Pentru reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de drumuri judeţene aflate în administrarea Consiliului Judeţean Braşov au fost alocate din  bugetul judeţului pentru 2021 suma de  282.523.000 de lei. Fondurile provin din bugetul local al judeţului, din finanţări nerambursabile atrase de la Uniunea Europeană şi din alocări guvernamentale în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală.

,,Aproape jumătate din totalul sumei, respectiv 114.722.000 de lei, a fost atrasă din fonduri europene nerambursabile, prin intermediul proiectelor accesate de administraţia judeţeană în cadrul Programului Operaţional Regional, Axa prioritare 6 – Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională. Această sumă va fi implementată în cursul anului 2021, în cele trei proiecte europene pe care Consiliul Judeţean Braşov le desfăşoară în prezent” a declarat Adrian Veştea, preşedintele CJ Braşov.

  •   Aceste finanţări privesc modernizarea drumului interjudeţean DJ 104 A (km 0+000 – 45+000), DJ 105 C (km 6+300 – 3+800) şi DJ 105 P (km 0+000 – 3+800), cunoscut sub numele de „Drumul de sub munte”, un obiectiv de investiţii multianual, intrat în execuţie în toamna anului 2019, un proiect implementat în Ţara Făgăraşului,  primul proiect pentru care Judeţul Braşov a atras fonduri europene în exerciţiul financiar 2014-2020.
  •   Un alt obiectiv este  modernizarea drumului interjudeţean care face legătura între DN 12 şi DN 13, format din DJ 131 (km 0+000 – 7+856) şi DJ 131 B (km 0+000 – 12+978). Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în vara anului trecut.
  •   Cel de-al treilea proiect cu fonduri europene este modernizarea și reabilitarea drumului județean DJ 104 L, Dacia – Viscri – Bunești (km 0+000 – 15+065), proiect ajuns în fază finală de execuţie, din care mai rămân de realizat două lucrări: reabilitarea unei porţiuni de câteva sute de metri din intravilanul satului Viscri şi refacerea unei alunecări de teren, între Viscri şi Buneşti.

Fonduri PNDL

A doua sursă de finanţare este dată de fondurile alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), care în acest an totalizează 54.892.000 lei. Pentru realizarea proiectelor PNDL, fondurile guvernamentale sunt completate cu cofinanţări din bugetul propriu al judeţului Braşov.  Proiectele finanţate din această sursă sunt:

  • modernizarea drumului judeţean DJ 102 G Victoria – Viștișoara (9,9 km), investiţie care în acest an se va finaliza;
  • modernizarea drumului DJ 108 B DJ 105 B – Mănăstirea Brâncoveanu – Valea Sâmbetei (1,4 km), preconizată a se încheia până la finele acestui an;
  • reabilitarea drumului DJ 132 Rupea – Homorod – Mercheașa – Jimbor – limită judeţ Harghita (18,2 km), proiect multianual pentru care ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în această primăvară;
  • construirea unui pod nou peste Olt, în comuna Voila, investiţie pentru care amplasamentul a fost predat constructorului, iar lucrările urmează să se încheie în luna mai 2022.

112 milioane de lei din bugetul propriu al Judeţului pentru drumuri

Din  bugetul propriu al judeţului au fost alocată suma de 112.909.000 de lei, din care 94.822.000 de lei pentru investiții și 18.087.000 de lei pentru cheltuieli cu reparații curente, întreținere pe timp de vară și deszăpezire.  Cele mai importante investiţii finanţate exclusiv din bugetul propriu şi deja demarate  sunt:

  •   Reabilitarea drumului judeţean DJ 109 Beclean – Luţa – Ludişor (9 km), un proiect multianual cu o valoare contractată de peste 12 milioane de lei, la care administraţia judeţeană preconizează în acest an execuţia a 40% din contract şi care are ca termen de finalizare anul 2022.
  •   Reabilitarea drumului judeţean DJ 108 Hărman – Sânpetru (4,38 km),   pentru refacerea căreia contractul de proiectare şi execuţie a fost deja semnat.

În lista de investiţii a CJ Braşov au mai fost incluse:

  • expertiză tehnică, documentaţie DALI, proiect tehnic şi detalii de execuţie pentru reabilitarea şi modernizarea drumurilor DJ 103 A Braşov – Tărlungeni – Zizin (km 3+350 – 16+500) şi DJ 103 B Budila (km 10+000 – 11+000);
  • proiect tehnic destinat reabilitării podului de pe drumul DJ 112 A, în Hălchiu (km 28+200);
  • expertiză tehnică şi documentaţie DALI pentru refacerea podurilor aflate pe DJ 112 A Hărman – Bod – Hălchiu – Codlea – Vulcan;
  • expertiză tehnică şi studiu de fezabilitate pentru consolidarea drumului judeţean DJ 105 Voila – Cincşor – Cincu – limită judeţ Sibiu, pe sectorul cuprins între Cincşor şi Cincu;
  • proiect tehnic pentru podul peste râul Olt situat pe DJ 112 (km 7+210);
  • proiect tehnic pentru reabilitarea DJ 103 D Viştea de Jos (DN 1) – Viştea de Sus (5,1 km);
  • expertiză tehnică şi documentaţie DALI în vederea reabilitării DJ 105 Voila (DN 1) – limită judeţ Sibiu (18,8 km);
  • servicii de proiectare cu fazele DALI şi proiect tehnic, întocmirea studiilor de teren şi a altor studii specifice şi documentaţii suport pentru obţinerea de avize, acorduri şi autorizaţii, precum şi verificarea proiectului de către verificatori atestaţi pentru obiectivul „Modernizare, reabilitare DJ 103 B Săcele – Tărlungeni – Budila – Teliu – limită judeţ Covasna (km 0+490 – 15+800), DJ 103 A (km 11+000 – 12+000), DJ 112 A Hărman (DN 11) – Bod – Hălchiu – Codlea – Vulcan – DN 73 A (km 0+000 – 38+980) şi DJ 112 B Cristian – Vulcan (km 2+151 – 5+030).

Adrian Veştea: ,,Ne dorim să reabilităm  cât mai multe drumuri din toate zonele judeţului Braşov”

  • În anul 2021, la capitolul drumuri judeţene avem un buget axat pe investiţiile majore pe care le-am gândit în ideea necesităţii de a moderniza cât mai rapid şi cât mai mult din infrastructura rutieră pe care o administrăm. Din totalul sumelor prevăzute pentru drumuri, 93,6% înseamnă investiții, iar diferenţa este reprezentată de cheltuieli materiale curente, adică întreținerea drumurilor și deszăpezire. Ne dorim să reabilităm şi să modernizăm cât mai multe drumuri, din toate zonele judeţului Braşov, nu doar pentru că multe dintre acestea n-au mai fost refăcute de zeci de ani, ci mai ales pentru că o infrastructură modernă şi sigură aduce un mare plus în dezvoltarea localităţilor. Am exploatat la maximum toate sursele de finanţare pe care le-am avut la dispoziţie până în prezent şi acelaşi lucru intenţionăm să-l facem şi pe viitor. În acest sens, așteptăm cu interes momentul în care se vor deschide finanţările din perioada pentru programare 2021-2027”, spune preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here