Sezonul de vânătoare colectivă la mistreţ se închide la 1 februarie 2021 Cota de recoltare primită de AVPS Făgăraş pentru acest sezon a fost de 100 de mistreţi. La această asociaţie activează peste 280 de vânători în cele şapte fonduri de la Cincu, Şoarş – Bărcut, Felmer, Strâmba Mira, Veneţia şi Voila. Cea mai mică grupă de vânători din cadrul acestei asociaţii este grupa de la Rucăr, unde activează 22 de vânători şi zece gonaci. Sezonul de vânătoare colectivă la mistreţ din acest an pentru vânătorii din grupa Rucăr a fost cel mai bun din ultimii 10 ani, după cum susţin vânătorii.
- ,,Recolta din acest sezon de vânătoare colectivă a fost cea mai bună recoltă din ultimii zece ani. Am vânat 21 de mistreţi în perioada octombrie 2020 – ianuarie 2021, iar în sezoanele trecute vânam doar 8 – 9 mistreţi. Recolta din acest an se datorează faptului că fodul de vânătoare a fost bine gospodărit, hrană suplimentară la animale, disciplină în teren, dar şi norocul vânătorilor. Mistreţii vânaţi au fost de 130 – 200 kg” a spus Gheorghe Urdea, vânător de la grupa Rucăr.
Cei mai norocoşi vânători din grupă au fost Cristian Băcilă şi Boantă Ioan Marian care au vânat fiecare câte 4 mistreţi şi Aurel Romcea cu trei mistreţi.
- ,,Conform regulamentului de la AVPS Făgăraş vânatul colectiv se face prin metoda de goană şi cu câini, iar cota de vânat revine tuturor vânătorilor care au participat în ziua respectivă la vânătoare. Mistreţii au fost vânaţi în zona Rucăr- Feldioara. De regulă, paznicul de vânătoare verifică terenul înainte cu o zi şi transmite vânătorilor, unde a văzut mistreţi” explică vânătorii.
Cotizaţia anuală la vânători este de 1.600 lei, iar pensionarii au reducere 50%. (Carla TATU)