După sfârşitul lui Moise, începe ascensiunea unuia dintre cei mai importanţi lideri ai evreilor- Iosua. Sfârşitul cărţii Deuteronomului vorbeşte despre moartea lui Moise, dar aminteşte şi neîmplinirea sufletească a acestuia de a intra în ţara pe care Dumnezeu a promis-o evreilor încă de la Avraam. Este vorba de ţinutul Canaanului. Practic, de la Avraam, evreii au călătorit printr-un pelerinaj spre Domnul, itinerariu spiritual şi istoric, din care nu au lipsit înfruntările armate, în jurul cărora a curs mult sânge. Sunt speculaţii teologice conform cărora evreii, conduşi de conducătorii lor, ar fi avut misiunea de a lupta împotriva urmaşilor unei rase hibride, ieşite din unirea îngerilor căzuţi cu pământencele, şi anume uriaşii. Aceste speculaţii creştine vin să întărească dogmele iudaice, deoarece până la persoana lui Iisus Hristos, evreii şi creştinii sunt de acord, după aceea începe separarea. În opinia unor cercetători şi istorici, evreii sunt nişte cuceritori, care s-au întins peste alţii. Ținutul cunoscut sub denumirea de Canaan, (ţara promisă), este situat în Orientul Mijlociu, cunoscut încă din antichitate sub denumirea de Palestina, loc în care urmaşii lui Avraam, ,,fiii” lui Isaac şi ai lui Ismael, au început să se contreze de secole. Evreii şi arabii, care se trag din Avraam conform surselor biblice, îşi dau reciproc gloanţe şi bombe cu o dărnicie de-a dreptul ,,vechi-testamentară”. Teologia creştină trece foarte subtil şi voalat peste cuceririle lui Iosua, devenit lider al evreilor, ferindu-se de cuvântul ,,genocid”, lucru înfăptuit de Iosua la poruncile ,,Domnului”. Este vorba de stârpirea unor genealogii de oameni stricaţi, prin Iosua care a devenit ,,mâna” lui Dumnezeu, aşa cum a făcut-o prin potop, sau cum s-a întâmplat cu Sodoma şi Gomora, sau de venirea unor triburi asupra altora. Trebuie să privim problema din ambele puncte de vedere, fără a fi părtinitori. Deuteronomul spune: ,,Atunci s-a suit Moise din şesurile Moabului în muntele Nebo, pe vârful Fazga, care este în faţa Ierihonului, tot pământul lui Efraim şi Manase şi tot pământul lui Iuda până la marea cea de la asfinţit. Partea de la miază-zi a ţării, şesul Ierihonului, cetatea Palmierilor, până la Țoar. Și i-a zis Domnul: ,,Iată pământul pentru care M-am jurat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, zicând: Seminţiei tale îl voi da. Te-am învrednicit să-l vezi cu ochii tăi; dar în el nu vei intra! Și a murit Moise, robul lui Dumnezeu, acolo, în pământul Moabului, după cuvântul Domnului. Și a fost îngropat în vale, în pământul Moabului, după cuvântul Domnului. Și a fost îngropat în vale, în pământul Moabului, în faţa Bet-Peorului, dar nimeni nu ştie mormântul lui nici până în ziua de astăzi. Și era Moise de o sută douăzeci de ani când a murit; dar vederea lui nu slăbise şi tăria lui nu se împuţinase. Și au plâns fiii lui Israel pe Moise, în şesurile Moabului, la Iordan, aproape de Ierihon, treizeci de zile, până s-au împlinit zilele de jelit şi de plâns după Moise”. Deuteronomul 34, 1-10)
Duhul lui Dumnezeu coboară peste Iosua
Puterea profetică a lui Moise apare în cartea Deuteronomului: ,,Iar Iosua, fiul lui Navi, s-a umplut de duhul înţelepciunii, pentru că îşi pusese Moise mâna asupra lui, şi i s-au supus fiii lui Israel şi au făcut aşa după cum le poruncise Domnul prin Moise” (Deuteronomul, 34,9). Biblia spune: ,,De atunci nu s-a mai ridicat în Israel prooroc asemenea lui Moise, pe care Dumnezeu să-l fi cunoscut faţă către faţă, nici să săvârşească toate semnele şi minunile cu care Domnul l-a trimis în pământul Egiptului asupra lui Faraon şi asupra tuturor dregătorilor lui şi asupra a tot pământul lui; nici să facă cu mână tare şi cu mari înfricoşări ceea ce a făcut Moise înaintea ochilor a tot Israelul” (Deuteronomul 34,10). Acum putem înţelege mai bine scopul întâlnirii dintre Iisus, Moise şi Ilie în episodul Schimbării la Faţă a Domnului, praznic pe care creştinii ortodocşi îl serbează în fiecare an, la data de 6 august. Începe astfel un război ,,binecuvântat”, din care nu lipsesc spionii din umbră şi loviturile letale. Iniţiatorii stilului de luptă ,,Krav Maga”, artă marţială israeliană, îşi fundamentează acest stil pe tradiţia multi-seculară de luptă a evreilor şi, bineînţeles, pe Tora, legea dată de Dumnezeu acestui popor încăpăţânat, mic şi, totodată, atât de fascinant.
