În fiecare an, la 14 septembrie, de Ziua Crucii, se organizează comemorarea eroilor anticomunişti la monumentul de la Aiud. Se adună foştii deţinuţi politici din toată ţara pentru a aduce un omagiu camarazilor lor care astăzi nu mai sunt. Mai sunt puţini dintre ei care pot mărturisi prin viu grai ororile securităţii comuniste, iar tot pe atâţia au lăsat urmaşilor memoriile lor în care stă scrisă o pagină de istorie a neamului românesc. Octav Bjoza, Ioan Bucelea, Ion Roşca Ilie Tudor, Teofil Mija, Octavian Balaban, Puiu Ursu, Eugen Raţiu, Nicolae Pătraşcu, Ioan Munteanu, Nicolae Purcărea, Victor Dâmboi, Traian Popescu, Vasile Bucelea, Nicolae Stanciu, Ion Gavrilă Ogoranu, col. Dabija, Nicolae Golea, Mihai Maga, Toma Arnăuţoiu, Ioan Buta, Remus Budac, Nicolae Nicolau, George Manu, Radu Gyr, Olimpiu Borzea, Ioan Halmaghi, Nistor Chioreanu, Victor Metea, Ioan Chiujdea, Remus Sofonea, Gheorghe Haşu, iar lista continuă cu mii de nume. Sunt românii care au fost osândiţi pentru vina de a-şi iubi ţara până la sacrificiu şi de a purta deasupra lor ceea ce înseamnă a fi OM. Numai în anul 1959 la temuta închisoare Aiud au fost 7000 de deţinuţi politic, victime ale sistemului stalinist, conform afirmaţiilor deţinutului care porţiona raţiile zilnice de pâine. Toţi au statut de foşti deţinuţi politic, încarceraţi pentru singura vină de a se opune comunismului, regim opozant al principiilor de dretate, adevăr, credinţa în Dumnezeu şi în neamul românesc. Pe ei suferinţa i-a purificat şi le-a adus bucuria de invingători asupra răului care a vrut, fără tăgată, să-i domine. ,,Dacă fizic ne-au răpus, spiritual putem spune că am învins” era convingerea medicului Teofil Mija, cel care a cunoscut teroarea şi reeducarea Aiudului.
Zarca Aiudului
Aiud era socotită cea mai severă închisoare comunistă din sud-estul Europei. Pavilionul Celular era o clădire în formă de T, cu patru nivele, fiecare având 78 de celule şi două saloane mari. În interiorul închisorii, mai era Zarca, o clădire cu parter şi etaj, totalizând 70 de celulule, ridicată din ordinul împărătesei Maria Tereza, pentru osânda ardelenilor români. Începând din anul 1929, Zarca a fost declarată insalubră, dar comuniştii n-au ţinut cont de acest fapt. Pereţii clădirii erau umezi până la înălţimea de 1-1,5 m şi acoperiţi cu mucegai. Începând din vara lui 1953, în Zarcă şi cele două secţii s-au montat peste geamuri obloane de culoare albastră, iar în Celular jaluzele din lemn, de aceeaşi culoare, pentru a nu se vedea în curte. Deţinuţii abia mai puteau zări câte un petic de cer. În astfel de condiţii au făcut osândă cei mai mari oameni ai neamului românesc, profesori universitari, savanţi, foşti miniştri, oameni de cultură, politicieni şi tot acolo au murit 34 de generali, eroi din al doilea război mondial. O celulă avea 4 m lungime şi 2 m lăţime şi mai mereu era suprapopulată. Deţinuţii dormeu pe duşumea pe câte o pătură roasă şi ruptă. Hrana avea cam 700 calorii zilnic, iar apa era raţionalizată, cam 32 linguri/om, şi trebuia să ajungă pentru băut, spălat faţa şi vasele. Se urmărea exterminarea fizică prin înfometare şi boli. Deţinuţii ajungeau, n atare condiţii, schelete ambulante, doar pielea le mai acoperea oasele. Trupurile lor erau pline de puroi şi murdărie. Unele statistici care s-au mai păstrat arată că din septembrie 1949 până în august 1950 au murit de foame 625 de oameni care au fost aruncaţi în gropi comune săpate în Râpa Robilor.
