Foto-reportaj. Făgăraşul, oraşul construit pe albia Berivoiului. Când şi cum au fost edificate cartierele din Făgăraş

Puţini făgărăşeni îşi mai amintesc de cursul râului Berivoi care traversa Făgăraşul croindu-şi drum chiar prin centrul lui. Cei mai tineri dintre localnici nu ştiu însă că pe albia râului Berivoi şi în apropierea ei s-au construit cartierele de blocuri ale Făgăraşului. Pe fosta albie a acestui râu se află astăzi strada Mihai Eminescu, iar prin curtea CN Radu Negru curgea apa Berivoiului în urmă cu decenii. Sub această zonă a municipiului mişună astăzi şobolanii, iar un fir de apă mai aminteşte de fostul curs al râului. Dacă te postai în faţa Liceului Radu Negru priveai curgerea lină a Berivoiului pe strada Mihai Eminescu, spre capătul străzii Regale şi pe strada Lutherană. Sunt aproape cinci decenii şi de când peste poligonul de aplicaţii al unităţii militare s-a ridicat un cartier de blocuri denumit Tudor Vladimirescu. Şi tot de atâţia ani târgul porcilor a fost transformat în cartierul 13 Decembrie. Această  istorie modernă a Făgăraşului am reconstituit-o cu inginerul Viorel Enuică, specialistul care a condus cea mai mare parte a şantierelor de construcţii organizate de vechea unitate de stat IGOF.

Berivoiul parcurge 24 km de la izvor până la vărsarea în Olt

     Râul Berivoi îşi are izvoarele undeva la altitudinea de 1850 m, în Vârful Netedu. De acolo trece prin Balta Butucului ajungând în zona cunoscută sub numele Drăculea. De aici şi până în zona Luturi îşi adună afluenţii montani ca apoi să coboare spre baza masivului. Pentru a-i potoli coborârea, prin 1930 oamenii au construit în calea lui şapte baraje succesive de câte 10 metri înălţime fiecare. Aşa ajunge în zona actualei mănăstiri Berivoi. Debitul mare al râului i-a determinat pe sătenii din Berivoi să construiască aici şapte obiective (piuă) în care să-şi spele şi să-şi prelucreze lâna. Astăzi acestea nu mai sunt folosite. Râul îşi continuă cursul traversând drumul judeţean, apoi satul ce-i poartă numele şi pe care-l împarte în două, Berivoii Mari şi Berivoii Mici. Ajunge în zona combinatului chimic unde trece prin cele trei baraje succesive construite prin anii ’40 de angajaţii fabricii pentru acumularea apei necesare răcirii instalaţiilor. Părăseşte platforma chimică, trece de fostul şantier, traversează Parcul 1 Mai, azi Regina Maria,  ocolind apoi stadionul oraşului după care intră în Făgăraş pe sub pasarela CFR. Albia normală a râului era strada ,,Pe Vale”, actuala 1 Decembrie 1918, pe lângă Liceul Radu-Negru, strada Mihai Eminescu, strada Lutherană şi apoi se vărsa în Olt. Râul Berivoi parcurge cam 24 km de la izvor până la vărsarea în râul Olt.

• ,,La colţul din est al Liceului Radu Negru era un pod care făcea legătura între strada Şcolii şi centrul oraşului. Acest pod din metal nituit se află astăzi în satul Săvăstreni peste râul Dejani. Când s-a făcut reamenajarea s-a demontat aşa cum era şi s-a transportat la Săvăstreni. Pe tot parcursul râului, de la Bancă până la Abator erau poduri de trecere peste râu. Albia era adâncă de peste 4 metri, iar la Radu Negru avea lăţimea de 9,5 metri. Râul era încadrat pe o parte de trotuar, iar de cealaltă de drumul pentru maşini şi apoi un trotuar. Pe strada Eminescu, lângă bancă, era un frumos parc de joacă, cu bănci. Apa Berivoiului era curată şi avea peşti. În zona Abatorului se pescuia foarte mult. Şi Lacul Cetăţii era foarte curat, nu ca în zilele noastre. Niciodată n-am văzut pe lac mătasea broaştei. Iarna însă lacul era transformat în patinuar natural. Pe malul lui era o clădire (ulterior a fost transformată în wc) care servea ca vestiar în care oamenii se schimbau pentru a putea patina pe lac. A fost altfel atunci” ne relata în urmă cu câţiva ani  inginerul Constantin Telu  Popa.

