La Cantina de Ajutor Social din Făgăraş sunt abonaţi în luna ianuarie 105 localnici, care beneficiază zilnic de hrană în limita a 12 lei pe zi.
- ,,Având în vedere situaţia actuală cu care ne confruntăm în ceea ce priveşte răspândirea noului virus COVID -19 am redus programul cu publicul, iar hrana se distribuie în zilele de luni, miercuri şi vineri. Beneficiarii primesc şi hrană caldă în aceste zile, iar pentru zilele de marţi, joi, sâmbătă şi duminică primesc hrană rece. Miercuri,13 ianuarie 2021, nevoiaşii Făgăraşului au primit ciorbă de legume cu ciolan, iar felul doi mămăligă cu tocăniţă de pui, iar pentru ziua de joi, 14 ianuarie a.c., au primit o margarină, gem, pate de porc, o conservă de fasole şi o pâine” a spus Adriana Năftănăilă de la cantina de ajutor social.
Majoritatea persoanelor care beneficiază de hrană sunt persoane cu handicap, cele care primesc ajutor social şi persoanele fără adăpost.
- ,,Sunt beneficiari care primesc acest ajutor de peste 25 de ani. Sunt persoane cu handicap grad II permanent, care fără acest ajutor de hrană nu se descurcau pentru că pensia este mică” a mai spus Adriana Năftănăilă.
Cantina de ajutor social funcţionează din anul 1971 în municipiu, când erau 70 de abonaţi, dar cu timpul numărul lor a crescut. Cei mai mulţi beneficiari au fost înregistraţi în perioada 2004 – 2005, peste 200. În acestă lună se actualizează dosarele abonaţilor, care sunt obligaţi să prezinte următoarele documente: adeverinţă de venit de la Administraţia Financiară Făgăraş, adeverinţă de la medicul de familie, adeverinţă şcoală, cupon pensie 2021, copie certificat handicap revizuit, unde este cazul, adeverinţă salariu soţ/soţie/părinţi, copie carte de identitate.