După presiunea publică, ANRE a stabilit că noile contracte la energie electrică pot fi încheiate până pe 31 martie și nu până pe 31 ianuarie, cum era inițial. Multă lume nu ştie încă despre liberalizarea piaței curentului electric, ceea ce înseamnă că prețurile vor fi stabilite de companii, iar consumatorul casnic poate să-şi aleagă ce companie vrea. Fiecare abonat al unei companii de furnizare a energiei electrice a primit de la furnizorul lui o scrisoare în care erau prezentate informaţii despre serviciile prestate. Conform acelor informaţii ar exista două servicii, unul universal şi altul care-ţi dă posibilitatea de a allege firnizorul. În cazul serviciului universal, clientul primeşte curent în continuare chiar dacă nu încheie un contract nou, dar la un preţ mai mare decât în prezent, poate ajunge și la o treime în plus. În cazul în care consumatorul vrea să aleagă o altă ofertă, trebuie să caute pe site-uri, inclusiv ANRE, ca să facă o comparație de preţuri. Există tot felul de oferte care mai de care mai atractive care cuprind inclusiv servicii de aistență tehnică, instalatori, asigurări. Pentru omul de rând este destul de complicat să înţeleagă ce are de făcut şi să facă slalom printre ofertele companiilor de profil. Dacă s-ar fi luat modelul pandemiei COVID-19, ar fi existat o campanie agresivă care să vină în ajutorul cetăţenilor. Dar nici companiile de profil şi nici statul român nu s-au zbătut să prezinte în acest mod informaţiile. Companiile profită de necunoștința oamenilor și nu îi tratează corect, iar statul nu există, ca de obicei. Este bine de ştiut şi faptul că furnizorul actual de curent nu se ocupă de deranjamente întrucât distribuția este, în general, la alte companii care asigură ele aceste intervenții.
Nicio informaţie de la firmele din Făgăraş
Am cerut informaţii despre încheierea noilor contracte de la furnizorul din Făgăraş, Electrica SA. Am fost întâmpinaţi cu ostilitate şi n-am obţinut nici măcar o adresă de mail prin care abonaţii să comunice cu acest furnizor. ,,Au fost restructurări în societate, iar la Făgăraş s-au desfiinţat posturile, nu avem un şef. Nu vă putem furniza nic o informaţie despre noile contrate. Nici de la Braşov nu puteţi obţine” a spus un angajat de la sediul din Făgăraş al Electrica.
Comaniile de electricitate şi tarifele lor
Liberalizarea completă a pieței de electricitate înseamnă că românii nu mai plătesc preţuri stabilite de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE). Cei şase milioane de consumatori care au rămas în piaţa reglementată trebuie să știe că au la dispoziție două variante: rămân cu vechile contracte şi plătesc automat preţuri numite de serviciu universal, care vor fi mai mari cu 13-26% sau încheie alte contracte în piaţa liberă. Potrivit Agerpres, cel mai mult vor creşte preţurile de serviciu universal pentru clienţii casnici ai Enel Distribuţie Banat, respectiv cu 26%. Urmează Enel Distribuţie Muntenia (inclusiv Capitala), unde electricitatea se va scumpi cu 23%, Enel Distribuţie Dobrogea, cu scumpiri de 18%, Electrica Transilvania Sud şi CEZ Distribuţie, cu 17% fiecare. La clienţii Electrica Muntenia Nord, preţul de serviciu universal creşte cu 15% faţă de preţul reglementat de acum, la Electrica Transilvania Nord, cu 14%, iar la E.ON Distribuţie, cu 13%. Un sondaj al Asociaţiei Energia Inteligentă arăta că, la începutul lunii decembrie, peste 90% dintre consumatorii casnici de electricitate nu ştiau că piaţa va fi liberalizată de la 1 ianuarie.
Românii sunt sfătuiți să aleagă ofertele de pe piața liberă
Specialiştii recomandă consumatorilor să renunţe la contractele pe care le au în prezent şi care le vor aduce facturi mai mari şi să caute în piaţa liberă oferte cu preţuri şi condiţii mai bune. Ei pot să-şi păstreze furnizorul sau pot alege un altul dintre cei licenţiaţi. Pe site-ul ANRE există o aplicaţie care arată ofertele disponibile, în funcție de datele fiecărui client. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, face doar recomandări. ,,Oamenii ar trebui să se uite pe site-ul ANRE, la comparatorul de preţuri, şi să-şi aleagă oferta cea mai bună”, a spus Popescu. În concluzie oamenii trebuie să încheie contracte pe piaţa concurenţială, fie cu actualul furnizor, fie cu altul, pentru a beneficia de condiţii mai avantajoase şi preţuri mai mici.
Ce trebuie să știe consumatorii despre contractele pe care le au în prezent
- Consumatorii trebuie să vadă dacă nu sunt deja în piaţa concurenţială, pentru că a existat şi până acum această posibilitate. Dacă pe factură scrie „factură piaţă concurenţială”, ei nu au nimic de făcut, pentru că nu mai sunt în situaţia de a plăti automat preţuri de serviciu universal, iar liberalizarea de la 1 ianuarie nu are niciun impact asupra contractului lor.
- Oamenii mai trebuie să ştie că nu va rămâne nimeni fără curent dacă nu semnează noi contracte. În plus, ei îşi pot schimba oricând contractele, iar dacă încheie un nou contract până la 1 februarie 2021, acesta se va aplica cu data de 1 ianuarie.
- Deşi cu întârziere, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a lansat în 7 ianuarie, un call-center, special pentru a răspunde la întrebările cetăţenilor, deservit de experţi. Numărul de telefon este 0374554265 şi poate fi apelat de luni până duminică, între orele 8.00 – 18.00. (M.F.)