Gheorghe Crăciun, călăul luptătorilor făgărăşeni
,,Dezbrăcaţi, în pieile goale, noaptea între 12 şi 2 erau scoase cadavrele din închisoare şi duse la Râpă” relatează Octav Bjoza, deţinut în închisoarea Aiud. Lovitura fatală, terminală, folosită de călăul colonel de securitate Gheorghe Crăciun, directorul penitenciarului Aiud în perioada reeducării, era izolarea cu regim spcial de asasinare prin exterminare, într-o fostă capelă creştină a penitenciarului. Nu trebuie uitaţi colaboratorii lui: colonelul politic Iacob, primul adjunct al lui Crăciun, colonelul Ivan, plutonierul Dumitrescu şi ceilalţi ofiţeri şi politici, ajutaţi de subofiţeri securişti, paznici. Crăciun a fost chestorul Poliţiei Cluj pe timpul grevei studenţeşti din 1946 de la Cluj, apoi a fost şeful Securităţii Sibiu, executantul condamnărilor la moarte a luptătorilor anticomunişti din Munţii Apuseni conduşi de majorul Dabija. I-a urmărit şi persecutat şi pe făgărăşenii din rezistenţa activă şi pasivă din Ţara Făgăraşului. Cuiul lui Crăciun a fost însă Ion Gavrilă Ogoranu, singurul care nu s-a lăsat prins de Securitate vreme de 30 de ani. S-a predat în 1976 afişându-se la Cluj, locul în care a intrat în revolta anticomunistă. Nici atunci Crăciun sau alţii ca el n-au putut să-l încarcereze, preşedintele american Nixon intervenind pentru eliberarea lui. Lui Crăciun i s-a deschis un proces, dar până justiţia s-a pus în mişcare pentru a-i găsi capetele de acuzare, Crăciun a decedat prin anul 2000. Şi culmea, era considerat de vecinii lui de la Cluj ca un ,,bătrânel simpatic şi de treabă”.
Celulele din capelă
Celulele morţii erau amenajate în cele trei capele contruite de Maria Tereza. Aveau pereţi înalţi de 6-8 m, iar ferestrele care serveau la fosta biserică drept aerisire, erau acoperite cu scânduri bătute în cuie, astfel încât iarna aerul rece să poată intra uşor. Nu aveau sursă de încălzire, iar gardienii aruncau apă pe pavimentul de ciment care iarna se transforma în gheaţă. Zidurile din beton făceau ca în interior temperatura să fie mai scăzută decât afară. Aici erau lăsaţi în cămaşă, indispensabili, pantaloni, vestă şi o bonetă, iar iarna mantaua de puşcăriaş. Hrana era pentru o zi un polonic de apă sărată caldă, iar tot a trei azi şi câte 80 g de pâine. Aceste celule au funcţionat între 1962-1964, atât cât a funcţionar reeducarea la Aiud. Celulele de la capelă erau destinate în special legionarilor. Nistor Chioreanu, Teofil Mija erau mereu izolaţi în aceste celule. Acum în incinta închisorii funcţionează biserica, una frumos pictată. Sfinţii închisorilor nu se regăsesc în picturi, în schimb sunt mai marii Bisericii de azi. Un candelabru imens atârnă din tavanul capelei pentru a lumina incinta în care deţinuţii de azi îi trec pragul arar.
