SAMSUNG DIGITAL CAMERA

 

Un bărbat de 50 de ani a ajuns în arestul IJP Braşov după ce a împuşcat ilegal un căprior. Fapta lui a fost descoperită în urma unui control în trafic al poliţiştilor de la Poliţia Rurală Hoghz.

  •  „La data de 09 mai 2021, în jurul orei 22.15, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Hoghiz au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 72 ani, care conducea un autovehicul pe DJ131D, între localitățile Dopca și Mateiaș.  Cu ocazia verificărilor efectuate, cadrele de poliție au identificat în interiorul vehiculului carne porționată și organe, care proveneau de la un animal sălbatic. În continuarea cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 50 ani, care se afla în autovehicul în calitate de pasager, ar fi executat, fără drept, un foc de armă, cu o armă de vânătoare, asupra unui căprior, pe care l-ar fi ucis și ulterior l-ar fi transportat la domiciliul său din localitatea Dopca, unde ar fi procedat la tranșarea lui”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov au stabilit că bărbatul de 50 ani are calitatea de membru al unei asociații de vânătoare și este posesor legal de armă letală de vânătoare, dar nu deținea autorizație de vânătoare valabilă. Bărbatul a   fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here