Simpozionul cu tema ,,Spiritualitate și comuniune la 100 de ani de la Marea Unire“ a avut loc miercuri, 5 decembrie a.c. la Liceul Teologic ,,Constantin Brâncoveanu“ din Făgăraș. Evenimentul a început la ora 11.00 și a fost deschis de către elevii corului coordonați de Pr. Prof. Gheorghe Malene care au interpretat cîntece patriotice. ,,În cadrul acestui eveniment prof. Mihaela Georgeta Gârlea, președinta filialei ASTRA din Făgăraș, a prezentat lucrarea ,,Chipuri din Hronicul Țării Făgărașului“, dicționar bibliografic scris în colaborare cu profesorul Ioan Eșan, iar pr. prof. Ciprian Bîlbă a vorbit despre gîndirea spiritual-națională a părintelui academician Dumitru Stăniloae. Profesoara Viorica Bica a prezentat cartea ,,Drumul spre Unire“ a lui Ioan Mândrea, iar profesorul de istorie Cristian Comaromi a prezentat un moment istoric sub formă power point cu privire la semnificația Marii Uniri. ,,Momentul nostru cultural a fost completat de un recital de poezie patriotică care i-a avut ca protagoniști pe elevii claselor a VI-a A și a VIII-a A îndrumați de mine“ a spus Dull Zsuzsa, profesoară de limba română. Cîrstea Aurel, directorul adjunct al Liceului Teologic, a prezentat o sinteză pe marginea evenimentului istoric. Evenimentul s-a încheiat cu un colaj de colinde interpretate de elevii liceului. Marți, 11 decembrie a.c. va avea loc, în cadrul Liceului teologic, Tîrgul de Crăciun, eveniment care va începe la ora 11.00.
(Ștefan BOTORAN)