Celula muzeu este mincinoasă
În curtea închisorii de azi, pe un perete, a fost amplasat un panou pe care sunt trecute numele a vreo 200 de foşti deţinuţi politic care au fost încarceraţi aici. ,,Dacă s-ar scrie numele tuturor celor închişi la Aiud n-ar ajunge toţi pereţii închisorii. Mai bine nu mai scriau niciun nume decât să-i pună doar 200″ sunt de părere deţinuţii politic din Ţara Făgăraşului care au fost încarceraţi între ziduile Aiudului. La penitenciarul Aiud s-au construit în ultimii ani fel şi fel de pavilioane care să asigure condiţii europene deţinuţilor. Comenduirea a organizat şi un circuit turistic în incinta închisorii destinat persoanelor care au norocul să obţină aprobarea vizitării acesteia. Circuitul cuprinde două celule în temuta Zarcă a Aiudului, una care să redea viaţa de azi a deţinuţilor şi alta vechile condiţii. Dar fosta Zarcă a fost reamenjată şi nu mai aminteşte de teroarea instaurată de regimul comunist. Un tânăr de azi dacă vizitează celula muzeu rămâne cu falsa impresie că foştii deţinuţi politic duceau o viaţă uşoară. Un geam intact cu gratii, un pat acoperit de o saltea groasă şi un pled din lână curat, o sobă nouă, o tinetă care ocupa un colţ al celulei şi un ciubăr din lemn pentru apă amplasat în colţul opus, lângă geam, paviment din scândură de brad curată şi călduroasă. N-a fost astfel în trecut, deţinuţii nu aveau sobe sau saltele groase de tip relaxa sau măcar din paie, strejacuri cum se numeau. La Aiud foştii deţinuţi erau exterminaţi, trupurile lor fiind aruncate în gropi comune săpate pe Râpa Robilor de la marginea oraşului. Osemintele lor au fost descoperite în timpul săpăturilor din timpul construcţiei monumentului martirilor de la Aiud.
Râpa Robilor
Râpa Robilor, cimitirul morţilor fără morminte, este marcat astăzi de un complex format dintr-un monument, o capelă şi un osuar. Părintele Iustin Pârvu a fost cel care s-a îngrijit de edificarea acestora. Este impresionant! O cruce imensă din lemn care se sprijină pe alte cruci montate pe un suport masiv din beton. Construcţia lui a început la 28 octombrie 1992, iar la 14 septembrie 1999 a fost sfinţit. Foştii deţinuţi politic din toată ţară au participat la eveniment, iar pelerinajul se repetă în fiecare an de Ziua Crucii. La baza monumentului se fac parastase, se ţin cuvântări, se cântă ,,Imnul eroilor căzuţi” şi se citeşte ,,Veşnica pomenire”. ,,Aici la Aiud, ne-a ajutat Dumnezeu să transformăm celula în chilie” spunea Virgil Totoescu, fost deţinut politic încarcerat la Aiud. Au fost închişi la Aiud elitele ţării: Mircea Vulcănescu, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Gerge Manu, Petre Ţuţea, Valeriu Gafencu, Virgil Maxim, Traian Trifan, Aurel Călin, Virgil Mateiaş, Traian Brăileanu, Ioan Ianolide, Iustin Pârvu, Nicolae Pătraşcu, Ioan Halmaghi, etc. Părintele Iustin Pârvu spunea că Aiudul este Ierusalimul neamului românesc. Sub monument a fost construit un altar în care au fost amplasate oasele scoase la suprafţă în timpul şantierului. Erau osemintele martirilor ucişi în închisoarea Aiud. Pereţii încăperii nu poartă icoane ci plăci de marmură pe care sunt încrustate numele celor ucişi aici. În osuar cel mai mare spaţiu este ocupat de numele făgărăşenilor care au trecut prin teroarea Aiudului. În partea opusă osuarului a fost construită capela. Pereţii acesteia sunt tapetaţi cu numele deţinuţilor politici din închisorile comuniste ale ţării. Sunt mii şi mii de nume. Oamenii prezenţi la comemorarea organizată annual la 14 septembrie îşi rezervă timp să-şi caute morţii printre miile de nume scrise aici. Sunt mulţi făgărăşeni pomeniţi la ,,Calvarul Aiudului” aşa cum a fost denumit monumentul. Când atingi cu mâna marmura încrustată cu numele martirilor, te încearcă puternice emoţii, iar lacrimile îţi invadează ochii. În spatele fiecărui nume este suferinţă şi moarte. La Râpa Robilor se vrea a fi edificată şi o catedrală care să completeze compelxul memorial ,,Calvarul Aiudului”.