Iosua personaj istoric
Cartea lui Iosua are un puternic substrat istoric, iar existenţa conducătorului israeliţilor de după Moise nu poate fi pusă la îndoială. Iosua continuă misiunea lui Moise, dar nu este un legislator, ci un păstrător al ,,legislaţiei” instituite de Moise. El este un continuator al acestei misiuni şi prin binecuvântarea profetică a lui Moise, dar un războinic de temut. Cartea lui Iosua se vrea o continuare a celor cinci cărţi scrise de scribii lui Moise, dar este şi un preambul la Cartea Judecătorilor. Mircea Eliade îl include însă pe Iosua în lista acestor ,,judecători”. ,,S-a convenit să se numească epoca judecătorilor perioada care se întinde între 1200 (N.R- 1200 î.Hr.), când grupul lui Moise a pătruns în Canaan, condus de către Iosua, până către 1020, când Saul a fost proclamat rege. Judecătorii erau şefi militari, consilieri şi magistraţi” (Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase). Ioan Vasile Botiza vorbeşte despre istoricitatea cărţii în preţiosul său material intitulat ,,Introducere în studiul Sfintei Scripturi”. ,,Valoarea istorică a cărţii a crescut în urma descoperirilor arheologice şi a aprofundării literaturii popoarelor învecinate. Azi i se acordă cărţii o valoare istorică mult mai mare ca în primele trei decenii ale secolului XX (Albricht, Wright, Herzenberg, Bright). Studiile recente duc la concluzia, că ocuparea Canaanului a fost un proces lent, de durată şi că unele triburi au pătruns în Canaan dinspre sud, fapt nemenţionat în carte”. Pentru evrei şi creştini, nu este vorba despre o esenţă divină, ca în taoismul chinezesc, sau o contopire panteistă în care zeităţile sunt ale văzduhului, apelor, pădurilor etc. Aici este vorba despre o prezenţă transcendentă dar personală, Dumnezeu este mai mult decât o energie sau o esenţă supranaturală, El este persoană. Toţi liderii evreilor au grăit cu Dumnezeu. Iosua primeşte, astfel, clar dispoziţii de la Dumnezeu: ,,Moise, robul Meu, a murit. Scoală dar şi treci Iordanul tu şi tot poporul acesta, în ţara pe care o voi da fiilor lui Israel. Tot locul pe care îl vor călca tălpile picioarelor voastre, îl voi da vouă, cum am spus lui Moise: De la pustie şi de la Libanul acesta până la râul cel mare, până la râul Eufratului şi până la marea cea mare spre asfinţitul soarelui vor fi hotarele voastre. Nimeni nu se va putea împotrivi ţie, în toate zilele vieţii tale. Precum am fost cu Moise, aşa voi fi şi cu tine; nu Mă voi depărta de tine şi nu te voi părăsi. Fii tare şi curajos, că tu vei împărţi poporului acestuia, prin sorţi, ţara pe care M-am jurat părinţilor lor să le-o dau. Fii dar tare şi curajos, ca să păzeşti şi să împlineşti toată legea pe care Ți-a încredinţat-o Moise, robul Meu; să nu te abaţi de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să pricepi toate câte ai de făcut. Să nu se pogoare cartea legii acesteia de pe buzele tale, ci călăuzeşte-te de ea ziua şi noaptea, ca să plineşti întocmai tot ce este scris în ea; atunci vei fi cu izbândă în căile tale şi vei păşi cu spor. Iată, îţi poruncesc: Fii tare şi curajos, să nu te temi, nici să te spăimântezi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine pretutindeni, oriunde vei merge” (Cartea lui Iosua, 1, 1-9)
