Un incendiu a izbucnit în această seară, în jurul orei 21.30, în localitatea Lovnic, la gospodăria de la nr. 33. Pompierii de la ISU Braşov au sosit la faţa locului cu două autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, iar voluntarii de la Serviciul pentru situaţii de urgenţă Rupea cu trei autospeciale. Intevenţia a fost ajutată şi de Francezul din Cobor care a sosit la faţa locului cu maşina de pompieri anunţat de un sătean din Lovnic. Flăcările au cuprins şura pe o suprafaţă de peste 150 mp.