laude, onoruri, funcţii guvernamentale, spaţii muzeale, cei care promovează o altfel de istorie decât cea adevărată. Dacă la nivelul anului 1990, când se credea că a căzut definitiv cortina comunistă, erau peste 130.000 de foşti deţinuţi politici şi deportaţi, astăzi dacă mai sunt în viaţă 2500, iar ultimul filon al demnităţii româneşti se stinge. Ce urmează? În ce direcţie se îndreaptă societatea românească? Am stat de vorbă cu Octav Bjoza, preşedintele AFDPR, despre situaţia actuală din România şi modul în care, conducătorii ţării, îi tratează pe românii care au luptat pentru democraţie, dreptate, adevăr şi credinţă strămoşească. Un interviu fără perdea în care adevărul a fost spus aşa cum este el. ,,Ruşine!” spune Octav Bjoza.
Reporter: Foştii deţinuţi politici se întâlnesc în fiecare an pentru a-şi comemora camarazii, în diferite locuri din ţară şi la date diferite, la Sighet de Înălţarea Domnului, la Sâmbăta de Sus de Sf. Ilie, etc., dar se pare că, astăzi, actualii conducători ai ţării vor altceva. De ce?
Octav Bjoza: Noi avem date bine stabilite la care ne întâlnim în fiecare an, la care au loc slujbe religioase, întâlniri comemorative de evocare a figurilor celor dispăruţi. Niciodată nu voi fi de acord şi nu voi accepta fărâmiţarea Rezistenţei Anticomunste pe criterii politice, aşa cum gândesc şi vor unii. Rezistenţa Anticomunistă trebuie privită ca un întreg, ca un tot unitar şi nicidecum fărâmiţată, vezi, Doamne, că până la urmă nu va mai rămâne nimic.
Malmaison nu a fost alocată pentru înfiinţarea Muzeului Rezistenţei Anticomuniste
R.: România nu are încă un Muzeu al Rezistenţei Anticomuniste, care, bineînţeles, ar trebui să fie în capitală. De ce?
O.B.: Trebuie să nu uităm faptul că comunismul a lăsat, pe planeta asta, peste 50 de milioane de victime, iar noi, românii, culmea nesimţirii, a neruşinării, suntem singura capitală din Europa comunizată care, nici după 31 de ani, nu avem un muzeu al crimelor comunismului. Are Tirana, are Chişinăul, Riga, Vilnius, Budapesta, Varşovia, Berlinul, toţi au, noi nu avem. De ce? Nu se găseşte o locaţie. Iată locaţia pe care am vizitat-o cu secretarul de stat, care a fost deosebit de receptiv şi de amabil, Brătescu, este şi acum secretar de stat, este o clădire istorică, construită de Alexandru Ioan Cuza, cazarmă militară, a fost unul dintre sediile securităţii comuniste cunoscută de noi, foştii deţinuţi politici, de Malmaison. O clădire monumentală, un patrulater cu latura pe 100 de m, pe 3 niveluri, încăperi înalte de 3,5 m. Era potrivită pentru acest muzeu, dar s-a dat pe felii, pe 49 de ani, pe 99 de ani. Statul trebuia să o considere de interes naţional, ca un adevărat monument istoric şi să fie introdusă în circuit, dar n-a făcut-o. În beciurile de la Malmaison au murit oameni torturaţi. Nu s-a rezolvat.
R.: V-au oferit alt spaţiu?
O.B.: Preşedintele României a promulgat o lege în vara anului 2019, Legea muzeului ororilor comunismului, dar trecuse un an şi jumătate şi nu se făcuse absolut nimic. M-am adresat Preşedinţiei şi atunci a încropit ceva, au făcut un proiecţel, au eliberat un sediu, au numit un tinerel director şi muzeul a luat fiinţă într-o încăpere la Ministerul Culturii. Este o jignire grosolană! Murim toţi şi nu o să apucăm să vedem un muzeu al crimelor comunismului. Te face să crezi şi pe bună dreptate că ai de a face cu copiii şi nepoţii criminalilor care ne-au trimis la moarte ş nicidecum cu altcineva. Este mai mult decât revoltător. Eu am ţinut peste 200 de conferinţe, însumând peste 15.095 de persoane. Am ţinut şi în Itaia, la Bolonia, invitat la Facultatea de Istorie, la Universitatea din Barcelona, la Chişinău, şi în zeci de locuri din ţară. Conferinţele au minm 2 ore, iar audienţa a fost foarte receptivă, interesată. Prezint documente, fotografii, iar dacă sunt la Braşov chiar şi obiecte.
Nu poţi scoate din istoria literaturii române pe Radu Gyr, un titan al poeziei româneşti”
R.: S-a ajuns în situaţia în care dacă vorbeşti de Rezistenţa Anticomunistă, de Radu Gyr sau de Valeriu Gafencu eşti sancţionat. Cum vedeţi această situaţie?
