Salvamontiștii din orașul Victoria împreună cu membrii Asociației SKV Țara Făgărașului au început lucrările pentru întreținerea traseelor montane din Munții Făgărașului. În perioada 22 – 24 mai a.c., salvamontiştii s-au aflat pe Valea Sâmbetei și pe Muchia Drăgușului, unde au reparat și degajat potecile.
- ,,Anual organizăm astfel de acțiuni pe traseele montane de la noi din zonă. 26 de persoane ne-am mobilizat și ne-am apucat de treabă cu drujbe, topoare și fierăstrău pe potecile turistice de pe Valea Sâmbăta și Muchia Drăgușului. Pe Valea Sâmbetei am construit un podeț care a fost distrus, am degajat brazii căzuți în urma avalanșelor și am curățat rigolele. A fost multă muncă și am reușit să finalizăm lucrările propuse, fiind ajutaţi şi de un grup de studenți din Cluj. În perioada următoare vom alege alte trasee și vom executa lucrări similare”, a spus salvamontistul Tomas Bross.