Cartierul Florilor

Primul cartier nou al Făgăraşului a fost cel denumit ,,Florilor”. Se extindea astfel oraşul vechi care gravita în jurul centrului vechi, al castelului medieval şi al Gării. Pentru a ne face astăzi o imagine a oraşului vechi, ne gândim la piaţa centrală (Piaţa Republicii de azi) la care ajungeau străzile Lutherană ( azi, Libertăţii), Regală (azi, D-na Stanca), Eminescu, Târgului, Hurezului, Cimitirului, strada Mică, V. Alecsandri, Tudor Vladimirescu vechi, A. Mureşeanu, Câmpului vechi, Gării (devenită Filimon Sîrbu şi apoi Negoiu), Parcului, Stadionului, Tăbăcari, Uliţa Grecilor (azi, I.C. Drăguşanu), Pălărierilor, Cetăţii. Construcţia cartierului de case particulare care a fost denumit ,,Florilor” a început în anul 1951. Lângă linia ferată era un câmp liber, terenul aparţinând oamenilor. Terenul a fost expropriat şi dat familiilor care doreau să-şi construiască locuinţe. S-au măsurat parcele a câte 700 mp fiecare, care au fost predate oamenilor cu titlu gratuit. Pentru a-i ajuta pe făgărăşeni să-şi edifice case, statul le-a acordat credite de 20.000 de lei rambursabile în 20 de ani. Astfel au apărut primele case lângă linia ferată. Între anii 1951 şi 1975 cele câteva hectare de câmp s-au transformat într-un cartier de case cu străzi denumite după florile care cresc în Ţara Făgăraşului: Lăcrămioarelor, Ghioceilor, Lalelor, Narciselor, Toporaşilor, etc.

• ,,Tatăl meu a primit 700 mp, a luat creditul de 20.000 de lei când salariul era de 800 de lei şi în doi ani casa a fost ridicată. Ne-am mutat din colonia combinatului în casa din cartierul Florilor. I-a ajutat şi Combinatul Chimic să-şi ridice casele, le-a dat cărămidă, lemn, fier, materiale obţinute din dezmembrările de pe raza combinatului. Cei care şi-au ridicat primele case în noul cartier au fost Popa Petre, Danc Ioan, Moldovan Aurel, Costea Octavian, Popa Constantin, Breazu Octavian, Moldovan Petre, Căpraru Gheorghe, Ionescu Gheorghe, Rublewschi Alexandru. Majoritatea erau angajaţi ai combinatului chimic” a rememorat acei ani  inginerul Constantin Popa, azi trecut la cele veşnice.

Primele blocuri au fost construite după proiecte ruseşti

     Inginerul Viorel Enuică îşi aduce aminte de proiectele şi STAS-urile după care s-au construit primele blocuri din Făgăraş.

,,Erau proiecte ruseşti, scrise în limba rusă. Le-am găsit la arhivă. Nu era greu să lucrezi după ele deşi erau scrise în limba rusă pentru că în construcţii sunt importante calculele, schiţele, nu era mare lucru de tradus. Primele blocuri au fost cele din zona Gării, aşezate în pereche: 1 cu 2, 5 cu 8, 3 cu 4 şi 6 cu 7. Sunt şi astăzi şi au centralele termice la subsol. S-au construit cam în anii 1955-1958. Blocurile erau din cărămică cu acoperiş de ţiglă. De atunci s-a preluat formularea de STAS şi nu standard. De fapt şi astăzi se mai foloseşte această formulă” relata inginerul Viorel Enuică.C

Case din Făgăraş şi  blocurile ruseşti din Victoria au fost atacate de ciuperca lemnului

După proiecte ruseşti au fost construite şi primele blocuri de la Victoria, prin anii 1955-1956. Era perioada în care în România totul se dicta de la Moscova.  Inginerul Enuică spune că proiectele blocurilor de două niveluri din Victoria au fost ridicate după proiecte venite chiar din URSS, erau din cărămidă cu planşee din lemn. Construcţia blocurilor ruseşti de la Victoria a durat ână în 1958.

,,Am fost nevoiţi să intervenim la 32 de blocuri de la Victoria care au fost atacate de ciuperca lemnului. Ciuperca aceasta sau cancerul lemnului cum se mai numeşte acţionează foarte ciudat, macină lemnul în întregime. La aceste blocuri a atacat tavanele din scândură. Am evacuat locatarii şi am demontat tot de au rămas doar pereţii. Secţia de construcţii de la IGOF care avea 350 de angajaţi a realizat lucrarea. Şi la Făgăraş 9 case au fost atacate de ciupercă şi am intervenit şi la ele” a mai relatat inginerul Enuică.

