Din cele mai vechi timpuri, oamenii au simțit nevoia să-și pună încrederea într-o clasă instruită, inițiată, educată în normele morale și spirituale, care să le apere viața, averea, siguranța sau statutul social când acestea erau puse în pericol. Meseria de avocat a fost practicată din cele mai vechi timpuri. Un exemplu strălucit în acest sens îl reprezintă unul dintre cei mai mari sfinți ai creștinătății, recunoscut deopotrivă în Biserica Ortodoxă și Catolică: Ioan Gură de Aur, marele magistru al cuvintelor și al întoarcerii oamenilor către bine. Ioan Gură de Aur este unul dintre retorii și avocații străluciți ai antichității, și a rămas un mare sprijinitor al celor oropsiți chiar și în calitate de preot și patriarh al Constantinopolului. Ioan Gură de Aur s-a făcut mai întâi remarcat datorită calităților sale oratorice din această nobilă funcție. ,,Nu te poți scălda de două ori în aceeași apă a unui râu” spunea Heraclit din Efes. Viața este însă într-o continuă schimbare, iar acestea aduc și clipe mai puțin plăcute. Atunci, oamenii vin să-și lase averea, demnitatea sau chiar viața în mâinile acestor oameni instruiți în arta de a apăra demnitatea umană atunci când legea devine abstractă. Nu este ușor să fii avocat, pentru că ai în mână destinul unor oameni care îşi pun bruma de bani și chiar soarta în mâinile celui menit să-i apere de abuzul celor făcuți ,,puternici” prin împrejurări dubioase. Marius Toanchină este unul dintre tinerii făgărășeni care practică această profesie pe care o percepe mai mult ca pe o misiune sacră. Are o privire blândă, dar pătrunzătoare și fermă. Vocea lui este liniștită, blajină pe alocuri, dar puternică. Dacă îl privești pe Marius vezi un tânăr entuziast care trădează însă înțelepciunea unui ,,bătrân frumos” cum obișnuia să spună Teofil Părăianu, unul dintre duhovnicii Țării Făgărașului. L-am găsit pe Marius Toanchină în mijlocul unui vraf de cărți- drept civil, penal, sociologie, psihologie și istorie. După ce ai stat de vorbă cu Marius Toanchină te întorci acasă optimist că România transformată în ,,colonie” încă mai are demnitate şi putere să își revină. ,,Tata este din Ludișor, iar mama din Vad, mai am un frate, Lucian, care este polițist” spune Marius.
Reporter: Faceți parte din elita tinerilor făgărășeni, ne puteți sintetiza parcursul studiilor dumneavoastră?
Marius Toanchină: ,,În perioada 1992-2000 am urmat cursurile Școlii Generale nr. 1 din Făgăraș, între 2000-2004 Liceul cu program sportiv din Brașov, iar în perioada 2005-2009 Facultatea de Drept din cadrul Universității ,,Transilvania” din Brașov. Din anul 2012 și până în prezent sunt avocat. Începând cu data de 19 ianuarie 2012 fac parte din barou și de asemenea, fac parte din prima generație care a dat examen la nivel național. Examenul s-a dat la Brașov, iar subiectele au venit de la București. În anul 2009 mi-am prezentat lucrarea de licență cu titlul ,,Falsul intelectual”, coordonator fiind profesorul și chestorul de poliție Alexandru Ionaș care era deja pensionar”
R.: Examenul de intrare în barou nu este ușor și toată lumea știe lucrul acesta. Ne puteți împărtăși această experiență?
M.T: ,,Dintre toate profesiile juridice, examenul de barou deține cea mai cuprinzătoare biografie în cadrul căreia se include aproape tot ce s-a studiat în facultate: dreptul civil, procedura civilă, dreptul penal, procedura penală și Legea de organizare a profesiei de avocat, 51/1995. Atunci s-a desprins de la stat profesia de avocat, care a devenit o profesie liberală. Din ceea ce ne mărturiseau colegii mai bătrâni, înainte cauzele ți se repartizau de către stat. În cazul în care clientul te alegea, el trebuia să plătească la stat, dar nu puteai să încasezi mai mult de 5000 de lei. Erai limitat din punct de vedere financiar. Un funcționar acreditat de către stat lua banii pentru onorariul avocatului, iar o parte se ducea la stat. Suma era astfel împărțită între stat și avocat”.
R: De ce v-aţi îndreptat spre acest domeniu de activitate?