Iosua, un alt personaj magnific
Iosua este urmaşul spiritual al lui Moise, şi unul dintre profeţii războinici. Sursele hagiografice evreieşti ne oferă informaţii foarte importante cu privire la personalitatea acestui mare general şi vizionar al omenirii. Iosua a fost fiul lui Nun, din tribul lui Efraim, şi succesorul lui Moise, conducător al triburilor israelite în vremea cuceririi Canaanului. Numele său originar a fost iniţial Osea, sau Hoşea, dar însuşi Moise i l-a schimbat în Iosua. Capitolul 17 din Cartea Ieşirii ne informează că Iosua a condus atacuri împotriva lui Amalec, fiind prezentat ca un secund al lui Moise. ,,Atunci au venit amaleciţii să se bată cu israeliţii în Rafidim. Iar Moise a zis către Iosua: ,,Alegeţi-vă bărbaţi voinici şi du-te de te luptă cu Amaleciţii! Iar eu mă voi sui mâine în vârful muntelui şi toiagul lui Dumnezeu va fi în mâna mea. A făcut deci Iosua cum îi zisese Moise şi s-a dus să bată pe amaleciţi; iar Moise cu Aaron şi Or s-au suit în vârful muntelui. Când îşi ridica Moise mîinile, biruia Israel; iar când îşi lăsa el mâinile, biruiau amaleciţii. Dar obosind mâinile lui Moise, au luat o piatră şi au pus-o lângă el şi a şezut Moise pe piatră; iar Aaron şi Or îi sprijineau mâinile, unul de o parte şi altul de altă parte. Și au stat mâinile lui ridicate până la asfinţitul soarelui. Și a zdrobit Iosua pe Amalec şi tot poporul lui cu ascuţişul sabiei” (Ieşirea 17, 8-13). Iosua a făcut parte şi din comandoul de 12 spioni trimis în Canaan. Conform relatărilor din Biblie, Iosua a fost profet, judecător şi comandant militar. A fost unul dintre primii mari tacticieni din istoria serviciilor secrete evreieşti: a recurs la spionaj pentru cucerirea Ierihonului şi a capturat unele cetăţi prin vicleşug, fără vărsare de sânge. Tot despre el s-a mai spus că apele Iordanului s-au despărţit la treerea lui, aşa cum a făcut Moise prin Marea Roşie şi a înălţat un altar pe Muntele Ebal rostind binecuvântările şi blestemele. În timpul cuceririi Canaanului, Iosua a învins 31 de regi, inclusiv o coaliţie a regilor din nord, condusă de regele din Haţor. Iosua a murit la vârsta de 110 ani. ,,Cercetătorii sunt împărţiţi în ceea ce priveşte existenţa lui istorică. Unii îl consideră eponimul unei familii din Efraim. Alţii susţin că a fost realmente un personaj istoric, dar nu ar fi condus decât cele două triburi ale lui Iosif, Efraim şi Manase, şi nu ar fi cucerit decât câteva cetăţi din Canaan. Teza tradiţională susţine însă că Iosua a condus alianţa celor 12 triburi care se constituise în Sinai şi că ocuparea ţării s-a făcut ,,manu militari” (N.R- prin puterea armată şi măsuri militare drastice) (Dicţionar Enciclopedic de Iudaism). ,,Ialkut Șimoni”, o povestire tradiţională, spune că a domnit 35 de ani, în timp ce textul ,,Seder Olam Raba” vorbeşte de 28 de ani. Iosua a fost, la rândul său, unul dintre marii inspiraţi ai poporului evreu, dar şi din întreaga istorie a omenirii. (Ştefan BOTORAN)
