Rezistenţa Anticomunistă.   Preotul Coriolan Buracu, martor al falsificării alegerilor din 1946. Cum au decurs atunci alegerile în Ţara Făgăraşului

•   Preotul Coriolan Buracu, încarcerat în temniţele comuniste, iar familia lui persecutată

•   Mihai, fiul lui, a trecut prin demascările de la Piteşti coordonate de călăul  Ţurcanu

,,Alegerile din 19 noiembrie 1946 au constituit cea mai mare fraudă politică din istoria României între 1859 şi 1946. Ele au deschis calea pentru distrugerea societăţii tradiţionale româneşti, de tip european, şi punerea ei forţată în tiparele sovietice, odată cu separarea ei de evoluţia normală a celorlalte ţări ale continentului”, arăta istoricul Dinu C. Giurescu.

În ziua de 19 noiembrie 1946 se desfășurau, în România ocupată de sovietici, primele alegeri libere pentru Parlament, după o perioadă de 7 ani, în care românii experimentaseră două dictaturi: cea a regelui Carol II și cea a lui Antonescu. Din păcate, ceea ce trebuia să fie o revenire la democrație și un scrutin liber, a devenit rapid o lovitură a comuniștilor, dată sub protecția forțelor armate de ocupație. În Ţara Făgăraşului persecuţiile comuniştilor au început încă de la alegerile din 1946. Ion Gavrilă Ogoranu descrie  în Vol. I al seriei ,,Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc” modul în care s-au desfăşurat  alegerile din 1946 în Ţara Făgăraşului, în satul  Breaza.

,,Sesiunea de examene din toamna lui 1946 a început prin octombrie. Noua conducere comunistă a Universităţii a aranjat astfel data examenelor ca să nu fie niciodată un număr mare de studenţi în Cluj. Între timp, nou înfiinţata organizaţie studenţească procomunistă U.N.S.R. începea să se înfiripe. Conducerea Universităţii le dăduse căminele şi cantinele pe mână. Toate lichelele, toţi restanţierii fără speranţă, oportuniştii de toate gradele, au mirosit că se află în faţa unei mari şanse şi s-au grăbit să profite de ocazie. Voiai să te înscrii la cămin? ,,Da, cu condiţia să te înscrii în U.N.S.R., îţi răspundea un coleg de-al tău vândut”. La cantină se petrecea acelaşi lucru. Era în anul foametei 1946. Studentul îşi număra banii din buzunar şi vedea ce puţini sunt. Mulţi nici nu aveau ce număra. Aşa s-a făcut că mulţi s-au înscris în U.N.S.R. Toţi vedeau însă în asta ca o simplă formalitate. ,,Las’ că vin toţi studenţii ş-apoi vedem noi”. A fost însă primul deget ce l-ai dat Satanei. După sesiune studenţii s-au risipit iar în ţară, cursurile urmând să se deschidă după alegeri, prin noiembrie 1946” scria Ion Gavrilă Ogoranu.

Alegerile din 1946 în Ţara Făgăraşului  

,,Cum s-au desfăşurat aceste alegeri? Voi spune cum s-au petrecut lucrurile în judeţul Făgăraş, mai bine zis la un centru de vot: Breaza, la care am votat şi eu. În circumscripţia electorală Făgăraş candidau câteva forţe: Partidul Naţional Ţărănesc (Maniu), Partidul Naţional Ţărănesc trecut la comunişti şi Frontul Plugarilor. Mai erau şi altele, printre care şi partidul comunist, care se ţinea în umbră, în cadrul fenedeului. P.N.Ţ. avea drept cap de listă pe Octavian Popa din Ludişor, medic, PND avea pe profesorul Şerban Cornilă şi pe Bălcăceanu. O figură frumoasă au făcut fruntaşii ţărănişti din judeţ, între care doctorul Giurca, profesorul Romulus Ursu, ţăranul Aron, avocatul Cosgarea, care şi-au lăsat orice ambiţii personale la o parte, punând în frunte pe doctorul Popa, acceptat şi voit de întregul tineret din judeţ. O tristă figură a lăsat profesorul de la liceul din Făgăraş, Şerban Cornilă. Îl avusesem ca profesor cu câţiva ani în urmă. Om în pragul pensionării, fără copii, inteligent şi cu veleităţi literare, trece la comunişti din ambiţie că nu a fost el cel desemnat de candidat pentru alegeri. În afara câtorva rudenii din sat nu l-a votat nimeni. S-a mâniat atunci pe sat, zicând la o adunare o vorbă rămasă celebră în regiune: ,,Ţăranul nu ştie altveva decât să vadă o mămăligă mare pe masă”. Replica a primit-o câţiva ani mai târziu la Canal (n.a. lagărul comunist unde au fost încarceraţi mulţi făgărăşeni în perioada 1955-1964) când aştepta să-şi primească porţia de terci de la unul din consătenii săi aflat şi el acolo: ,,Ei, domnule profesor, ce bună ar fi acum o mămăligă mare!” a scris Ion Gavrilă Ogoranu în volum.

Pr. Buracu reprezenta  ,,Ochiul”

,,În ziua alegerilor ordinea trebuia supravegheată de două grupe de soldaţi, conduşi de un căpitan. Cu respectul ce-l poartă lumea de la sate uniformei militare, nimănui nu i-a trecut prin cap că sub haina militară se ascundeau de fapt nişte comunişti de la Brăila şi ,,căpitanul” nu era decât un activist al partidului comunist. Alegerile s-au desfăşurat în linişte. Oamenii din satele vecine veneau voioşi. Nu se rostea decât un singur semn: ,,Ochiul”. Votarea s-a terminat seara târziu. Reprezentant al PNŢ-ului era preotul militar, pensionar, Coriolan Buracu. Îl cunoşteam pe părinte de mult. Întâlnindu-l pe o vreme urîtă, într-o căruţă, bolnav, m-am mirat că s-a angajat la un aşa de greu lucru: ,,Dragul meu, dacă nu câştigăm aceste alegeri, România e pierdută”. Voturile s-au numărat corect. După cum se aştepta, pentru candidaţii PNŢ votaseră 90% din alegători. Preşedintele comisiei de votare, doctorul Negrea, alcătuia procesul verbal. Părintele Buracu ieşise afară să anunţe rezultatul numărătorii voturilor sutelor de oameni ce nu se lăsau duşi acasă şi care aşteptau gata să nu se producă vreo hoţie, de care se temeau” a scris Ion Gavrilă Ogoranu.

Un pumn în loc de felicitări pentru rezultatul votului

,, Lumea a izbucnit în aplauze şi s-au îndreptat în grupuri spre satele şi casele lor. În sală, procesul verbal fu iscălit de toţi, preşedintele îi dădu un exemplar părintelui Buracu; reprezentantului FND, un chip de brută ce stătuse tot timpul ca un buboi încruntat, se apropie de preot cu mâna întinsă, chipurile, să-l felicite. Dar mâna se transformă în pumn care izbi drept în obrazul preotului. I se luă procesul verbal şi urmară alte lovituri date de militarii de faţă. Şi omul bătrân, care, ca preot ţinuse flacăra credinţei în Hristos şi neamul românesc în Mahadia înainte de primul război mondial, care cunoscuse temniţele Seghedinului şi Vatzului patru ani în timpul războiului, care a semnat la Alba-Iulia actul Unirii în 1918, fost deputat şi senator în Parlamentul României Mari, tată a opt copii, dintre care cel mai mare murise pe front, care însuşi în calitate de preot colonel făcuse războiul şi în răsărit şi în apus, devenise o minge sub loviturile pumnilor şi paturilor de armă. E cules de oameni şi ascuns, căci în zilele următoare au venit să-l caute şi să-l aresteze”.

,,Murim de foame şi ne omoară tâlharii”

,, Hăituit câţiva ani prin satele Ţării Făgăraşului, e prins în sfârşit şi băgat la închisoare. Acasă,  preoteasa Maria cu cinci copii încă mici îşi pierde minţile de durere şi de revoltă, terorizată zilnic de comunişti. Am vizitat-o în primăvara anului 1947. ,,Murim de foame şi ne omoară tâlharii!” S-a prăpădit în acelaşi an, iar copiii s-au ripisit ca potârnichile în toate părţile, urmăriţi de securitate şi vârâţi şi ei în închisori la rîndul lor. Azi, în 1990, când scriu aceste rînduri, nimeni nu-şi mai aminteşte de această familie cu care s-a început teroarea comunistă din Făgăraş. Lucrurile s-au petrecut la fel şi în alte centre de vot”. scria Ion Gavrilă Ogoranu.

La Şercaia, oamenii s-au revoltat şi au sfârşit în închisorile comuniste

,,În câteva sate însă, ca Şercaia, sătenii nu s-au lăsat amăgiţi şi s-au răcorit pedepsindu-i pe nelegiuiţi. Fiind urmăriţi apoi, i-am întâlnit peste trei ani, apărându-şi cu arma în mână libertatea prin Munţii Perşanilor şi terminînd ca şi noi în vreo groapă fără cruce şi fără amintire, pentru că iată, după 44 de ani, nu-mi aduc aminte nici eu cum îi cheamă. Nu ştiu dacă această bătaie a fost prima faptă a activistului de securitate cu numele Stoica, dar stilul de lucru al ofiţerilor de securitate cu numele Stoica, căci au fost mai mulţi la securitatea din Făgăraş, acesta a fost. N-au făcut decât să-l perfecţioneze odată cu anii. Rezultatul alegerilor, dat în ziare şi la radio, avea să arate exact invers decât adevărul…Două gânduri mă frămîntau şi-mi aduc aminte, atunci după alegerile pierdute prin silnicie. Cum e posibil să se găsească atâtea cozi de topor în sânul poporului nostru şi care să facă jocul comuniştilor, căci fără aceştia comunismul n-ar fi reprezentat nimic?… E firea poporului nostru, suntem noi, românii, blestemaţi ca în clipele cele mai grele să apară ca o necesitate vânzarea de frate şi de ţară” scria Ion Gavrilă Ogoranu în 1990.

Arestări una după alta

,,Preotul Coriolan Buracu a fost arestat  în zorii zilei de 14 octombrie 1948, de sărbătoarea Sf. Paraschiva, când a fost ridicat de la casa părintească din Prigor, Caraş Severin. A fost închis la penitenciarul Timişoara şi condamnat la un an de temniţă corecţională. A fost eliberat în 14 octombrie 1950. După doi ani este arestat din nou de Securitatea Bucureşti şi trimis la Canal, apoi la Peninsula.Va fi liberat la 28 aprilie 1953. Sărac şi bolnav trăieşte la una dintre fiicele lui, dar se stinge în 1964, la vârsta de 76 de ani”.   (Extras Vol III, ed. III, Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc” de Ion Gavrilă Ogoranu şi Lucia BAKI)

În memoria  preotului Coriolan Buracu

S-a născut la 15 Mai 1888 în localitatea Prigor din judetul Caraș-Severin, dintr-o familie macedo-română. Cursul primar, clasele I-III le-a făcut în Budapesta şi IV-V, la Viena, liceul la Braşov, iar Institutul Teologic la Caransebeş. Se căsătoreşte cu Mărioara M. Mocanu, o fată frumoasă, educată, dintr-o familie înstărită, şcolită la gimnaziul german din Braşov, apoi la pensionul Notre-Dame de Sion din oraşul Galaţi. Încearcă să-şi continue studiile la Viena, însă Patriarhul Miron Cristea îl numește paroh la Mehadia. Aici a desfășurat o activitate  predominant românească, fapt ce a dat naştere la multe suspiciuni și au condus la o anchetă şi, în cele din urmă, la arestarea de către jandarmii maghiari. La Mehadia, la propunerea și îndemnul lui a luat ființă Consiliul Național Român unde a funcționat ca președinte și aproape în același timp se înființează Garda Națională subordonată Consiliului Național. Primește ordin de încorporare și se prezintă la unitatea militară de la Panciove, de unde este îndrumat ca preot militar pe frontul rusesc din Galiția. La Turnu-Severin a organizat Podul de Cărți, el fiind numit director al Palatului Cultural, aleargă să colecționeze cărţi pe care le trimitea în dreapta Dunării, românilor din Iugoslavia. Totodată, a avut legături strânse cu Bucovina, fostă și ea provincie austriacă, făcând schimb de cărți.   A  organizat mai multe cămine culturale în Braşov, Oradea şi Arad, a tipărit și împărțit Cartea Ostaşului Român în 5000 de exemplare, totodată a încasat prin colectă benevolă: de la Gazeta Transilvaniei, 13.000 coroane, de la Crucea Rosie Arad, 12.000 de coroane de la Ziarul Român, 23.000 Coroane, sume pe care le-a donat  Bisericii Neamului. A mai adunat 2110 coroane pentru elevii săraci și 380 coroane pentru ostași.  La 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, Părintele Buracu a vorbit din partea bănățenilor și din partea Consiliului National Român, arătând că ziua de 1 Decembrie 1918 a devenit o zi sfântă pentru toți românii din Banat, Crișana, Transilvania și Maramureș, care se unesc pe veci cu Patria Mumă: olteni, munteni și moldoveni. A dat o circulară cu următorul text: frați români, ne unim pe vecie cu scumpa noastră patrie, România. Trăiască România! Trăiască Unirea! Trăiască Tricolorul! În ziua de 19 August 1923, la punerea pietrei fundamentale a mausoleului și a Bisericii Neamului de la Mărășești, a luat cuvântul și preotul Iosif Coriolan Buracu, el colectase sume importante pentru acest măreț și sfânt obiectiv.   În 1928 a fost ales ca deputat țărănist reprezentant al Almăjului, timp când a realizat: o școală nouă în comuna Prigor, un nou spital la Bozovici, trei circumscripții medicale la Prigor, Bănia si Dolboșești, două circumscripții veterinare, autobuz Bozovici-Iablanita, trei curieri poștali Rudăria-Dolbosesti-Prilipeti, grădinită de copii la Bozovici, local școală primară la Stancilova și Sopotul Nou, a adus de la Budapesta la Lugoj osemintele lui Eftimie Murgu, înființează Muzeul Almăjului, troițe pentru eroi la Prigor, Cernea, Obreja, a distribuit daruri elevilor săraci (75.000 lei), a obținut pentru Episcopia Râmnicului subvenții de 1.700.000 lei, a înființat Căminul Cultural în comuna Prigor. Ca senator, a făcut demersuri pentru refacerea drumului Bozovici-Iablanita, a organizat la Mânăstirea Cozia un curs de dirijori unde au luat parte 60 de preoti (prof. Ion Vidu) a inaugurat școala din Prigor şi spitalul din Bozovici, a luat cuvântul la convenția dintre România si Iugoslavia, a intervenit la alegerea de episcopi, a luat parte la congresul Astrei, la sfințirea catedralei, la sfințirea catedralei de la Cluj etc. Părintele Buracu a fost si un bun familist, a avut 11 copii din care au trăit 8, toți școliți, toți intelectuali, toți la casele lor, profesând meserii ca medici, profesori, geochimiști. Trei dintre aceștia, au fost aspru condamnați ca anticomuniști. Mihai a trecut și prin iadul de Pitești, unde călăul Țurcanu l-a pedepsit cu foame, frig, sete și dezbrăcat în carcere umede, apoi bătut și schingiuit. (Gheorghe Bâgu – Revista Permanențe, martie 2008)

Mihai Buracu, sub teroarea inumană a lui Eugen Ţurcanu

Descendent al unei familii care luptase pentru înfăptuirea României Mari, tatăl sau, preotul Coriolan Buracu, fost luptător pentru drepturile românilor din Banat şi unirea cu România, apoi deputat naţional-ţărănist şi primul director al Palatului Cultural din Turnu Severin, arestat şi condamnat de comunişti pentru “uneltire împotriva statului”, profesorul Mihai Buracu îşi aminteşte că aceste convingeri anticomuniste veneau dintr-o anume educaţie primită chiar la Făgăraş, locul unde a fost cea mai puternică rezistenţă armată anticomunistă: ,,Veneam de la Făgăraş, unde exista un cult al trecutului românesc şi unde, alături de colegii de liceu şi de clasă am trăit toate schimbările dramatice ale acelor ani. Dovada implicării noastre în tragedia postbelică o constituie faptul că dintre foştii colegi de la Făgăraş o parte au luat calea munţilor şi unii au murit cu arma în mână, ca martiri ai acestui neam”. Întâlnirea cu Eugen Ţurcanu, torţionarul-şef de la Piteşti, a constituit o experienţă unică, una a durerii şi cruzimii, a inumanului şi a bestialităţii. Ceea ce s-a petrecut la Piteşti, în Camera 4 Spital, a fost nu numai un experiment singular, dar şi cea mai sinistră formă de tortură din câte au existat vreodată. (Lucia BAKI)