Pe durata acestei pandemii s-au strâns sume uriașe din amenzile date pe toată durata stării de urgență, cu privire la încălcarea restricțiilor prevăzute în ordonanțele militare.  Aşa cum a susţinut Ministrul de Interne, Marcel Vela, într-un interviu, s-au strâns 120 milioane de euro, respectiv 600 milioane de lei.   Marcel Vela a spus că până în prezent 300.859 de persoane au fost sancționate contravențional.

  • ,,La sfârșitul lunii se va face o analiză în care se va decide cu exactitate unde se vor duce banii. În mare parte  banii vor merge în zona unităților medicale din România, dar şi pentru persoanele vulnerabile la noul tip de virus. Amenzile plătite în maxim 24 de ore au fost reduse la jumătate, iar o proporție relativ mică din rândul celor sancționați au contestat amenzile. Deși suma din amenzi poate părea imensă, are un caracter relativ” a spus Vela.
  • „M-am întâlnit cu premierul Ludovic Orban   şi chiar am discutat despre o situaţie de acest gen, pozitivă şi într-o perspectivă utilă, pentru a folosi aceşti bani doar către zona medicală, către spitalele din România şi, evident, către situaţii în care există persoane vulnerabile. Aşadar, aceste amenzi nu vor fi folosite în alte scopuri – ele în mod normal se duceau şi către administraţiile locale, că aici a fost şi un exces de zel uneori înregistrat şi prezentat de către mass media la nivel local când s-au dat amenzi şi într-un mod, să spunem exagerat, dar toată această cuantificare la sfârşitul lunii mai va fi analizată şi destinaţia acestor sume, ca să ştie toţi cei care au plătit amenzile, banii lor se vor duce în sistemul medical”, a declarat Vela, la Digi 24.

Peste 2.000 de persoane sunt cercetare pentru teribilism și violență

  • Potrivit declarațiilor,   au fost cercetate penal 2.128 de persoane pentru teribilism sau violențe comise sub influența alcoolului, iar poliția a întocmit 1.673 de dosare penale. Ministrul de Interne a mai precizat că în cazul în care starea de urgență se va înlocui cu starea de alertă după 15 mai, amenzile pentru încălcarea restricțiilor vor rămâne în vigoare, dar și că un ordin pentru mărirea sancțiunilor ar fi prematur. Numai de 1 Mai, au fost prinse 5.477 de persoane care au încălat  restricțiile din ordonanțele militare cu privire la restricționarea circulației. Sancțiunile au fost în valoare de aproape zece milioane de lei.   Amenzile pentru persoanele fizice sunt  cuprinse între 2.000 şi 20.000 de lei, iar pentru persoane juridice între 10.000 şi 70.000 de lei. Actul normativ permite contravenientului să achite, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here