Făgărăşenii încarceraţi la Aiud
- Virgil Mateiaş din Făgăraş, condamnat la 20 de ani de închisoare: „Celulele erau reci, fără pat, fără foc, cu tinete fără capac, cu haine de doc zdrenţuite şi mâncare numai a treia zi, un turtoi şi un polonic de apă caldă în care pluteau câteva boabe de arpacaş. Se lăsase un frig aspru. Picioarele goale în bocancii rupţi. Fără somn, cu mişcare prin celula mică şi ursuză, vreme de 17 ore pe zi, cu repaus pe marginea tinetei îngheţate. Am făcut din această încercare un prilej de interiorizare, rugându-mă şi cântând. Acest du-te-vino între Zarcă şi izolator a mai durat. Era decembrie, ger, fereastra era spartă şi deschisă, aceleaşi haine şi bocanci rupţi şi acelaşi gardian cu inima împietrită. În acele condiţii, la 6 decembrie, mi-a batut Moş Nicolae la uşă şi a rămas în chip nevăzut cu mine“
- Olimpiu Borzea din Viştea de Jos, condamnat la moarte: „La Aiud am fost băgat într-o celulă alături de toţi deţinuţii bolnavi de tuberculoză. Aici toate saltelele şi paturile erau pline de sânge şi îmbâcsite de mizerie. Camerele de detenţie nu au fost deparazitate sau curăţate înainte de a ajunge noi aici. Era luna noiembrie. Afară era deja foarte frig. M-a aruncat într-o celula de 3×1,5 metri. Pe jos era apă amestecată cu motorină. Încăperea avea un geam mare fără sticlă, o sobă ca decor şi o tinetă fără capac. Am primit o pătură abia la miezul nopţii. Simţeam cum îmi intră frigul în oase. Din cauza apei stăteam numai în picioare. A doua zi dimineaţa pătura mi-a fost luată. În acest regim m-au ţinut săptămâni în şir“
- Virgil Radeş din Berivoi, condamnat la 15 ani mună silnică: ,,La închisoarea Aiud stam într-o celulă de 4/2 metri alături de alţi 12 detinuţi politici. Dormeam în paturi fără saltele, fără paturi, fără aerisire şi în semi-întuneric. Mâncarea pe care o primeam era foarte slabă: varză, gogonele care alternau cu fasole cu jumări foarte grase. Erau nişte şocuri alimentare care aveau scopul de a ne îmbolnăvi“ a mărturisit Radeş.
- Ioan Buta din Părău, condamnat la 13 ani de închisoare: „Spre sfârşitul anului 1956 am fost transferat la Aiud, unde am stat două luni. La Aiud regimul era mai sever poate şi din cauză că nu am mai fost separaţi de legionari. Profesorul Chirulescu, legionar, m-a avertizat să fac tot posibilul să fiu mutat de la această închisoare pentru că regimul practicat este unul de lichidare. Am făcut cerere de transfer la alt penitenciar, motivând că nu sunt legionar. Comandantul închisorii, Koler, a aprobat într-un târziu cererea mea, după mai multe cercetări. Am fost trimis la colonia penitenciara a MI din Balta Brailei.“ relata Ioan Buta.
- Ioan Grecu din Şoarş, condamnat la muncă silnică pe viaţă: ,, La Aiud ne-au tratat dur şi ne-au aplicat metoda înfometării. Timp de cinci ani m-au ţinut în celulă. Beneficiam doar de puţin timp de plimbare prin curtea închisorii. Erau în penitenciar încarceraţi şi Radu Gyr, Nichifor Crainic şi mulţi alţi oameni de onoare ai vremii, legionari. Radu Gyr avea un regim special. Era scos la plimbare singur, foarte rar şi doar câteva minute. I-am întâlnit acolo pe Virgil Mateiaş, pe Emil Tokaci (era şef de camera), pe Costică Cişmaşu din Porumbacul de Sus, pe Olimpiu Borzea, care era foarte bolnav şi se chinuia mult. În ultimii doi ani am fost scos la muncă“. Şi lista continuă cu alte sute de nume. (Lucia BAKI)