Cartierul T. Vladimirescu a fost poligon militar

     Blocurile cu patru nivele din Tudor Vladimirescu, de la şosea, au fost construite până în anul 1960. Toate erau prevăzute cu teracote pentru încălzire. În aceeaşi perioadă s-au edificat blocurile A,B,C de pe strada Mihai Eminescu.

,,Extinderea oraşului a început prin 1952. S-a recurs la exproprieri în cazul terenurilor care aparţineau persoanelor, iar în cazul terenurilor publice s-a trecut la construcţie. După ce s-a constituit CAP-ul, preluarea terenurilor a fost realizată prin intermediul CAP-ului pe baza unor procese verbale. Despăgubirile erau modeste pentru că nu exista o piaţă imobiliară, nu existau tarife în lipsa unor mişcări imobiliare aşa cum este astăzi. Statul plătea prost. De exemplu cartierul Tudor Vladimirescu de azi s-a construit pe fostul poligon de antrenament şi instrucţie al unităţii militare” a mai  spus inginerul Viorel Enuică.

Cartierul V. Alecsandri s-a construit în trei ani

     ,,În anul 1963 s-a început construcţia blocurilor din Vasile Alecsandri. Aici nu exista bulevardul, singurul drum era aleea de la şcoală. Erau grădini ale oamenilor. Era perioada de nebunie a lui Nicolae Ceauşescu când a tăiat în Bucureşti zonele istorice pentru a construi blocuri. S-au făcut atunci schiţe de sistematizare pentru oraşele industrializate. Trebuia să construim într-un ritm infernal indiferent de anotimp. Am avut ordin, spre exemplu, să construim iarna un bloc. În 2,5 luni am dat în folosinţă un bloc de 20 de apartamente deşi era iarnă. Ni se spunea construiţi, vă priveşte cum. Noi, proiectanţii laolaltă cu arhitecţii, inginerii constructori trebuia să găsim soluţiile pentru a construi bine, repede şi în termen. Dacă ar fi avut ideea de a face autostrăzi, astăzi ţara era împînzită de şosele trainice, dar a vrut blocuri” îşi aminteşte inginerul Enuică. În Vasile Alecsandri s-a ridicat prima dată blocul nr. 1, după care s-a continuat construcţia celorlalte. În trei ani, până în 1966 toate blocurile din acest cartier au fost finalizate” a relatat ing. Viorel Enuică.

Cartierul 13 Decembrie s-a edificat pe Târgul porcilor

     Şantierul pentru cartierul 13 Decembrie s-a deschis prin 1967 şi a durat până în 1972. S-au construit peste 1000 de apartamente, cam 200 pe an. Acest cartier s-a edificat pe târgul porcilor care era un teren viran şi nu impunea demolări.

,,Aici s-a construit cea mai variată structură a blocurilor ca şi confort, de la I până la III, chiar şi IV deşi acest tip nu exista în STAS-uri. Extinderea ulterioară a cartierului 13 Decembrie s-a făcut doar cu confort I. S-a extins spre râu unde era o râpă. În aceeaşi perioadă s-a extins şi cartierul Gării unde s-au construit cam 1000 de apartamente” a adăugat ing. Viorel Enuică.

Ceauşescu a fost dus cu pluta prin Făgăraş

     În anii în care s-au produs mari inundaţii, râul Berivoi şi Oltul ieşeau din matcă şi inundau străzile Făgăraşului. De la linia ferată până în centru era tot o apă, iar din nordul oraşului ajungea până spre centru apa Oltului. Era prin 1975 când s-a produs una din cele mai mari inundaţii. Făgăraşul era sub ape.

•  ,,Îmi aduc aminte că s-a anunţat vizita lui Ceauşescu. Am făcut o plută şi l-am dus prin oraş pe apă. Atunci a decis să fie indiguit cursul Oltului şi râul Berivoi să fie scos din oraş. A alocat bani pentru lucrările ce se impuneau” povesteşte ing. Viorel Enuică.

În 1975 a fost o adevărată desfăşurare de forţe pe raza oraşului, toţi specialiştii au fost convocaţi pentru a realiza îndiguirea Oltului şi scoaterea Berivoiului din oraş prin schimbarea albiei. A fost începutul lucrărilor pentru construcţia hidrocentralelor de pe Olt.

,,În cazul râului Berivoi s-a creat o albie nouă, s-a unit cu Racoviţa din parc, spre stânga. S-au folosit utilaje grele de provenienţă românească şi n-a fost greu să schimbăm cursul apei. A fost însă greu acoperirea albiei rămase” a mai povestit Enuică.

Râul devenit stradă

     ,,S-a construit un pod, iar pe sub el curge şi acum apa care se varsă tot în Olt. Între Liceul Radu Negru şi intrarea pe strada Libertăţii este pod. Am folosit grinzi solide, ziduri groase de beton şi asfalt. Lăţimea podului era de 9,5 m la deschidere. Acum sub acest pod mişună şobolanii, este multă mizerie, curge continuu un fir de apă. Pe strada Libertăţii este un cheping cu scară de intrare care poate fi văzut şi astăzi. Pe strada Libertăţii era albie cu podeţe, câte un pod cam la 10 m distanţă. Pe fosta albie am montat nişte canale prefabricate ca la reţelele termice, din beton, de 3 m lungime. Am recurs la artificii tehnice pentru a reuşi pentru că nu exista un STAS pentru aşa ceva. Ni se spunea ,,trebuie” şi noi găseam soluţiile. Tuburi nu aveam, acestea se făceau pe la Călăraşi, dar nu erau prevăzute cu barbacane pentru drenaj. Atunci am băgat tuburi înclinate din PVC pentru drenaj. Apoi le-am învelit în material drenant” relatează ing. Enuică, şeful şantierului de atunci.

Curtea CN Radu Negru este pe râu

     ,,Râul Berivoi trecea pe lângă colegiul Radu Negru. De la podul Coşbuc până la liceu s-au folosit tuburi Premo cu secţiunea de 1 m. S-a extins astfel curtea liceului. Albia era în zona dintre actuala clădire Prolis şi liceu. Ultima casă demolată de pe albie a fost a unui evreu, Rosner. Era o adevărată tragedie pentru familia a cărei casă se demola. Mulţi au înebunit văzându-şi casele sub buldozere. Era munca lor de o viaţă pentru că nu reuşeai să construieşti o casă ca acum într-un an sau chiar mai puţin. Casele se edificau într-o generaţie. Acele familii primeau locuinţe cu chirie în casele saşilor plecaţi sau la blocuri. De exemplu fostul primar, Dan, şi-a ridicat casa în 20 de ani. Râul Berivoi a fost deviat pentru că inunda sever oraşul, nu existau diguri, iar pe albie erau casele oamenilor. Podul Coşbuc ştrangula, iar apa ieşea din matcă pe străzile Coşbuc, Cimitirului până pe Livezii. Pe strada Libertăţii ieşea Oltul care inunda toată zona până spre centru” a mai spus inginerul Enuică.

Se construiau 200 apartamente pe an

     Pe cursul Berivoiului s-a ridicat, începând cu 1978, cartierul 1 Decembrie 1918. Şi astăzi se mai păstrează denumirea ,,Pe Vale” pentru strada 1 Decembrie 1918, iar pentru cartier, bătrânii Făgăraşului folosesc denumirea de cartierul Berivoi.

,,Blocurile s-au ridicat pe albia râului. S-a construit o canalizare obişnuită, fără drenaj. A fost decizia unui şef de atunci care s-a dovedit a fi greşită. La nici un an după darea în folosinţă a cartierului, beciurile s-au umplut de apă şi de mirosuri petroliere de la combustibilul lichid cu care se făcea încălzirea. În 1979 am făcut canale cu barbacane, am drenat şi apa s-a scurs în Olt. Toată distanţa de la linia ferată până la Olt este drenată acum. Acest  cartier a fost construit în 2 ani. Se lucra într-un ritm infernal. Într-o zonă se deschidea un nou şantier pentru construcţia de noi blocuri, în cele începute se realiza extindere. Se predau anual cam 200 de apartamente. În câţiva ani s-au construit 1000 de apartamente în 13 Decembrie, alte 1000 în 1 Decembrie şi altele în Gării. Blocurile din strada Narciselor s-au edificat prin 1971. A urmat construcţia Centrului I (bulevardul) pe grădinile oamenilor. În spatele Clubului elevilor era un teren de carting, unul foarte mare, renumit. A fost desfiinţat şi construite blocurile de pe bulevard. S-a construit apoi Centrul II (Stejarului), apoi Centrul II B, la Transilvania, şi Centrul IV, Tăbăcari prin demolarea zonei cu strada Mică, M. Viteazu, Cocoşul Alb. Prin 1980 s-a demolat şi piaţa veche. S-au construit apoi blocurile din Câmpului, iar ultimele construite au fost cele din zona Titu Perţea. După 1990 şantierele şi-au închis rând pe rând porţile. S-a mai construit doar un bloc, în vara 1990, bl 11, în strada Câmpului. Pe atunci era ministru Ţipu, originar din Beclean, care ne-a promis bani şi s-a ţinut de cuvânt” a mai spus inginerul Viorel Enuică. După 1990 şi până astăzi, în Făgăraş s-au mai construit doar blocurile ANL, după un proiect atras de fostul primar Ioan Bărbuţi, care prevedea edificarea a 10 blocuri ANL.

