Direcța Sanitară Veterinar și de Protecția Animalelor (DSVSA) a ridicat gradul de alertă de biosecuritate în exploatațiile comerciale avicole din județul Brașov, după ce, la nivel internațional, evoluția influenței aviare a cunoscut o creștere semnificativă a cazurilor și a focarelor de boală, atât la păsările sălbatice, cât și la cele domestice.  DSVSA Brașov   monitorizează păsările din zona râului Olt, dar şi pe  cele din gospodăriile populației. Odată cu apariția pe teritoriul României a primelor cazuri de Influență Aviară la păsările sălbatice, în regim de urgență s-a solicitat prezentarea spre analiză și avizare a tuturor planurilor de biosecuritate de la nivelul exploatațiilor comerciale și ridicarea alertei de biosecuritate la nivelul maxim”, a declarat  directorul executiv al DSVSA, Dorin Enache. În acest sens, DSVSA are în vedere lacul   Dumbravița, denumit şi „Delta din Carpaţi”,  cursurile râului Olt și zona Rotbav. La acţiunea de monitorizare se implică şi  specialiști ai societății ornitologice române și reprezentanți ai asociațiilor de vânătoare și pescuit. Se vor intensifica, de asemenea, acțiunile de control în toate exploatațiile comerciale cu păsări însistându-se asupra verificării aplicării măsurilor de biosecuritate suplimentare pentru reducerea riscului de introducere a Influenței Aviare.

 Recomandări de la DSVSA Braşov

Reprezentanţii DSVSA fac un apel şi către populaţie, de a-şi ţine păsările în curte, fără acces la cursurile de apă, pentru a evita astfel orice contact cu păsările sălbatice.  ,,Se interzice accesul tuturor păsărilor domestice și păsări sălbatice captive la luciuri de apă, lacuri, bălți, râuri și orice altă amenajare hidrologică artificială sau naturală. Se  recomandă separarea în cadrul gospodăriei, în măsura posibilităților a rațelor și gâștelor  de alte păsări domestice, evitarea creşterii păsărilor domestice în aer liber, acestea urmând a fi ținute închise obligatoriu în permanență, în spații de cazare special amenajate; atunci când acest lucru nu este posibil, hrănirea și adăparea păsărilor se va realiza într-o zonă acoperită la care nu pot avea acces păsările sălbatice. Se interzice adăparea păsărilor domestice cu apă din rezervoarele de apă de suprafață accesibile păsărilor sălbatice, se va evita intrarea mai multor persoane, în zona de exploatare a păsărilor domestice, mișcările limitându-se la o singură persoană (proprietarul exploatației) şi se va avea în vedere prevenirea contactului cu alte specii de mamifere, inclusiv rozătoare și alte animale de companie” comunicăDSVSA Braşov.  Dr. Dorin Enache spune că oririce suspiciune de boală  să fie  notificată la veterinar. „Cumpărarea de carne de pasăre, ouă și produse din carne de pasăre se va face numai din unități înregistrate sau autorizate sanitar veterinar. Orice suspiciune de boală va fi notificată în regim de urgență medicului veterinar de liberă practică împuternicit, medicului veterinar oficial și către DSVSA Brașov”, subliniază DSVSA.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here