Incursiune în tainele Bibliei: David- Regele profet (II)

David rămâne, prin excelenţă, eroul naţional al evreilor dar şi cel de care Hristos îşi leagă genealogia şi, prin El, toţi cei care l-au urmat, în speţă creştinii. David este consemnat şi în tradiţia islamică ca model de înţelepciune. Vorbim în continuare despre ascensiunea politică a lui David. Mai întâi el se confruntă cu o invidie pe plan politic a regelui Saul, care îi retrage toate onorurile, îl înşeală şi pune la cale asasinarea sa.

Saul un tiran paranoic

Dintr-un erou naţional, Saul s-a transformat într-un tiran dornic de răzbunare din cauza succesului pe care David l-a avut, mai ales după ce l-a învins pe marele Goliat printr-un act de măiestrie marţială. Întâmpinarea lui David însă de către femeile israelite care îl aclamă îi aduce cu sine şi invidia regelui. David este întâmpinat nu doar ca un învingător, ci şi ca un Don Juan care le luase minţile femeilor. Acestea s-au aruncat înaintea lui aclamându-l într-o formă exotică. ,,Dar când se întorceau ei, după izbânda lui David asupra filisteanului, femeile din toate cetăţile lui Israel ieşeau în întâmpinarea regelui Saul cu cântări şi jocuri, cu timpane de sărbătoare şi cu chimvale: Şi jucând, femeile strigau şi ziceau: ,,Saul a biruit mii, iar David zeci de mii!” De aceea s-a mâniat Saul foarte tare neplăcându-i cuvintele acestea şi a zis: ,,Lui David i s-au dat zeci de mii, iar mie numai mii; acum numai domnia îi mai lipseşte!”. Şi din ziua aceasta în tot timpul următor, s-a uitat la David bănuitor” spune Biblia (1 Regi 18, 6-9). ,,Relaţiile dintre Saul şi David s-au înrăutăţit treptat şi vedem că tânărul erau naţional scapă dintr-un atac sălbatic al regelui îndreptat împotriva vieţii lui, îi sunt retrase onorurile militare, este înşelat în ce priveşte căsătoria şi îi este dată de soţie o altă fiică a lui Saul, Mical, după un aranjament care a fost menit să cauzeze moartea lui David” spune T. H. Jones. Biblia relatează accesul de furie al lui Saul: ,,Iar a doua zi s-a întâmplat de a căzut duhul cel rău de la Dumnezeu asupra lui Saul şi acesta se îndrăcea în casa sa, iar David cânta cu mâna sa pe strune, ca şi în alte zile; Saul avea în mână o lance. Şi a aruncat Saul lancea, cugetând: ,,Voi pironi pe David de perete!” Dar David s-a ferit de două ori de Saul. Şi a început a se teme Saul de David, pentru că Domnul era cu el, iar de Saul se depărtase” (1 Regi 10-12). Tot în Biblie este consemnat modul în care Saul îşi reconfirmă treptat atitudinea vis a vis de fostul său erou şi tămăduitor. Bineînţeles că nu lipseşte din decor nici episoadele încărcate de o cruzime nemaiîntâlnită. ,,Dar nu apucase încă să vină ziua sorocită, când David se sculă şi merse el însuşi şi oamenii lui şi ucise două sute de filisteni; şi aduse David prepuţurile lor şi le înfăţişă regelui număr deplin, ca să se poată face ginerele regelui. Şi a dat Saul după el pe Micol, fiica sa, de femeie” (1 Regi 18, 27). Organele genitale ale vrăjmaşilor au fost aduse şi arătate ca pe un trofeu. Aceste practici nu lipseau din tradiţiile tribale ale popoarelor antice dar ocupau loc de cinste şi la ,,casele mari”. Teama lui Saul însă sporeşte zi de zi.

Fuga continuă

David va fi hărţuit şi urmărit în mod continuu de către oamenii lui Saul. ,,O altă încercare nereuşită a lui Saul de a-l omorî pe David cu suliţa a fost  urmată de o încercare de arestare, dejucată numai de o stratagemă a lui Mical, soţia lui David. O caracteristică remarcabilă a acestei perioade din viaţa lui David este felul în care doi dintre copiii lui Saul, Ionatan şi Mical, s-au aliat cu David împotriva tatălui lor. Următoarele etape din istoria lui David sunt marcate de o fugă constantă din calea lui Saul care îl urmărea fără încetare. Niciun loc de odihnă nu oferă siguranţă pentru multă vreme; un profet, un preot, un duşman naţional, nimeni nu-i poate oferi adăpost, iar cei care îl ajută sunt pedepsiţi cu cruzime de un rege orbit de mânie” (T.H. Jones). Saul ajunge să nu mai aibă scrupule, practic el ucigând şi preoţii- ,,Atunci regele a zis lui Doeg: ,,Mergi tu şi ucide pe preoţi”. Şi s-a dus Doeg idumeul şi a năvălit asupra preoţilor şi a ucis în ziua aceea optzeci şi cinci de bărbaţi care purtau efod de in, iar cetatea preoţească Nobe a trecut-o prin ascuţişul sabiei; şi bărbaţi şi femei şi tineri şi copii şi boi şi asini şi oi, tot a trecut prin ascuţişul sabiei. A scăpat numai un singur fiu al lui Ahimelec, fiul lui Ahituv, anume Abiatar, şi a fugit la David. Şi a spus Abiatar lui David că Saul a ucis pe preoţii Domnului. Atunci David a zis lui Abiatar: ,,Am ştiut eu din ziua aceea că fiind acolo Doeg idumeul, va da de ştire negreşit lui Saul, şi eu sunt vinovat pentru toate sufletele casei tatălui tău. Rămâi la mine şi nu te teme, căci cine va căuta sufletul meu are să caute şi sufletul tău; tu vei fi aici, la mine, în pază!” (1 Regi, 22, 18-23).