M.T: ,,Să apăr oamenii! Și nu aș putea să spun decât că a fost o alegere gândită, părinții mei m-au pregătit pentru acest lucru. Pentru că este singura profesie care ajută oamenii, îi protejează și îi reprezintă în fața instituțiilor statului. Această profesie îți oferă o permanentă stare de empatizare, este ca o misiune divină dacă o aplici corect. De cele mai multe ori, în barourile de avocați, oamenii își spun și necazurile, neîmplinirile, dorințele și își lasă totodată speranțele. Cu noi, în fața instanței de judecată, omul devine mult mai încrezător și mai temperat, avocatul fiind singurul răspunzător în realizarea doleanțelor cetățenilor. Este profesia care oferă posibilitatea de a vedea realitatea socială în toate fațetele ei: neîmpliniri, deziluzii. Dar sunt și lacune, de exemplu lipsa unor criterii de selecție a avocaților, pentru că se pune accentul doar pe capacitatea de a memora și a reproduce niște legi sau instituții juridice în litera lor, fără a se înțelege esența acestor norme de drept și fără a se verifica celelalte calități sau atribute pe care trebuie să le aibă un avocat”.
,,Dreptul decurge din religie”
R.: Ce atribute trebuie să aibă un avocat?
M.T: ,,În primul rând, el trebuie să fie un bun cunoscător al legii, dezinteresat de aspectul strict material, să aibă o bună cultură generală și o bună cunoaștere a realității sociale, să fie îngăduitor și răbdător”.
R.: Ne puteți face o descriere sau sinteză între normele dreptului și religie?
M.T: ,,Codul lui Hamurapi a fost prima codificare legislativă din istoria omenirii. Religia a fost prima știință care a dat omenirii o anumită conduită, un anumit set de reguli. Chiar dacă pe unii îi deranjează acest lucru, dreptul decurge din religie. Primul set de norme au fost cele religioase. Între religie și drept există o legătură indisolubilă. Nu trebuie să scoatem însă din context legea mozaică, mă referer aici la cele 10 porunci”.
R.: Care este cea mai înaltă formă a dreptului?
M.T.: ,,Forma cea mai înaltă a dreptului a fost atinsă de către Dreptul Roman care stă la baza sistemului de drept din întreaga lume. Romanii au reușit să îmbine cutumele omenești cu regulile de conduită morală stabilite de religie, dându-le valoare juridică și ridicându-se la rangul de lege”
R.: Ce legătură există între dreptul bisericesc și cel civil?
M.T.: ,,Vă pot spune doar că, fără Dumnezeu, omul devine doar un animal vorbitor, rațional, care vine de nicăieri și merge nicăieri”.
Guvernul Radu Vasile și căpușa colonizării
R.: Care a fost legea ce a generat privatizarea profesiei de avocat?
M.T.: ,,Legea 18/91 e legea fondului funciar, iar legea restituirii imobilelor este 112/95. Aceasta este legea care a generat două consecințe din punctul meu de vedere: privatizarea profesiei de avocat și exodul magistraților în avocatură. Dacă am lua o statistică din perioada 1990-2000, anii 94-95 constituie exodul magistraților în avocatură. Legea 213/1998 a modificat Legile 18/1991 și 112/1995. După aceea a apărut Legea 1/2000, adică reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la fondul forestier, iar apoi Legea 10/2001, tot cu retrocedarea imobilelor. Legea 83/1999, după părerea mea, retrocedarea imobilelor aparținând minorităților, a fost cel mai mare jaf din istoria țării. Este vorba de Ordonanța de Urgență a guvernului Radu Vasile. Această lege se aplică preferențial, în favoarea minorităților. Ardealul, pe vremea aceea era sub incidența odiosului Diktat de la Viena din 30 august 1940. Pactul Libentrop-Molotov a fost singurul act juridic act juridic internațional care are un protocol secret. Stalin, în Convenția de la Yalta din 4-11 februarie 1945, a consimțit pentru totdeauna alipirea Transilvaniei cu România. Stalin a repus în drepturi Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1940. El, deși își păstrează Basarabia, a spus că Transilvania este ,,pe veci a României”.
R.: Și după 1990?
M.T.: ,Eu cred că după 1990 am fost un popor, care fiind ținut 50 de ani în beznă, i s-a pus fleshuri puternice în ochi şi s-a trezit brusc într-o situație pe care nu o putea înțelege”.
R.: Ce părere aveți despre evenimentele de la Târgu Mureș?
