Pentru proiectarea viitoarei autostrăzi Făgăraş-Braşov au fost depuse vineri, 21 mai 2021, patru oferte. Drumul are o lungime de 48 de kilometri şi va fi parte din Autostrada Transilvania. Documentaţia a fost scoasă la licitație pentru completarea studiului de fezabilitate şi pentru elaborarea proiectului tehnic.
- ,,Ani de zile a fost ținut la sertar acest proiect, iar momentul de azi marchează un progres important. Licitația este una „pe model nou”, în care CNAIR primește la final întreaga documentație tehnică, iar la momentul la care va fi organizată licitația pentru construire, lucrările vor putea începe imediat, fără blocaje, cu toate exproprierile făcute și fără surprize în teren. Autostrada Făgăraș – Brașov este prima care beneficiază de reforma caietului de sarcini pentru licitație. Printre avantaje se numără: termene realiste pentru realizarea activităților; corelarea obiectivelor naționale și europene cu cele locale prin implicarea autorităților locale ca stakeholderi în proiect; uniformizarea documentației tehnice, dar și a celei contractuale; plăți intermediare definite corect și corelate cu graficul de realizare a proiectului” a declarat Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor.