Fost profesor de fizică şi inspector şcolar, Klaus Iohannis devine primar al Sibiului în anul 2000, funcţie în care a fost reales în 2004, 2008 şi 2012 din partea Forumului Democrat al Germanilor. În anul 2007, când Sibiul devine Capitală Culturală Europeană, oamenii au văzut în Iohannis omul care a reuşit să modernizeze infrastructura oraşului şi să pună în valoare potenţialul turistic, aducând urbei importante beneficii economice. În anul 2009 cade primul guvern Boc iar Iohannis este văzut ca o variantă la funcţia de premier atât de către Partidul Naţional Liberal cât şi de către Partidul Social Democrat. Mai mult decât atât, părea omul providenţial care să ne scape de blestemul ,,Escu”. Traian Băsescu a refuzat să-l promoveze. Este foarte interesant că deşi devine membru al PNL doar în 2013 va avea o ascensiune foarte rapidă datorită opiniei publice devenind, rând pe rând, vice-preşedinte şi apoi preşedinte al PNL pe data de 28 iunie 2014. Formează o alianţă cu Partidul Democrat Liberal şi pune bazele unei fuziuni, Alianţa Creştin Liberală, care îl promovează drept candidat la alegerile prezidenţiale din anul 2014, când românii s-au culcat cu Ponta preşedinte şi s-au trezit dimineaţa cu Iohannis.
Familia
Preşedintele României se trage dintr-o familie de saşi transilvăneni, Susanne şi Gustav Heinz Johannis, care au emigrat în Germania, stabilindu-se la Wurzburg. Iohannis a declarat că familia sa este atestată încă din secolul XVI, la Cisnădie. În anul 1983 definitivează studiile de fizică în cadrul Universităţii Babeş Bolyai din Cluj Napoca. Debutează ca profesor de fizică, mai întâi în Agnita, apoi la Colegiul Naţional Brukenthal începând cu anul 1989. În anul 1997 devine inspector şcolar general adjunct iar între 1999-2000 ocupă funcţia de inspector şcolar general al judeţului Sibiu. În anul 1989 se căsătoreşte cu Carmen, născută Lăzurcă, care se trage dintr-o familie greco-catolică. În perioada de interzicere a Bisericii Greco-Catolice, Carmen Iohannis participa la slujbele clandestine ale monseniorului Pompeiu Onofreiu, în locuinţa acestuia din strada Şelarilor.
,,La pomul lăudat să nu te duci cu sacul”
Pentru majoritatea intelectualilor din România, ascensiunea lui Iohannis (N.R- corect ar fi fost Johannis dar la naştere autorităţile au refuzat ,,J”-ul, după spusele preşedintelui) a fost ca o gură de aer, fost cadru didactic, inspector şcolar, avea toate atu-urile să înţeleagă cel mai bine profesorii şi problemele cu care se confruntă aceştia. Derapajele ministrului Anisie şi faptul că ea a fost ţinută în funcţie, împotriva tuturor, în ciuda gafelor colosale care veneau în valuri, intelectualii şi-au dat seama că Werner nu este interesat nici de îmbunătăţirea calităţii educaţiei în România, nici de îmbunătăţirea vieţii lor iar simpatia profesorilor a început să fie pierdută. Klaus Iohannis a dovedit că nu este preşedintele tuturor românilor, ţinând minte segmentul de populaţie care nu l-a votat, ca mai apoi să ignore total tradiţiile şi valorile poporului român. Prin luările de poziţie ale oamenilor de lângă el, preşedintele a reuşit să enerveze o bună parte a credincioşilor ortodocşi iar relaţia cu BOR nu este una dintre cele mai bune. El s-a dovedit doar un executant al Gestapo-ului sanitar instituit la nivel internaţional, fiind părtaş la o ,,dictatută sanitară” în care drepturile individuale sunt încălcate frecvent. Înconjurat de un Câţu repetent la istorie şi în bună parte analfabet funcţional, şi de un Arafat valpurgic, preşedintele României a scăzut foarte mult în popularitate, doar cei care trag foloase în urma relaţiilor cu el şi liberalii prea ,,dogmatici” îl mai cred. Iată una dintre elucubraţiile preşedintelui: ,,Vom folosi cele 30 de miliarde de euro din planul naţional de redresare şi rezilienţă pentru realizarea reformelor amânate atâţia ani, reforme care vor îmbunătăţi viaţa de zi cu zi a fiecărui român, prin dezvoltarea şi modernizarea activităţii în sănătate, în economie, în educaţie şi în administraţie. Vom aloca 3 miliarde de euro pentru servicii de sănătate, dezvoltarea reţelei de spitale, crearea de centre medicale în zonele rurale şi urbane vulnerabile şi dotarea acestora cu aparatură. Vom finanţa cu 4,5 miliarde de euro dezvoltarea reţelei de autostrăzi în paralel cu promovarea unui transport cât mai puţin poluant. România Educată va beneficia de o finanţare substanţială, 4 miliarde de euro, pentru şcoli sigure, curate, cu dotări moderne şi laboratoare, dar şi pentru şcoli verzi, eficiente energetic. Vom investi miliarde de euro în proiecte de mediu- împădurire masivă, combaterea secetei şi irigaţii, promovarea transportului durabil prin dezvoltarea infrastructurii feroviare. Vom investi şi în servicii digitale pentru cetăţean, reabilitarea termică a blocurilor şi consolidarea clădirilor la cutremur, accesul la apă şi canalizare. Aceste investiţii înseamnă noi locuri de muncă şi oportunităţi de afaceri. Fac un apel la autorităţile publice şi partenerii economici şi sociali să susţină acest efort integrat”. Discursul preşedintelui aduce foarte mult cu genul de laude ceauşiste auzit în anii 80 iar România lui Iohannis nu este departe de cea de atunci.
