Voluntarii care au sprijinit activitatea Bisericii în Săptămâna Mare au fost omagiați duminică, 21 iunie a.c., de către Mitropolia Ardealului printr-un gest simbolic. Tuturor li s-a acordat câte o diplomă de recunoștință într-un mod solemn. Inițiativa i-a aparținut IPS dr. Laurențiu Streza, mitropolitul Ardealului. În toate parohiile din cadrul Mitropoliei Ardealului s-a desfășurat acest eveniment. Răsplătirea muncii voluntarilor a avut loc după Sf. Liturghie. Evenimentul a fost primit cu emoție și căldură în parohiile făgărășene. La Grid a fost format unul dintre primele grupuri de inițiativă din Țara Făgărașului care nu a avut doar rolul distribuirii paștilor în Vinerea Mare ci s-au implicat în comunitate în perioada stării de urgenţă. A fost o mobilizare reală, ei distribuind tuturor sătenilor informații, au confecţioat măști, au ajutat persoanele în vârstă. Din grupul de la Grid au făcut parte Sergiu Urdea, Răzvan Urdea, Daniela Urdea, Dragoș Boieriu, Urdea Petra sprijiniți de Mariana Șerban, Urdea Magdalena și Silvia Damian. Voluntarii au asigurat cumpărăturile pentru persoanele în vârstă în timpul stării de urgență, i-au sprijinit pe cei cu probleme financiare, au distribuit paștile în Vinerea Mare și au împărțit ,,Lumina Sfântă” venită de la Ierusalim pe la casele credincioșilor în Duminica Paștilor, atunci când preoții săvârșeau Slujba Învierii în bisericile goale.
- ,,În duminica Sfinților Români le-am mulțumit tuturor voluntarilor Parohiei Părău care în perioada Paștilor au dus salcie binecuvântată, Sfânta Lumină și Sfintele Paști la casele credincioșilor. Cu cei care au putut veni astăzi la Sfânta Biserică, am imortalizat evenimentul în fotografie. Celor care nu au putut veni, le mulțumim și pe această cale. Toți au primit o diplomă de apreciere din partea mitropolitului Ardealului, IPS Laurențiu” a spus Laurențiu Urian, preotul Parohiei Ortodoxe Române Părău.
- Din grupul de la Părău au făcut parte Alexandru Gavrilă, Ștefania Buta și alți tineri. ,,În viața mea am trecut printr-un moment foarte dificil în care am simțit puterea lui Dumnezeu și ne-am implicat cu toții în această situație care ne-a încercat pe toți. Le mulțumesc acestor tineri minunați și celor cărora ne-au sprijinit inițiativa” a spus Mariana Șerban, coordonatoare în cadrul grupului de la Grid. (Ștefan BOTORAN)