M.T.: ,,Cred că orice eveniment gen Târgu Mureș poate fi interpretat în diferite feluri, dar mai puțin trebuie trasă o concluzie de la opinia publică. Acel eveniment a făcut parte din lungul șir de manipulări, minciuni, neadevăruri sau adevăruri scrise într-un mod mincinos, ce au fost livrate de români. Revine istoricilor să lămurească aceste lucruri, să scoată la lumină aceste adevăruri. S-a încercat o legitimizare a lui Ion Iliescu în fața poporului român. Imediat după revoluție apare FSN, un organism de tranziție, s-a transformat într-un partid politic care și-a dovedit adevărata față, deși inițial se spunea că nu este un organism politic”
R.: Ce părere aveți despre partidele istorice?
M.T.: ,,După momentul FSN au apărut și celelalte partide politice, dar cele istorice, după scoaterea lor din opinia publică, nu au putut să-și dovedească adevărata lor legitimitate sufletească. Ei nu erau de credibilitate atunci, tinerii entuziaști care s-au aruncat în fața tancurilor nu îi cunoșteau, pentru că nu aveau timpul necesar de a asculta rănile nevindecate ale unor deținuți politici. Ei nu mai erau de actualitate, tinerii entuziasmați de atunci nu cunoșteau aceste lucruri”
Clasa politică interbelică, un etalon
R.: Puteți face o comparație între clasa politică interbelică și cea de astăzi?
M.T.: ,,Clasa politică interbelică ar fi trebuit să fie etalonul tuturor claselor politice, pentru că ei sunt făuritorii României Mari și, dacă ne întoarcem în timp, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Vasile Goldiș, George Pop de Băsești, Vasile Lucaciu, Gheorghe Brătianu, au fost cu toții făuritori de idealuri naționale. Clasa politică de astăzi este o tentaculă a masoneriei, această forță Ocultă care se regăsește în Parlament. Clasa noastră politică de astăzi este o pleavă, mai mult nu pot spune”.
Istoricii şi interesele lor
R.: Cum vedeți granița între protocronism și naționalism?
M.T.: ,,Se poate vorbi despre protocronism în istoria noastră? Boia sau alți așa-ziși istorici săvârșesc o acțiune deliberată împotriva statului român, se încearcă demitizarea istoriei noastre, să fie adusă la stadiul de legendă, subiect de ignorat, dar evenimentele importante ale marilor domnitori sunt consemnate de către cronici. Boia și alte iude încearcă un exercițiu psihanalist- recanalizări ale mentalului public pe anumite subiecte, în acest fel încercându-se o inocultare nedemnă a istoriei poporului român în mentalul actualei generații. Prin această politică, noi nu mai pricepem însemnătatea faptelor istorice care sunt privite prin perspectiva emisiunilor de la orele 17.00. Pe vremea comunistă istoria era scrisă de Roller iar acum de italianul Lucian Boia sau de grecul aromân Neagu Djuvara. Cel mai trist lucru este că nu găsim o reacție de legitimă apărare din partea Academiei. Mai este domnul Ioan Aurel Pop dar și el apără valorile cu o voce mai redusă și, cel mai grav lucru, promovează transilvănismul în detrimentul naționalismului, ceea ce aduce a secesionism”.
R.: Este un curent în istoria țării care se mistifică în continuare, și anume mișcarea legionară.
M.T.: Mișcarea legionară l-a avut ca principal mentor pe Nicolae Paulescu, doctorul- inventatorul insulinei, chiar dacă despre el prea puțin se vorbește, și Nae Ionescu, care au reușit să coaguleze oameni din toate segmentele sociale însuflețiți de idealul național. Este de la sine înțeles apariția unui asemenea focar de românism. Mișcarea legionară a menținut unit idealul național și România împotriva mișcărilor secesioniste care mai existau atunci. Trebuie însă să recunoaștem că această mișcare a fost denaturată odată cu asasinarea lui Codreanu, fără de care nu putea fi aservită și folosită politic”.
A demisionat din PSD
R.: Recent ați părăsit PSD. Ne puteți spune de ce aţi ales acest partid?
M.T.: ,,A fost o opțiune stric sufletească și personală. Eu mi-am făcut stagiatura la avocatul Mihai Popa, pe care îl respect ca profesor. El era atunci președintele filialei făgărășene a PSD. În timp însă lucrurile nu au evoluat așa cum mi-am dorit, pentru că spectrul politic nu este cel pe care îl așteptam sau cel puțin mi l-am imaginat. Sunt, la momentul actual, prea multe intrigi, prea multe trădări, puține luări de poziție, demisii și plecări înspre alte partide, iar valorile morale sunt inexistente. Dacă viața noastră nu depindea de politică, astăzi ar fi fost ideală, s-ar fi putut mânca între ei liniștiți. În politică se caută oameni prin care se face politică, și nu oameni care fac politică”.
