- Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 14.466 de teste, din care 646 în unități medicale private.
- În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.391 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 9.359 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
- Persoanele cu vârste mai mari de 65 de ani, care prezintă urgențe medicale, vor apela numărul unic de urgență 112, pentru a fi preluate de serviciile de ambulanță.
167 dosare penale
Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 167 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 1.336 desancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină. De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, în care sunt cercetate 18 persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.
Români din străinătate infectaţi cu COVID 19
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 51 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 38în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 2 în Franța și câte unul în Tunisia, Irlanda și Luxemburg.De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus)și până la acest moment, 8 cetățeni români aflați în străinătate, 7 în Italia și unul în Franța,au decedat.
Numerele de telefon pentru informaţii despre COVID 19
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.
Situaţia la nivel global
În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus) la nivel european și global. Au fost confirmate peste 430.000 de cazuri de infectare cu noul coorronavirus, iar aproape 112.000 de persoane au fost declarate vindecate, în timp ce aproximativ 19.500 de persoane au decedat.
Până la data de 24 martie 2020, au fost raportate 182.470 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit”, anunță GCS.