Şomajul tehnic s-ar putea prelungi şi după data de 15 mai  pentru acele sectoare ale economiei în care vor rămâne restricții. Este declaraţia Ministrului Muncii, Violeta Alexandru, într-un interviu. ,,Decizia va fi luată după noi discuții cu partenerii sociali ai ministerului și va veni în decurs de o săptămână” a afirmat ministrul.  Aceasta a mai  declarat  că lucrează și la un set de măsuri de ajutorare a firmelor care au rezistat crizei și vor să își dezolte activitatea. Violeta Alexandru a spus că și cei care au reușit să își mențină activitatea în parametri acceptabili, care au făcut eforturi și nu au cerut șomaj tehnic și nu au întrerupt activitatea, ar putea beneficia de unele măsuri, „astfel încât și activitatea lor să poată fi apreciată și văzută de guvern”. Ea a spus că lucrează în acest sens cu ministrul economiei.

  • Împreună cu ceilalți colegi, gândim un pachet de măsuri care să vină inclusiv în sprijinul celor care vor să-și facă o reorientare în activitate sau vor să-și dezvolte activitatea pe baza experienței avute în această criză, oameni care s-au străduit să-și țină activitatea în picioare în pofida greutăților”, a precizat Violeta Alexandru.

Șomaj tehnic prelungit și costuri salariale suportate de stat

În cazul în care o companie afectată de criză nu își poate relua activitatea din 15 mai, statul va acoperi o parte din costul salarial.

  • Suntem aproape de a lua o decizie finală, cel mai probabil în cursul săptămânii viitoare, pentru a fi pregătiți la momentul 15 mai. Țin foarte mult să se prezinte asupra duratei, asupra domeniilor afectate de această măsură partenerii sociali. Dar da, se prefigurează măsura prelungirii șomajului tehnic pentru acele sectoare de activitate care sunt în continuare restricționate prin deciziile autorităților, în paralel lucrând și la o serie de măsuri de susținere activă a sectoarelor care își vor relua activitatea”, a declarat Violeta Alexandru la Digi24.

Statul ar putea să susțină o parte din salariul angajaților care se întorc la muncă în companii afectate de criză 

  • Suntem în mijlocul consultărilor, nu am luat o decizie cu privire la aceste domenii, dar vor fi domenii sprijinite într-un mod activ pentru reluarea treptată a activității. Vom vedea dacă această măsură activă va dura câteva luni sau va fi de mai lungă durată. În primă instanță va fi un sprijin mai consistent, dar acesta va scădea pe măsură ce activitatea acestor compani se va relua. (…) În cazul unei companii care-și poate relua activitatea, sprijinul guvernului va putea fi sub forma acoperirii unei părți din costul salarial, un cost fix, într-un număr de luni imediat după ridicarea măsurilor de restricție, după care acest sprijin se va diminua pe măsură ce activitatea companiei respective se va redresa”, a explicat Violeta Alexandru. Ea a precizat că este vorba despre companii afectate direct, cele care au beneficiat de șomaj tehnic, dar și alte companii care pot face proba afectării activității lor.

 Creșele, o problemă în discuţie

În ceea ce privește problema creșelor, competențele Ministerului Muncii sunt împărțite cu cele ale Ministerului Educației și  cu ale autoritățile locale.

  • Vă asigur că suntem în consultare și într-o preocupare reală. O decizie în privința unei eventuale redeschideri a creșelor nu s-a luat încă, dar suntem foarte implicate atât eu, cât și colega mea (Ministrul Educaţiei-Monica Anisie – n.r.). O decizie va fi luată înainte să se închidă anul școlar, într-un moment oportun pentru ca oamenii să știe ce posibilități au pentru a-și îngriji copiii”, a promis Violeta Alexandru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here