Monitorul de Făgăraş, singurul ziar care deranjează
R.: Să ne întoarcem acum la oile noastre, presa locală, care este împărţită în două, Monitorul de Făgăraş şi restul, care doar laudă conducerea oraşului. Cum vedeţi acest aspect?
M.T.: ,,Cei care vă jignesc nu vor lipsi din peisaj, sunt veșnicii lătrători de casă ai edililor. Meteahna comunistă ,,să nu știe lumea” funcționează încă la nivel național și local. Esența sistemului democratic este libertatea de a spune ceea ce crezi, chiar dacă acest lucru pe unii îi deranjează. Avem trei puteri în stat: legislativă, executivă și judecătorească. Presa este cea de-a patra putere în stat. Trebuie să o lăsăm să-şi îndeplinească menirea de tagmă care pune la dispoziția poporului adevărurile, pentru ca acesta să fie lăsat să aleagă partea care îi convine. Cu siguranță că primarul are și susținători cinstiți, dar aceștia nu latră pe site și nu vă jignesc. Se pare că singurul ziar care deranjează este Monitorul de Făgăraș. Acum nu vreau să vă idolatrizez, dar se pare că ați reușit să vă păstrați rolul. Când faci conferință de presă cu doi reprezentanți ai presei locale și singurii în sală, cu întrebări dinainte știute și totodată interpretate în sensul răspunsului dorit este lesne de înțeles cine sunt favoriții. Acesta este gradul de cultură al susținătorilor unui personaj politic, și denotă faptul că, prin limbajul folosit, provin din același spectru social pe care îl susțin. Un rege prusac spunea: ,,Atunci când ai bani, de două categorii de oameni nu duci lipsă: de curve și de poeți””.
,,Traficul din Făgăraș seamănă cu traficul unui oraș lipsit de conducere”
R.: Vă place cum arată Făgărașul?
M.T.: ,,Sincer, nu îmi place cum arată Făgărașul și mă deranjează această pleiadă de promisiuni neîndeplinite de către actuala conducere în contextul în care a avut la îndemînă un mandat de patru ani și, totodată, un buget suficient, pentru refacerea infrastructurii. Mă uit și la chestiunea parcărilor. Numărul de mașini a crescut, dar nu s-a făcut nimic pentru fluidizarea traficului. Când o cunoștință, care este profesor de școală, a postat pe fb că nu este în regulă, toți ceilalți servitori de casă au postat în stil comunist că se ,,dezic”. Mă refer la alți tovarăși instructori auto aici. Pe unele străzi traficul a fost bulversat, sau a fost făcut sens unic, ori s-a revenit la circulația ambelor sensuri, plus că au apărut celebrele jaloane. La acest moment, traficul din Făgăraș seamănă cu traficul unui oraș lipsit de conducere”.
Lăcustă vodă şi primarul
R.: Ce părere aveţi despre actualul Executiv ?
M.T.: ,,Acest domn primar are o problemă care nu poate fi rezolvată, și anume capacitatea. Sunt diferențe între a fi primar cu minim două sate sau primar de municipiu, între a fi ,,vătaf” la tine în sat sau municipiu”.
R.: Dumneavoastră ați făcut o paralelă între Lăcustă Vodă și Gheorghe Sucaciu
M.T.: ,,Da, și îmi asum. Lăcustă Vodă a domnit între anii 1538-1540, într-o perioadă intermediară între cele două domnii ale lui Petru Rareș. Există două similitudini între aceste două personaje: Lăcustă a fost primul domnitor impus direct de către sultan, iar pe Sucaciu l-a pus ,,Oculta” gradată, mai multe nu spun. Va ieși și în acest mandat, dar după aceea se vor dezice de el. Pe vremea lui Lăcustă, în Moldova a fost o mare invazie de lăcuste din pricina căruia s-a făcut o mare foamete. A avut o domnie rușinoasă. Sucaciu nu poate înțelege sistemul democratic în care fiecărui consilier local ales de către popor trebuie să i se respecte părerea. În Făgăraș totul se decide de către mai marele vremurilor noastre, Ghițucă”.
R.: Aţi urmărit activitatea Consiliului Local Făgăraş. Ce părere v-aţi făcut?