Detaşamentul militar al lui David

,,După ce a scăpat ca prin urechile acului de uneltirile căpeteniilor militare ale filistenilor, David a înfiinţat în cele din urmă ceata lui din Adulam, care a fost la început o adunătură heterogenă de fugari, dar care a devenit apoi un detaşament militar care hărţuia invadatorii străini, proteja holdele şi turmele israeliţilor din zonele de graniţă şi trăia de pe urma generozităţii acestora” (T.H.Jones). David îi cruţă de vreo două ori viaţa lui Saul dintr-un gest de mărinimie sufletească dar şi de evlavie în faţa divinităţii. ,,În cele din urmă, spune Jones, neputând să reducă ostilitatea lui Saul, a ajuns la o înţelegere cu regele filistean Achiş, din Gat, şi a primit stăpânirea asupra oraşului de frontieră Țiclag în schimbul folosirii ocazionale a grupului lui de luptători. Totuşi, când filistenii au pornit cu toate forţele împotriva lui Saul, căpeteniilor militare nu le-a plăcut prezenţa lui David în mijlocul lor, temându-se de o schimbare de loialitate în ultimul moment, aşa încât David a fost cruţat de tragedia de la Ghilboa, pe care a deplâns-o mai târziu în una dintre cele mai frumoase elegii care s-au păstrat până în zilele noastre”. Jones se referă la un text din Biblie ce reprezintă una dintre cele mai valoroase texte din istoria literaturii universale, un bocet-blestem de o nespusă frumuseţe- ,,Podoaba ta, Israele, a fost doborâtă pe înălţimile tale! Cum au căzut vitejii! Nu vestiţi în Gat şi nu daţi de ştire pe uliţele Ascalonului, ca să nu se bucure fiicele filistenilor, ca să nu prăznuiască fiicele celor netăiaţi împrejur! Munţilor Ghelboa, să nu mai cadă pe voi nici rouă, nici ploaie; şi să nu mai fie pe voi ţarini roditoare, căci acolo a fost doborât scutul celor războnici, scutul lui Saul, ca şi cum n-ar fi fost uns cu untdelemn sfinţit. Arcul lui Ionatan nu se întorcea fără sânge de răniţi, fără grăsimea celor puternici, nici sabia lui Saul nu se învârtea zadarnic. Saul şi Ionatan, cei iubiţi şi uniţi în viaţa lor, nici la moarte nu s-au despărţit. Fost-au mai iuţi decât vulturii şi mai puternici decât leii! Fiicele lui Israel, plângeţi pe Saul, cel ce v-a îmbrăcat în purpură cu podoabe şi v-a pus pe haine podoabe de aur! Cum au căzut vitejii în toiul luptei! Ucis a fost Ionatan pe înălţimile tale, Israele! Frate Ionatane, întristat sunt după tine, căci tu mi-ai fost foarte scump şi iubirea ta a fost pentru mine mai presus de iubirea femeiască! Cum au căzut cei viteji! Pierit-a arma de război!” (2 Regi 1, 19-27). Se poate face o paralelă între bocetul lui Ghilgameş după tovarăşul său Enkidu şi cel al lui David după Ionatan, prietenul său cel mai bun, unul dintre fiii lui Saul.

Regalitatea mutată la Hebron

La vârsta de treizeci de ani, David se întoarce în regiunea Iuda, patria sa, şi este ales rege de membrii tribului său alegându-şi drept reşedinţă cetatea Hebron unde domneşte vreme de şapte ani şi jumătate. ,,Primii doi ani ai acestei perioade au fost ocupaţi de războiul civil dintre sprijinitorii lui David şi vechii curteni ai lui Saul, care l-au instalat pe fiul lui Saul, Eşbaal (Iş-Boşet), ca rege la Mahanaim” explică istoricul T.H. Jones. Eşbaal a fost, de fapt, doar o marionetă prin care Abner, comandantul armatei lui Saul, se folosea după cum voia. Opoziţia organizată faţă de David se încheie cu asasinarea lui Eşbaal şi a lui Abner iar David va fi uns la Hebron rege peste cele douăsprezece seminţii ale lui Isarel. Hebronul este situat astăzi în Palestina, numele mai vechi era Chiriat-Arba, 927 m deasupra nivelului Mării Mediterane, 30 km SSV de Ierusalim. ,,Afirmaţia că a fost ,,zidit cu şapte ani înainte de cetatea Țoan din Egipt” (Num. 13:22) probabil că raportează întemeierea cetăţii la ,,Era Tanis” (cca 1720 î.d.Cr.). Avraam a locuit în apropierea acestui oraş perioade îndelungate (Mamre); pe vremea sa locuitorii ţării erau ,,fiii lui Het” (Hitiţii), de la care Avraam a cumpărat ogorul Macpela şi peştera ca să fie un loc de îngropare pentru familia sa..Aici au fost îngropaţi Avraam şi Sara, Isaac şi Rebeca, Iacov şi Lea. Potrivit lui Josephus (N.R- istoricul Josephus Flavius), fiii lui Iacov, cu excepţia lui Iosif, au fost îngropaţi tot acolo. Locul tradiţional al mormântului patriarhilor se află în marele Haram el Halil, ,,Îngrăditura prietenului”, cu un zid din vremea Irozilor. În timpul pribegiei israeliţilor în pustie cei doisprezece spioni trimişi să aducă un raport despre Țara Canaan au explorat regiunea Hebronului; pe vremea aceea era locuită de urmaşii lui Anac. După instalarea Israelului în Canaan, Hoham, regele Hebronului, s-a alăturat coaliţiei anti-gabaonite condusă de Adoniţedec, regele Ierusalimului, şi a fost omorât de Iosua. Mai târziu, în timpul domniei lui David, Absalom a ridicat la Hebron stindardul revoltei sale. Cetatea a fost fortificată de Roboam. Hebronul este una dintre cele patru cetăţi menţionate pe sigiliile de pe mânerele ulcioarelor găsite la Lachis şi în alte locuri şi acest fapt indică probabil importanţa lui ca centru administrativ major în Iudea, în timpul domniei lui Ezechia. După robia babiloniană a fost unul dintre locurile unde s-au aşezat exilaţii care s-au întors. Mai târziu a fost ocupat de idumei, de la care a fost cucerit de Iuda Macabeul. În timpul războiului din anii 66-70 d.Cr. a fost ocupat de Simon bar-Giora, dar a fost cucerit şi ars de romani” explică cercetătorul F.F. Bruce, profesor emerit de criticism şi exegeză biblică la Universitatea din Manchester.

Cea mai glorioasă perioadă

Odată cu mutarea polului de putere politică la Ierusalim, prin cucerirea oraşului din mâinile iebusiţilor, începe cea mai glorioasă perioadă din  epopeea lui David dar şi una din cele mai glorioase epoci din istoria evreilor. David se înscrie, din punct de vedere istoric, pe linia marilor strategi militari ai istoriei, mare constructor, inginer remarcabil al antichităţii, el a pus la cale o infrastructură foarte eficientă restaurând rute comerciale şi asigurând prosperitatea poporului său. Rând pe rând, David i-a subjugat pe duşmanii tradiţionali ai poporului evreu- filisteni, canaaniţi, moabiţi, amoniţi, aramei, edomiţi, amaleciţi intrând în analele istoriei. Despre Ierusalim se credea că este o fortăreaţă inexpugnabilă dar David a supus-o datorită geniului său militar. El şi-a extins sfera de influenţă până la cursul superior al Eufratului. Tot David a adus înapoi chivotul legământului de la Chiriat-Iearim şi l-a aşezat într-un cort pregătit special pentru acest lucru. Tot el a unit cele două fracţiuni majore care, mai târziu, vor avea să devină regatul lui Iuda şi regatul lui Israel. ,,Răscoala lui Absalom, în care partea de Nord a regatului a rămas loială lui David, a fost urmată curând de o revoltă din partea părţii de Nord a regatului, condusă de Şeba, un om din Beniamin. Această revoltă, la fel ca şi răscoala lui Absalom, a fost zdrobită de Ioab. Ultimele zile din viaţa lui David au fost tulburate de intrigile lui Adonia şi Solomon pentru ocuparea tronului şi prin înţelegerea faptului că vărsarea de sânge între fraţi, prevestită de Natan, avea să continue” spune T.H. Jones. Conform unei tradiţii multimilenare, mormântul lui David s-ar afla pe muntele Sion, devenit loc de pelerinaj pentru isarelieni în perioada 1948-1967, când aceştia nu au avut acces la ,,Zidul Plângerii”. (Va urma) (Ştefan BOTORAN)