Pentru a evita răspândirea coronavirusului directorul centrului ,,Castanul’’ din oraşul Victoria a sistat internările în această instituţie. ,,Pe baza recomandărilor am sistat internările la centru pentru persoane vârstnice. De asemenea, am sistat şi vizitele aparţinătorilor, însă beneficiarii pot ţine legătura cu ei prin telefonul unităţii’’ a spus directorul centrului, Sorin Geczi. În această unitate sunt internate 31 de persoane cu vârste de la 60 la 80 de ani, iar personalul este format din 33 de angajaţi. ,,Săptămâna trecură am achiziţionat măşti, mănuşi, dezinfectanţi şi un termometru infraroşu pentru protecţia personalului şi a beneficiarilor. Zilnic, angajaţii unităţii îşi măsoară temperatura corpului şi completează o fişă în care se specifică starea de sănătate. Aceeaşi procedură o aplicăm şi la beneficiari’’ a mai spus directorul unităţii, Sorin Geczi