M.T.: ,,Nu putem spune că avem un Consiliu Local pregătit sau activ, în afară de Alexandru Mazilu sau Cosmin Poparad nimeni nu răspunde, toți sunt pe posturi de bibelouri sau de partea primarului, astfel că toate deciziile din oraș îi pot fi imputate”
R.: Învățământul, eterna criză. De ce?
M.T.: ,,Da, pentru că învățământul a fost confiscat de către politic, redus la tăcere prin promovarea unor oportuniști selectați dintre profesorii dispuși a parveni, care își părăsesc menirea de dascăl și modelator de suflete sau caractere în favoarea unor funcții vremelnice, contestate și nemeritate. Să nu uităm de întemeietorul învățământului modern românesc, matematicianul Spiru Haret care, în calitate de ministru al învățământului, a spus: ,,Cum arată astăzi școala va arăta mâine societatea”. Situația învățământului este o chestiune de siguranță națională și nu o târguială politică, odată la patru ani, în care dascăli fără vocație se întrec a obține posturile decizionale din învățământ. Dintre toate profesiile din societate, literatura română prin Mihail Sadoveanu îl reține pe ,,Domnul Trandafir”, modelul ideal al dascălului demn de urmat. Nicio altă profesie nu a reușit să-și facă loc în literatura română, cu atât mai puțin să ocupe un loc de frunte”.
R.: Profesorul nu mai are un statut adevărat, cum priviți acest lucru?
M.T.: ,,Nu cu mult timp înainte, se mergea la vârsta de 7 ani la școală, iar această instituție nu reprezenta prima elită de învățământ, pentru că era prima instituție absolvită, cei ,,șapte ani de casă”. Părinții și bunicii îi secondau pe dascăli și, pe alocuri, străbunicii. Toate aceste instituții morale care răspundeau de funcția de garant în ceea ce privește educația, inoculau în mentalitatea satului și în sufletul tânărului școlar modelul anterior amintit al domnului Trandafir. Copilului i se inoculau autoritățile morale din societate, iar dascălul se afla la loc de cinste. Copilul, când pășea pentru prima dată în clasă, se întâlnea cu idealurile și frumosul prin chipul dascălului, care constituia un reper în acest sens. Acum, lipsind cei șapte ani de casă, educația, axată doar pe noile tehnologii, dascălul este pus în situația de a interacționa cu un prototip obraznic, mofturos, nesupus niciunei reguli și, astfel, procesul de educare pornește cu stângul. Calitatea de părinte nu decurge din faptul că un copil îți poartă numele, ea este întărită și consfințită de educația pe care o primește copilul. Trebuie să fie cineva vinovat pentru absența părinților. Avem nevoie de o justificare a calității reale, care se deosebește de aceea de învățământ”
R.: Biserica, un subiect incomod.
M.T.: ,,Autoritatea bisericească nu se discută, așa am fost eu educat în familie. Atâta vreme cât acest popor a pus la loc de cinste Biserica, cu slujitorii ei preoți a fost liniște, pace în familii și societate. Preoții sunt prigoniți pentru că simpla lor prezență amintește de Dumnezeu. Mă uit la cei pe care îi deranjează icoanele în școli. A fost și vremea în care, în locul icoanelor, a fost pus chipul ,,tovarășului mult iubit”, a fost mai bine? Ce se întâmpla dacă Bukow nu trecea prin Ardeal? Și ne apucăm noi acum să le dăm jos. Nu spune nimeni că în apropierea Catedralei Mântuirii se înalță Templul masonic. Probabil că mulți dintre înainte văzătorii zilelor noastre se închină la cel necurat. Am ajuns anul trecut, în vară, la Putna, și am văzut peștera lui Daniil Sihastru. În acea peșteră sărăcăcioasă în aparență, a fost centrul de comandă al celei mai glorioase domnii din istoria României: Ștefan cel Mare. Cum se poate ca cea mai glorioasă perioadă de 7000 de ani după tăblițele de la Tărtăria să se datoreze unui om al lui Dumnezeu, călugărul sihastru Daniel. Atâta timp cât poporul român va abdica de la credință, Biserică și slujitorii ei își va pierde calea, liniștea și menirea în această lume”.
R.: Sunteți avocat dar și credincios, începe perioada Postului Mare, ce le propuneți cititorilor noștri?
M.T.: ,,Să învățăm să nu mai criticăm ceea ce nu este de criticat: Biserica, Școala, preoții, jurnaliștii adevărați și dascălii”
(Ștefan BOTORAN)