O.B.: Sunt situaţii deosebite. Constat cu tristeţe cum simt colegii mei pulsul, tensiunea, teroarea psihică a anilor ’50. Ia auzi domnule, să nu poţi vorbi de Rezistenţa Anticomunistă că ăla a făcut parte dintr-un partid sau dintr-o mişcare! Ei, nu se poate aşa ceva! Trebuie să fie clar, eu nu am fost, nu sunt legionar, dar nu pot să ascund adevărul. Nu poţi scoate din istoria literaturii române acest titan al poeziei româneşti, Radu Gyr, care este poetul suferinţei româneşti din temniţele comuniste. Scrie şi apreciază valoarea lui şi pune şi tu aşa într-un chenar ,,a făcut parte dintr-o mişcare criminală”, dar nu ascunde totul, că nu e bine.
R.: De ce se vrea aşa ceva?
O.B.: Nu ştiu, e ca după război, nu aveai voie decât la moarte. Adevărul trebuie cunoscut în toată plenitudinea lui. Mi-aş dori un lucru, de ce să nu am eu dreptul la părrea mea? Noi, românii, nu suntem în stare să luăm de la toţi dacă au avut ceva bun, indiferent dacă au fost comunişti, legionari, nazişti, fascişti, să preluăm şi nu să aruncăm totul la groapa de gunoi a istoriei. Ce a fost rău să dezbatem cu curaj şi numai împreună. Să nu creadă cineva că o etnie sau alta poate singură să rezolve nişte probleme, în sensul stăvilirii unei eventuale renaşteri a unui totalitarism pe aceste meleaguri. Când vrei să o faci singur stârneşti o reacţie inversă, nemeritată.
Legea i-a ocrotit pe criminali
R.: Este o pantă greşită pe care se merge, astăzi?
O.B.: Da, da, să ajungi să-ţi fie frică. Ni se spune, avem lege! Unde e, măi, legea cu condamnarea comunismului? Unde e acea lege, că mie comuniştii mi-au distrus toată viaţa!
R.: A fost condamnat comunismul doar la nivel teoretic, doar vorbărie?
O.B.: Nu s-a inreprins nimic, i-am lăsat pe toţi să moară liniştiţi în paturile lor. Dar nu numai atât, legea a avut grijă chiar să-i ocrotească, s-a avut grijă, după 25 de ani, timp în care s-au stins toţi ca şi ai mei, ba chiar unii dintre ei înmormântaţi cu onoruri militare din criminali. După 25 de ani, au găsit 2 bătrâni care aveau 85 de ani, iar după 5 ani de anchete şi condamnare s-au stins. Asta a fost tot.
Liderul AFDPR, scos din Guvern noaptea ca hoţii
R.: AFDPR a primit după mulţi ani o funcţie în Guvernul României, cea de secretar de stat pe care aţi ocupat-o dumneavoastră. Astăzi, gvernanţii au eliminat AFDPR-ul din instituţiile guvernamentale. Mai putem vorbi despre moralitate?
O.B.: Este un aspect pe care mi-e silă şi scârbă să-l mai discut, dar dacă m-aţi provocat vă spun. Noi nu am cerut niciodată să ocupăm vreo funcţie, dar de câte ori am avut ocazia am făcut remarca că alte categorii de luptători anticomunişti au funcţii parlamentare, au secretariat de stat, ori noi eram 128.000 la începutul anilor 1990, deţinuţi politici, deportaţi şi urmaşi ai acestora şi n-am cerut. Într-o zi ne-am trezit că suntem invitaţi de premier. Era vara lui 2014. Nu m-am dus singur să nu apară că îmi rezolv nu ştiu ce probleme de ordin personal şi întotdeauna am mers şi cu colegi de-ai mei. Ne-am dus patru. Primul ministru Victor Ponta ne-a anunţat, era grăbit, că a desfiinţat secretariatul de stat pentru revoluţionari, a schimbat denumirea şi ne-a introdus pe noi. Ne-a mai anunţat că va numi el pe cineva. Atunci toţi patru am spus, parcă eram vorbiţi, vă mulţumim, noi nu acceptăm pentru că nu vrem să fim numiţi politic. Noi suntem ai tuturor partidelor, ori ne vreţi, ori nu ne vreţi. Ne-a spus, hotărâţi cine să vă reprezinte şi eu voi numi persoana. Colegii mei au hotărât ca eu să fiu, iar la 1 octombrie 2014 am fost numit subsecretar de stat în Guvernul României. Tocmai pentru motivul că nu am acceptat să fiu numit politic am fost cel mai longeviv demnitar din toate guvernele României, 6 ani, 5 luni şi 15 zile, timp în care am schimbat 9 sau 10 premieri. Până la jumătatea lui martie 2021.
R.: Deci cuiul a fost legea privind urmaşii foştilor deţinuţi politici?