România lui Iohannis
În timp ce preşedintele aiurează cu ,,împăduririle”, pădurile noastre o iau la vale spre fostul Imperiu, generând alunecări de teren, inundaţii masive şi o serie de dezastre, sate întregi sunt ,,retrocedate” ilegal urmaşilor foştilor baroni maghiari iar ţara nu beneficiază nici măcar de 100 de kilometri de autostradă, învăţământul este la pământ, siguranţa oamenilor este zero iar grupurile infracţioanle îşi fac de cap în cârdăşie cu autorităţile. Preşedintele vorbeşte despre educaţie în timp ce ,,caraliii” săi terorizează permanent profesorii iar siguranţa în şcoli lasă de dorit, violenţa împotriva cadrelor didactice a atins cote alarmante, încăierările între elevi se soldează cu victime iar toată lumea priveşte neputincioasă. Profesorii trăiesc nesiguranţa zilei de mâine, umilinţa, ameninţările repetate şi tot ei trag ponoasele. Demiterea lui Bjoza din funcţia de subsecretar de stat demonstrează încă o dată ,,anti-comunismul” cu care se laudă preşedintele şi acoliţii săi. Guvernul este un circ total, cu personaje demne de serialul de succes din anii 80, ,,Mupets show”. Iohannis vorbeşte despre modernizarea spitalelor în timp ce oamenii sunt pur şi simplu omorâţi cu zile în spitalele groazei. Teroarea impusă de oamenii acestui teuton balcanizat seamănă foarte mult cu cea din anii 80, dar între România lui Ceauşescu şi cea a lui Iohannis este o diferenţă: atunci ţara avea păduri, industrie puternică iar satele se modernizau pe lângă combinatele chimice făurite, ce-i drept în scopuri megalomanice, de Ceauşescu. Acum România este o sub-colonie, nu mai are nimic. Aceasta este minunata Românie despre care vorbeşte Klaus Iohannis în halucinaţiile sale, realitatea din jur este însă cumplită.
Hoţul care strigă ,,Hoţul!”
În anul 2009 ziare.com publica un articol în care susţinea că primarul Sibiului se află sub urmărire penală. În iunie 2014 preşedintele a fost acuzat de jurnaliştii de la Evenimentul zilei că s-ar fi îmbogăţit folosindu-se de falşi moştenitori şi de acte fabricate în timp ce era primar al Sibiului, subiect investigat şi de către jurnaliştii de la Rise Project care susţineau că imobilele deţinute de Klaus Iohannis proveneau dintr-o retrocedare bazată pe acte false. Pe numele lui Iohannis au fost deschise două dosare penale pentru fals şi uz de fals, din care unul a fost închis iar cel de-al doilea preluat de DIICOT fără a fi însă soluţionat. În ianuarie 2015, preşedintele a câştigat procesul cu Agenţia Naţională de Integritate, care l-a acuzat că a fost în incompatibilitate în perioada în care a reprezentat Primăria Sibiului în Adunările Generale ale Acţionarilor de la societăţile de Apă Canal şi Pieţe. Dosarul se afla pe rol în timpul alegerilor prezidenţiale. În 2015 Klaus Iohannis va pierde în instanţă o casă din centrul Sibiului.
Un alt şmecher care întregeşte lista
Klaus Iohannis este a doua mare dezamăgire, după Constantinescu, mai ales în rândul intelectualilor, în mod special al profesorilor care sunt mereu puşi la zid, jigniţi, oprimaţi, ameninţaţi. Biserica Ortodoxă a fost supusă unei campanii de jigniri, atacuri şi calomnii fără precedent tot în timpul mandatului lui Klaus Iohannis, mult mai perverse decât în anii ceauşismului. Dacă Ion Iliescu şi-a asumat rolul de ,,comunist cu faţa umană”, cu apucături tipic staliniste, Băsescu s-a împăcat mereu cu haina de şmecher, Klaus Iohannis rămâne unul dintre şmecherii ieftini ai politicii post-decembriste care a încercat mereu să-şi schimbe haina, dar nu i-a ieşit. Gospodarul ardelean, saxonul disciplinat, s-a dovedit a fi, de fapt, un teuton balcanizat, unul care a umplut lista de şmecheri ai politicii româneşti.
(Ştefan BOTORAN)
FELICITARI echipei ,,monitorului,,pentru curajul de care a dat dovada publicand acest articol,sa știe lumea cine este de fapt ,,conducatorul nostru iubit..Johanis Klauss Werner,,puiul de DAC.