Victorienii vor plăti mai mult pentru taxa specială de salubrizare, începând din acest an. Decizia de majorare a taxei de gunoi atât penru populaţie cât şi pentru persoanele juridice a fost luată în plenul şedinţei extraordinare a  Consiliului Local Victoria desfăşurată  marţi, 9 februarie 202.   Taxa a crescut de la 8 la 10 lei/persoană/lună, iar în cazul agenţilor economici de la 85 de lei la 100 de lei/lună. Proprietarii care deţin imobile nelocuite sau locuite temporar, dar nu mai mult de trei luni pe an, vor achita către Primăria Victoria o taxă sezonieră majorată  de la 24  la 30 de lei pe an pentru fiecare proprietate.

Şapte primării  în Asociaţia Intercomunitară Ecosistem

Gunoiul menajer din  oraşul Victoria şi comunele învecinate este colectat de SC Ecosistem Victoria SRL conform unui contract de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare realizat de Asociaţia Intercomunitară Ecosistem Victoria înfiinţată în anul 2009.  În această asociaţie sunt membri  oraşul Victoria şi comunele: Ucea, Viştea, Arpaş, Cârţişora, Drăguş, Sâmbăta de Sus. SC Ecosistem SRL  prestează servicii pentru 238 persoane juridice şi 11.500 persoane fizice din care 6.970 în gospodării individuale şi 4.530 proprietari de apartamente. Societatea are în dotare patru autospeciale şi alte patru utilaje. Gunoiul din oraşul Victoria este  ridicat conform unui program pe străzi şi pe zile, iar pentru comunele membre în asociaţie, astfel:

  •    luni: comunele Sâmbăta şi Cârţişoara
  • marţi: comuna Arpaş
  •   miercuri : comuna Viştea
  •   joi: comuna Ucea
  •  vineri: comuna Drăguş

,,Taxa specială de salubrizare trebuia majorată de anul trecut’’

În zilele de marţi, miercuri, joi şi vineri, SC Ecosistem transportă  gunoi menajer la depozitul ecologic de la Cristian, judeţul Sibiu. Cantitatea săptămânală de gunoi transportată este de 96 tone,  iar costul lunar pentru depozitare se ridică la 76.000 lei. ,,Taxa specială de salubrizare trebuia majorată încă de anul trecut.  În ultima perioadă, am avut mai multe întâlniri cu membrii asociaţiei, iar administratorul societăţii Ecosistem,  Irinel Ilie Albăceanu, a susţinut majorarea taxei pentru că nu se mai poate susţine activitatea societăţii. Gunoiul menajer este transportat  la Cristian, în judeţul Sibiu, unde costurile sunt mai mici comparativ cu cele din judeţul Braşov, dar taxele de mediu au crescut gradual pentru că nu colectăm selectiv. În luna ianuarie a.c.,  am plătit la fondul de mediu suma de 43.000 lei pentru că nu colectăm selectiv. Soluţia noastră de viitor este colectarea selectivă a gunoiului. Dacă nu vom face acest lucru, nu vom rezolva problema. SC Ecosistem plăteşte lunar la groapa de gunoi 76.000 de lei la care se mai adaugă cheltuielile cu  salariile, combustibilul, reparaţiile, piese de schimb, etc. Creşterea taxei de salubrizare se  reflectă în plăţi făcute către agenţia de mediu şi în cantitatea mare de gunoi transportată la Cristian’’ a spus Camelia Bertea, primarul oraşului Victoria.

Multă muncă, bani puţini

La societatea de salubritate îşi desfăşoară activitatea 19 angajaţi din care 2 tractorişti, 2 gunoieri,11 muncitori calificaţi şi necalificaţi şi cinci salariaţi la  TESA. ,,Cheltuieliile salariale lunare pentru angajaţii de la Ecosistem Victoria se ridică la  45.777,33 lei. Majoritatea angajaţilor de la Ecosistem au salariul minim pe economie, iar muncitorii nu beneficiază de spor de ruşine, spor de vechime, deşi lucrează la această societate de peste 10 ani.Angajaţii de la Ecosistem nu beneficiază de bonuri de masă, doar de Crăciun şi Paşte primesc bonuri cadou, însă valoarea nu este mare” a mai spus primarul Camelia Bertea.

 Cantitatea de gunoi a crescut cu 30%

Cantitatea de gunoi colectată de Ecosistem a crescut comparativ cu anii trecuţi. În 2019, Ecosistem plătea lunar pentru depozitarea deşeurilor  40.000 de lei la SC Tracon din Cristian, iar în prezent se plăteşte 76.000 lei. ,,Cantitatea de gunoi a crescut cu 30%. În perioada pandemiei mulţi tineri au revenit acasă din străinătate, iar cantităţiile de gunoi au crescut. Pe de altă parte cetăţenii din Victoria care au grădini aruncă resturile de la grădini  în containerele amplasate în zonele de locuit. Din aceste motive au crescut cantităţiile de gunoi’’ a mai spus primarul Camelia Bertea.

 Pubele  pentru colectarea selectivă

,,Conform legii, începând cu data de 1 ianuarie a.c., avem obligativitatea să colectăm selectiv în patru fracţii,  gunoi menajer, sticlă, peturi şi hârtie. După aprobarea bugetului local vom achiziţiona pubele pentru colectarea selectivă în valoare de 170.000 lei. Locuitorii de la case vor primi câte  patru pubele pentru fiecare fracţie, iar pentru locuitorii de la bloc se  vor achiziţiona patru rânduri de containere care vor fi amplasate în locurile amenajate. În prezent discutăm cu o firmă austriacă care are reprezentanţă la Bucureşti să cumpărăm pubele în rate, eşalonat şi fără dobândă. Fiecare  UAT din asociaţie va achiziţiona numărul necesar de pubele pentru fiecare abonat. Din luna mai 2021 vom începe o campanie de conştientizare a populaţiei pentru colectarea selectivă. Dacă această campanie nu dă roade, atunci vom recurge la amenzi, care vor fi instituite în baza unei HCL şi a unui regulament.  În zonele unde avem containere amplasate vom monta camere video şi vom urmări cine nu respectă colectarea selectivă’’ a mai spus primarul Camelia Bertea.

,,Taxa de salubrizare este modică la Victoria’’

La Cârţişoara, SC Ecosistem Victoria ridică gunoiul menajer doar de la agenţii economici din sat şi din zona Bâlea. ,,Populaţia din Cârţişoara are contract cu o  firmă de la Avrig care ridică gunoiul selectiv, astfel cantităţiile de gunoi  au scăzut în medie cu30 – 40 % în această comună.  Dacă cantitatea de gunoi scade şi la noi cu 30 – 40 % atunci putem creşte salariile, putem investi în maşini performante şi în momentul în care se degradează pubelele le putem  înlocui. Taxa de salubrizare la Victoria este modică. Sunt nemulţumită că a trebuit să majorăm taxa de salubrizare, însă nu am avut altă soluţie. Ca să memţinem această societate a trebuit să majorăm taxa. Dacă  desfiinţăm societatea, atunci trebuie să găsim alt operator. La Făgăraş, Salco Serv practică o taxă de 16 lei de persoană, la Agnita 11 lei de persoană, iar la Sibiu şi Braşov 40 de lei de persoană’’ a mai spus primarul Camelia Bertea.   (Carla TATU)

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here