O.B.: Noi am avut de 10 ani un proiect de lege prin care voiam şi introducerea copiilor care au suferit alături de familiile lor, ei neputând să facă meseriile dorite, şcolile, facultăţile, n-au putut promova în servicii, au fost foarte vitregiţi. Am zis că după 30 de ani o minimă recunoştinţă, reparaţie bănească, să pară măcar că ai fost binevoitor, ai vrut să repari ceva din vieţile distruse. Au fost de ordinul zecilor de mii. Am considerat că este omenesc ca toţi copiii indiferent de politica făcută de părinţii lor să primească această reparaţie. În ultima clipă s-a intervenit şi s-a sus NU, copiii criminalilor de război, crime împotriva umanităţii, legionarii, nu vor beneficia de prezenta lege. O măgărie ordinară! Aşa am considerat-o. Ce vină poate să poarte un copil pentru faptele părinţilor lui! În niciun caz nu voi renunţa la această idee că s-a făcut o mare, mare nedreptate. Dar dacă aşa vor legiuitorii nu avem ce face. Drept urmare, am dat un comuniat de presă, aflând cine este persoana care a introdus în lege aceste aspecte. Fiecare etnie îşi are uscăturile ei, am avut şi noi nemernicii noştri, un număr restrâns, dar toţi am avut, n-au avut doar evreii, şvabii, saşii, am avut şi noi, românii, e plină pădurea de cozi de topor. Dar, noi nu avem voie să avem sensibilităţi, numai unii, e o problemă sensibilă care nu trebuie spusă. Dar nu e chiar aşa, tu te obrăzniceşti în faţa mea şi eu să tac smerit? Nu se poate. Dacă ne punem pe adevăr, atunci haideţi să-l rostim până la capăt. Să-ţi fie teamă să spui ceva! Le pui în paralel, apreciază-i valoarea lui, dacă a avut-o.
,, Nu le este ruşine să-mi vorbească mie ce înseamnă democraţie în ţara aceasta?”
R.: Au publicat decizia fără să fiţi anunţat?
O.B.: Habar nu am avut, s-a dus unul şi i-a periat, ia uite ce spune unul, ne face de râs în faţa Europei. Nu le este ruşine să-mi vorbească mie ce înseamnă democraţie în ţara aceasta? Este o atitudine mai mult decât ruşinoasă. Din ăşta ar trebui să stea la coadă să le dau eu lecţii ce înseamnă Europa, democraţia, sennsibilităţiile, că eu am trecut pe acolo, nu ei, erijaţi în reprezentanţi ai liberalilor, ai marilor liberali care au făurit România Mare şi mai apoi au murit lângă noi în temniţă. Este o ruşine! Dacă venea din partea PSD-ului, dar liberalii sunt consideraţi de deţinuţii politici în ansamblul lor, doar ei au mai rămas în politica românească, ar fi ai noştri. Ei, când te lovesc ai tăi este groaznic, e culmea neruşinării. Să vii fără să mă cunoşti, fără să stai de vorbă cu mine, elevule! O jignire, o grosălănie!
R.: Ce să înţelegem, au vrut să lovească în AFDPR, ultimul filon al demnităţii româneşti?
O.B.: Realitatea este alta, o ştie toată lumea, dar nu o să o aflaţi de la mine. De natură murdară, mă descalific dacă vin cu astfel de precizări. L-au pus într-o situaţie neplăcută şi pe preşedintele ţării, de nu ştie ce să facă, prin mine el a decorat pe toţi deţinuţii politic şi deportaţii.
R.: Vă vor retrage şi decoraţiile?
O.B.: Nu cred, nu ştiu, ar fi o ultimă mizerie, incalificabilă. Să nu vii să mă întrebi? Să nu mă supere fraţii, eu deţin documente de necontestat, dar care nu-şi au rostul, noi trebuie să căutăm împreună ceea ce ne leagă, ceea ce ne uneşte, să căutăm să evităm ceea ce ne-ar dezbina, nu în sensul de a le ascunde sub preş, ci să facem eforturi, să dăm dovadă de toleranţă, în temniţă am fost educat şi să ştiu să iert, iar iertarea m-a făcut şi mai puternic, să ştiţi. Mi-am iertat călăii de când eram acolo, dar îi iert şi pe ăştia care au făcut mizeria asta. Să intri cu cizmele pline de noroi în ce a mai rămas demn şi moral în ţara asta, este ruşinos! Şi cine sunt ăia? Nişte neicanimeni.
R.: Veţi participa la comemorarea de la Sâmbăta de Sus, în iulie?
O.B.: Ne vom întâlni, deja mă gândesc la acest eveniment mai ales că mi s-a cerut ca să facă unii, azi, comemorarea şi ceilalţi mâine. Îmi pare rău, în faţa morţii am fost împreună. Cum să vii după 70 de ani să pretinzi aşa ceva! Că mă vede lumea lângă legionari, mi-au zis. Îmi pare rău, îmi rostesc cuvântul, depun o coroană de flori şi m-am retras. Au încercat cu mine tot felul, să fiu informator al securităţii, le-am arătat documentul şi mi-au zis că e prea vechi, am reactualizat adeverinţa, apoi de ce numai lui Bjoza i s-a redus pedeapsa de la 15 la 10 ani, fals, la toată lumea s-a redus. Acum spun că sunt cu simpatii legionare şi antisemitism, fals. Am fost educat în spiritul iubirii, acolo unde nu există politici, etnii, există oameni şi neoameni. Aşa am reţinut în temniţă de la un coleg desuferinţă: ,,O să-i găseşti greu fiule” îmi spunea. (Lucia BAKI)