Intreprinderea cu mii de angajaţi

     Inginerul Viorel Enuică spune că intreprinderea care s-a ocupat de construcţia cartierelor de blocuri din Făgăraş avea anvergura unei regionale. Se numea IGOF şi avea peste 1500 de angajaţi care acopereau o zonă extinsă a judeţului.

,,Cam două treimi din judeţ erau acoperite de societatea IGOF cu centrul la Făgăraş. De-a lungul timpului a avut diferite denumiri. La început a fost IGOF, apoi Exploatarea de Gospodărire, apoi Grupul de Intreprinderi de Gospodărire Comunală Locativă, apoi IGCL şi ultima dată RASC, după 1990. După divizarea regiei din 2002 în trei unităţi independente, Apa Serv, Salco Serv, urmaşa regiei RASC a fost Ecoterm RA, dar cu alt obiect de activitate. Intreprinderea IGOF avea secţii numeroase şi un patrimoniu vast. Deţineam 42 de mori în mai toate localităţile din Ţara Făgăraşului, de la Poiana Mărului până la Rupea. Aveam service, o secţie în care produceam lumânări pe strada Negoiu. Intreprinderea avea şi unităţi de industrie mică, iar la noi confecţionam obiecte din nuiele. Plantam şi recoltam nuielele din care se făceau mese, fotolii, coşuri. La Recea aveam o secţie de croitorie unde produceam salopete. Prin 1978, după un proiect al meu pentru cursurile postuniversitare, s-a amenajat baza intreprinderii, actualul sediu al Apa Serv SA. Am avut la IGOF staţie de betoane şi de asfalt. Aveam secţie de construcţii cu 350 de angajaţi. Prin 1973 am construit la Hoghiz 530 de apartamente, staţia de epurare, reţelele de apă, cantina” a relatat făgărăşeanul Enuică Viorel care a fost inginerul şef al acestei intreprinderi.

Secretarul de partid care a avut o moarte suspectă

     ,,Eram cu şantierul la Hoghiz prin 1973. Era prim secretar de partid Virgil Trofin. Acesta era un adevărat adversar al cultului personalităţii cu care se obişnuise Ceauşescu. Convocase o şedinţă de partid. A venit în sală şi a vorbit 45 de minute numai împotriva cultului personalităţii. Toată lumea din sală s-a şocat. Nu după mult timp a fost schimbat din funcţie, a fost trecut la Sindicat, apoi i s-a repartizat un IAS undeva prin Dobrogea. Ulterior am aflat că a fost călcat de un tractor pe câmp. Trofin era totuşi un comunist convins şi a avut acest sfârşit după ieşirea lui faţă de cultul personalităţii” a povestit ing. Enuică.

Prima staţie de epurare din România

     Prima staţie de epurare din România a fost construită la Făgăraş. Era în 1978.

• ,,În ţară existau doar două staţii, una la Făgăraş şi alta la Piteşti. Proiectul pentru staţia de la Piteşti, unul demonstrativ, a fost realizat la Institutul de Proiectare Bucureşti, iar staţia de la Făgăraş s-a construit după proiectul făcut de specialiştii noştri. Staţia avea o treaptă mecanică şi una biologică. Am reuşit să scoatem apa atât de curată încât nu se putea deosebi de apa potabilă. Bineînţeles că avea încărcarea organică. Staţia avea 3 trepte de epurare şi am cultivat colonii de microorganisme care mâncau substanţele organice din apă. Staţia avea capacitate mare, suficientă încât să epureze toată apa menajeră şi pluvială colectată de pe raza oraşului. Treapta mecanică a staţiei este din anul 1963 şi are decantoare de 9 metri adâncime. Nici Bucureştiul nu avea staţie de epurare, dar Făgăraşul, Hoghizul, Rupea şi Victoria aveau. În timp s-a defectat Colectorul nr. 3 şi n-a mai fost reparat nici în ziua de astăzi. Peste o treime din apa uzată menajeră din Făgăraş nu mai este epurată ci este deversată direct în Olt” a declarat inginerul Enuică.   (Lucia Baki) 
• Foto: Fagaras vechi si actual